Strazi 2

Strada Emile Zola

Strada Emile Zola

Strada unde era pe vremuri singura „consignatie” din oras si unde se puteau gasi tot felul de chestii ,in special pentru muzica, aduse de dincolo.

Vedere spre Piata Muzeului.Se vede si turnul bisericii Franciscane.

Miercuri,amintiri

Parcul copilariei

Fintina din parc

Pe strada mea

Refugiul de peste drum (Biserica Franciscana)

Casa copilariei mele

Amintiri

Fata in fata cu casa in care locuiam era o biserica .Maaare.Trebuia sa-mi las capul pe spate sa-i vad cele doua turnuri cu clopote.

Biserica Franciscana .

Pe atunci nu stiam asa ceva si nici nu ma interesa.Eram un copilut de 5-6 ani.

Acolo era un fel de refugiu pentru mine.

Intram,ma intindeam la unul din vasele din piatra cu apa sfintita,imi inmuiam degetele si-mi faceam cruce,apoi intram in biserica.

Era tare frumoasa,cu banci,pe pereti tablouri si si statui,iar in fata tablourilor si statuilor erau niste suporti pe care iti puneai genunchii,iar mai sus suport pentru pus cartile de rugaciuni.

Cind eram suparat,ma cataram pe un astfel de stativ sa ajung la urechea celei care era in tablou si sa-i spun necazurile mele.

Mergeam acolo numai cind nu era nimeni sau numai preotul-un tinar-care nu-mi spunea nimic,ma lasa sa ma catar si statea in preajma mea,sa ma prinda in caz ca as fi alunecat.

Stateam in banci si urmaream firul cite unei raze de soare strecurate prin ferestrele cu vitralii.

Era liniste si fiecare zgomot,cit de mic,reverbera auzindu-se tare,tare.

Intr-o zi,suparat ca tocmai o incasasem zdravan,nu stiu pentru ce,am intrat in biserica sa ascult clopotele.

Biserica era plina de lume,iar lateral,in amvon preotul cu carti in fata se pregatea sa-si inceapa slujba.

Am mers in fata bancilor,mi-am ridicat miinile lateral si am asteptat….

Cineva a deschis usa sa intre in biserica si se auzea strada.

Inchide usa! am strigat.

Si-au inceput…baaang,… baaang,…baaang zicea rar colpotul mare.Dupa citeva lovituri a inceput clopotul mic,,,biing,bing,bing….baaaang,baaang…bing,bing….baaaang.Vibra toata biserica.

Stateam si plingeam asa cum pling copiii,doar cu lacrimi mari curgindu-mi pe fata.

Ultimele sunete baaaang…..baaang,…baaang…

Sunetul profund cobora pe linga pereti,se aduna in centrul bisericii si simteai cum te inalta,te ridica .Baaaang…mergind din ce in ce mai departe,parca,mai departe ducind cu el necazuri mari de copii mici.

Nu cred ca mai respira cineva in linistea care s-a lasat dupa ce s-au pierdut ultimele vibratii,s-a stins sunetul clopotului.

Saru’mina! am strigat si-am fugit afara.

Curtea casei noastre dadea in parcul orasului .Dupa ce traversai cu grija podul de peste canalul morii,ajungeai in parc.Avea-mai sint citiva-castani,plopi,platani atit de grosi ca trebuiau sa se tine de miini patru cinci barbati,sa-i poata cuprinde.

Intotdeauna asteptam cu mare nerabdare sa vina primavara.

Intr-u an vazind ca nu prea se indura sa vina,m-am dus la biserica din fata casei,m-am urcat pe suportul de rugaciune si,la urecche,am rugat-o pe cea care era in tablou sa-i zica primaverii sa vina.

Preotul m-a luat jos si mi-a spus sa merg in parc,sa-mi ridic miinile lateral,sa-mi las capul pe spate,sa ma rotesc o data,de doua ori si sa strig:Hai primavara,hai!

Zis si facut,iar a doua zi am mers sa vad…

Uite,au mai iesit niste boboci,au mai aparut niste frunzulite…

Zi de zi,chemam primavara,iar ea venea.Plesneau bobocii de castan,crestea iarba, apareau flori viorele,ochiul boului.

Mami,mami,hai sa vezi cum vine plimavala daca am chemat-o!