De-ale mele

Trebuie să mă obişnuiesc cu o nouă stare.

Fraţilor, sînt invizibil!

Din ce în ce mai des se lovesc oamenii de mine, pe stradă.Cîte unii mai zic- scuzaţi, nu v-am văzut!

E drept că sănt slab, dar cu haine pe mine mai arăt şi eu a om.

Azi dimineaţă m-am oprit la geamul unei bănci să văd dacă mă văd.Eu mă vedeam.

După aceea m-am gîndit că poate fi în funcţie de lumină, aşa că m-am fîţîit prin faţa geamului respectiv, să prind şi altă lumină, pînă a ieşit unul maare rău, de la securitate şi m-a întrebat ( culmea, amabil) ce fac.I-am explicat că vreau să văd dacă mă văd, că se bat oamenii de mine şi a zis omul să mai încerc şi la alt geam că se sperie clienţii băncii .

Na, am ajuns şi de speriat?

Săptămîna trecută la lucru a venit un coleg de la alt departament, a dat mîna cu toată lumea şi…a trecut pe lîngă mine.

Altă dată a intrat cineva în birou, s-a uitat la mine, apoi roată şi a întrebat- nu-i nimeni aici?

N-am răspuns, că dacă nu mă vede să nu se sperie de vocea mea…

Trebuie să mai fac nişte încercări.Să mă dau cu taxiul,dacă nu mă vede şoferul…E drept, că cine ştie pe unde mă duce…Sau prin mijloacele de transport în comun, poate nu mă văd controlorii.

Ooooo şi cîte aş mai putea faceee…

Dar întîi trebuie să mă obişnuiesc.

Citeva secunde

Sa va spun cam ce se poate intimpla in citeva secunde.

Stateam pe doua din cele trei rotile ale scaunului,rezemat de dulapul cu documente din spatele meu si savuram o ciocolata Primola cu lapte,cind a intrat in birou o colega cu un brat de hirtii.S-a oprit intii in fata mea,apoi s-a intors dintr-o miscare si s-a indreptat spre colegul din fata mea.Dar,s-a impiedecat de un cablu si-a aruncat toate hirtiile din miini si s-a repezit spre biroul din fata ei,mulindu-se pe imprimanta si impingind monitorul in bratele omului caruia ii ieseau ochii din cap de uimire si surpriza.In acelasi timp,cablul respectiv care trecea pe sub scaunul meu m-a determinat sa fac concurs cu scaunul in a ne inghesui sub birou-nu inainte de a pufni in ris ,a elimina ciocolata pe tot ce era pe masa,si a incerca rezistenta dulapului cu capul.

Cind,in sfirsit,se parea ca m-am instalat comod impreuna cu scaunul sub birou,mi-a venit monitorul pe unul din picioare si-am rememorat cu bucurie una din pozele lui Secareanu cu Calea Lactee.

Dupa ce s-au asezat hirtiile,au inceput toti sa se agite sa stringa de peste tot,colegul o palpa pe fata sa vada daca nu s-a ranit-interesant,o palpa numai in partea de sus….si intr-un tirziu s-au adunat in preajma biroului meu sa vada cum sa ma extraga de-acolo.Era greu pentru ca eu ma sufocam de ris si nu faceam nici o manevra pentru a iesi.

Intr-un tirziu am iesit de sub birou,toti ma priveau ingrijorati,dar cind au vazut ca rid si-au dat drumul.

Cam asa ceva se poate intimpla in doua-trei secunde.