Marcela

In clasa a sasea m-am indragostit de o fetita dintr-o clasa paralela.

Marcela.

Era micuta,tunsa scurt si slaba ca statea uniforma pe ea,cum sta cind o atirni pe o creanga.

Nu-i vorba,ca ne potriveam perfect.Si pe mine stateau hainele la fel.

Incepusem sa ma inalt,dar eram slab rau.

Din cauza asta am pierdut ocazia sa fiu selectat pentru ski.A zis instructorul ca la ce greutate am,daca sufla vintul nu mai ajung la baza muntelui.

Si tot asa,cind s-au facut selectii pentru parasutism,au spus ca daca mi se deschide parasuta trebuie sa ma caute prin toata tara,ca nu mai ajung pe pamint.

Profesorul de educatie fizica  stia ca sint la ora,cind vedea un maieu fluturind in vint.

Ei,dar ziceam ca m-am indragostit.

Mare dragoste.Imi era tare drag sa o vad,sa fiu in preajma ei,atita doar ca nu ma puteam, apropia de ea.Nu puteam sa stau la mai putin de zece-douazeci de metri distanta.

Daca,din intimplare ma intilneam cu ea fata in fata,o salutam si dispaream.Ma evaporam.

Pe vremea aceea participam cu scoala la dansuri pe stadion pentru ziua nationala si de doua ori pe saptamina mergeam la stadion pentru repetitii.Normal ca si eu urcam in acelasi troleu,dar stateam in capatul celalalt.Mai zicea cite un nene:

-Nu te mai fitii atita ,mai copile! Du-te linga ea,daca ti-i draga,ca mi-ai torostit (zdrobit) bataturile!

Bineinteles ca coboram la prima statie si mergeam pe jos pina la stadion.

Pina si profesorii au observat si incercau sa ne aduca impreuna,dar asta insemna sa aiba pe cine,ca eu…

Am auzit-o  pe profesoara de matematica zicindu-le celorlalti profesori:

-Lasati copilul in pace,ca pentru el e intangibila!Asta e iubire platonica!

Ca e intangibila,imi era clar,dar am mers la biblioteca scolii sa caut intr-un dictionar ce inseamna “iubire platonica”.

Da., “ez az”! (asta este) ,cum zicea un coleg de la clasa maghiara.

La virsta acea, aveam o gramada de preocupari.Faceam antrenamente cu Puiu,prietenul meu,pentru un tur –Cluj,Oradea,Cimpeni,Cluj- cu bicicletele.

Faceam o gramada de fotografii si impreuna cu Nicu,care avea laborator foto acasalle puneam pe hirtie.

Aveam  o gramada de carti de citit,cintam la vioara in orchestra scolii si cite altele inca.

Nicu,a gasit la fratele lui mai mare un poker cu femei dezbracate (topless).Normal ca urgent am facut 54 de negative (prin suprapunere) si am umplut scoala cu poze.

Era simplu.Cine dorea trebuia sa aduca hirtie foto,iar manopera il costa 3 lei.

Oricite confiscau profesorii,tot se mai gaseau si nu ne-a pirit nimeni.

Puiu era bun prieten cu Marika.O fetita mica,mica de statura,colega de clasa cu noi.O conducea acasa (la doua minute distanta de scoala),ii oferea flori,mergeau in multe locuri impreuna.

S-a luat o data un administrator de bloc de el,pentru ca a rupt un trandafir,

-Ce dumneavoastra n-ati oferit niciodata o floare unei femei? a zis Puiu.

Omul s-a induiosat vazind “femeia” pentru care era floarea,dar a zis sa mai rupa si de la alte blocuri,ca altfel ii rupe el urechile.

Vine intr-o zi Puiu la mine si zice:

-Marika are sini!

-De unde stii? l-am intrebat.

-Am vazut ca bluza de educatie fizica e umflata pe piept.

Am scos rapid pozele de poker cu femei care ar semana cu ea,sa vedem care sini i s-ar potrivi,dar dupa ce ne-am uitat  la ea,am concluzionat ca are cosuri.Ramine in continuare “Cimpia Panonica”

Marcela era “Lunca Dunarii”.

Dupa alte citeva intilniri nereusite,pentru ca eu stateam la distanta,a venit si sfirsitul.

La sfirsit de an scolar,am participat cu orchestra ,dansatorii si cintaretii scolii la un spectacol tinut la Casa studentilor.

In spatele orchestrei noastre era o orchestra mare,condusa de Dumitru Farcas.Dupa citeva dansuri si dupa  ce a cintat Ana –colega de-a noastra de clasa-mama lui Marcela i-a pus un buchet de flori in mina si a trimis-o pe scena.Bineinteles ca a venit la mine si cind mi-a intins florile,eu am scapat vioara jos,intr-un zgomot infernal si atragind atentia spectatorilor.

Cind s-a apropiat de mine sa ma pupe,eu m-am aplecat dupa vioara.Sala se prapadea de ris,iar mie imi vijiiau urechile.Intr-un tirziu i-am pupat mina-cum am vazut ca faceau baietii care veneau la surorile mele mai mari-,iar Dumitru Farcas a provocat orchestra mare la o mica melodie de tranzit si s-a terminat.

Dupa admiterea la liceu,profesoara de matematica m-a intrebat de Marcela.

-A crescut,e frumoasa,e…”Podisul Somesan” cu toate formele de relief aferente,unde trebuie,dar se uita la baieti mai mari,nu la alde mine.Da nu-i suparare.Ma bucur pentru ea.

Am nevoie de liniste

Reintors acasa de la lucru,am dat drumul la …liniste.

La lucru pe linga o gramada de imprimante,de telefoane de servici si particulare cu nenumarate sonorizari,zgomotul tastaturilor,vorbesc toti sau multi,dar tare ca-i zgomot,unii rid in hohote,altii se cearta,mai merge si muzica,uneori buna alteori aberanta,masini.

Pe strada suna strada.Suna rau si nu din cauza motoarelor sau a tobelor de esapament,ci din cauza asfaltului.Pe vremuri,ultimul strat de asfalt era „uzura”.Si avea rolul de a proteja drumul,cauciucurile si de a prelua zgomotul.Acum nu mai exista asa ceva si suna cauciucurile in functie de greutatea masinii.Si cum sint nenumarate masini,suna incontinuu.Chiar afara,in natura,daca esti la un km de sosea,in loc sa auzi vintul printre crengi,greierii sau pasari,auzi soseaua,obsedant,obositor.

Mi-ar place sa mai fie cum doar duminica dimineata mai este in Cluj.Liniste.

Nici in parc nu mai este pentru ca este inconjurat de sosele,mai trec si tramvaie,ici colo se lucreaza,ba stadion,ba pavari,ba o constructie…

Nu mai poti sa stai in parc sa te relaxezi.Sa asculti fosnetul copacilor,arteziana de la Cazinou,sa privesti cum se dau cu barca pe lac…

Si din cauza ca nu-i liniste,sint nervos.Sint nervos tot timpul.Sint nervos pe toate,pe orice.De exemplu:astia de la WordPress au schimbat ceva la program si acum intru mai greu,daca merg la careva si comentez nu mai pot sa ma intorc la mine.Trebuie sa ies de tot si sa intru din nou de la inceput.Daca merg pe strada si-s grabit,bineinteles ca trotuarele sint ocupate de masini si pe unde mai este un pic de loc,tocmai se plimba linistit si fara nici o problema un pensionar.

Daca intru pe TVR Cultural sa ascult niste muzica-este de atita vreme Festivalul Enescu-nu transmit nimic.De ce sa transmita ceva,ca doar ii platim de doua ori si mai iau bani si din reclame.Doar discutii,ca de-aia-i zice „Cultural”,Ca nu sint destule discutii la celelalte televiziuni.Ca politicienii n-au nimic de spus in Parlament,dar la televiziuni au pareri si trebuie neaparat sa le stiu si eu.Dicutii intre tigani si academicieni,ca termenul de tigan,in dictionar se traduce prin om cu apucaturi rele.Nu-i vorba,ca altfel ei sint buni.Buni de pus pe rana si daca n-ai rana,iti fac ei.Ma uitam la un moment dat la Oreste,dar nici la el nu mai gasesti nimic coerent.Doar discutii la discutii,pareri a diversi despre jumatati de subiect si…

Mai nou,ici-colo sint trasate pe trotuar rute pentru biciclisti.Daca esti cumva in acel spatiu,intra in tine.Pur si simplu te loveste cu bicicleta.Dar nici unde nu-i trasat in vreun fel,nu scapi de ei.Si n-au sonerie sa te tingaleasca,circula cu viteza mare si mai si vorbesc urit daca-i spui sa mearga mai incet sau sa circule pe carosabil.

Am nevoie de liniste.

Sa nu mai treaca toate avioanele pe deasupra blocului meu.Culmea,in cealalta parte nu decoleaza sau aterizeaza,unde este o localitate mai mica si cimp ,doar pe deasupra orasului.Si mai vor sa faca o pista si mai lunga,sa poata veni si monstrii aerieni,sa-mi vibreze si creerii,nu numai mobila.

Am nevoie de liniste! Ca sint nervos si pentru ca respir.Am incercat sa-mi tin respiratia,dar…ma enerveaza…

 

Coborire in noapte

Aveam citeva zile libere si ne-am hotarit sa mergem …pe munte.

Vara,cald,frumos de-ti venea sa cinti si normal,cintam cit ne tinea gura .

Am salutat Cheile Turzii si am trecut mai departe.De data asta incercam ceva nou.Am aflat ca undeva,pe Valea Ariesului  sint niste pereti de 150-200 m care se cer escaladati.

Ajunsi in zona am gasit o masina de Timis  si trei corturi.Erau un domn in virsta (cam virsta mea de acum) si doua perechi de tineri.Ne-am instalat si noi cortul,am facut un adapost pentru biciclete si am pornit in explorare.Locul de catarat e cam la 1 km distanta de zona de campare.Am luat o lanterna,doar asa,ca sa fie si lasindu-ne invadati de minunatia locului ne-am oprit la baza peretelui.Nu eram pregatiti pentru catarare,dar hai sa vedem daca gaura aia de acolo de sus este pestera sau doar asa pare de aici de jos.

Intotdeauna cind am facut catarare,Puiu,fiind mai mic de statura,pornea primul-prizele pe care el gasea erau accesibile si pentru mine),iar la coborire eu porneam inainte pentru ca puteam gasi prize,iar el,daca nu  le anungea se sprijinea de miinile mele sau pe umerii mei.

Nu prea era bine pentru ca eram in pantaloni largi,tenisi si tricou,adica nimic din ce trebuie sa ai pe tine la drumetie pe munte.

Catararea  a fost usoara.Era un perete cu vegetatie si a fost o joaca pentru noi.Ba urcam in viteza,ba ne opream sa ne bucuram de priveliste sau sa fumam o tigara bucurindu-ne de echilibrul tinut de un fir de iarba.Urcind ,intii n-am vazut nimic din cauza pomilor de la baza,apoi am inceput sa vedem coroanele copacilor si padurea .Parca erau o gramada de conopide una linga alta.Dupa aceea am inceput sa vedem pina departe si cerul.Liniste tulburata din cind in cind de niste uli care se chemau sau dadeau de stire unde sint si de adierea vintului printre frunzele arbustilor presarati pe abrupt,ca ne si intrebam cum reusesc sa stea acolo,din ce se hranesc.

Micile alunecari ale tenisilor determinau un mai hotarit randament al inimii,asa,instant si o gramada de julituri la picioare,dar cum sa vezi asa ceva cind esti dela la intrarea in…Nu,nu era pestera.Doar o firida,un bun adapost de ploaie,daca ar fi fost la nivelul potecii.Aici…

Am inceput sa sapam,sa scoatem pamintul sa vdem daca nu se continua.Ne-ar fi placut sa stam aici intreaga perioada,iar bicicletele ar fi atirnat de perete.Ce ne-a mai distrat ideea,asa ca cu ajutorul unor pietre mai plate am sapat citeva ore,oprindu-ne doar sa mai fumam cite o tigara,cu picioarele atirnate in gol.

Am mai tras o tura de sapat si cind am iesit din nou la tigara am constatat ca soarele s-a dus si e aproape noapte.Au!Nici nu putea fi vorba sa raminem acolo peste noapte.In munte noaptea e frig,n-aveam nimic la noi sa ne acoperim,nici  nu puteam face foc,deci am confectionat din niste coaja de arbust o sfoara cu care am legat lanterna si am inceput coborirea.

Puiu imi lumina un pic terenul,avind grija sa nu ma orbeasca cu lumina si pe pipaite am inceput sa cobor.Centimetru cu centimetru. Apoi,atirnata de sfoara imi dadea lanterna sa-i luminez eu si sa-l dirijez cind era nevoie. Si tot asa.Eram ud leoarca,nu de putine ori imi scapau picioarele si atirnam in miini pina imi venea inima la loc si pipaind cu virful tenisului gaseam o alta priza,mai larga,mai sigura.Stincile au inceput sa devina umede si Puiu s-a scapat de citeva ori,alunecind in sfisieri de unghii si julituri de picioare,burta si piept,pina la mine.Noroc ca ma opream sa-l astept numai cind aveam priza sigura cu echilibru perfect.In momentele alea nu ai timp sa te gindesti ,sa faci filozofie.Asta o faci dupa ce ai trecut prin diferite faze si esti in siguranta unui fotoliu,atunci fiecare por iti este la panda,cauta solutia imediata.Ne-am oprit,cam la jumatate,pe un briu mai iesit in afara si am vazut departe focul timisorenilor,stelele si undeva,parca foarte departe,intunericul care era padurea de sub noi.

Am pornit inainte sa ni se faca frig.

Da-mi lanterna.

Pune piciorul mai la stinga.

Vezi ca ai o priza la citiva milimetri de degetele tale.

Te-ai prins?

Ia lanterna.

La un moment dat Puiu zice:te-ai ranit la cap?

Ma pipai peste tot,dar nu era nimic.

De ce,zic?

Pai,esti plin de singe pe freza si pe fata.

Dau cu mina,dar nu simt nimic.Ma uit in sus si vad de unde era singele.De la juliturile picioarelor lui Puiu.Se mai uita o data la mine si incepe sa rida.Da ris,in hohote,cu scuturaturi-ca-mi era frica sa nu scape priza si sa cadem amindoi.No,care-i baiu!

Zice:cind ti-ai dat cu mina sa vezi daca esti lovit,ai intins singele pe toata fata si mi-am inchipuit ce sperietura ar trage timisorenii cind te-ar vedea in miez de noapte la intrarea in cort.Si da-i pe ris din nou,dar de data asta amindoi.Si mai adugam  diverse scenarii si rideam,rideam.

Oboseala incepea sa-si spuna cuvintul.Drumul de la Cluj-cam 80 de km numai in urcusuri,catararea si sapatul ,in plus Puiu era dupa doua nopti nedormite.

La un moment dat,timisorenii  iesiti afara sa vada cerul,si vazind manevrele lanternei noastre,au aprins farurile pe faza lunga la masina,au ridicat partea din fata pe niste pietroaie sa incerce sa  lumineze  sub noi si au pornit in goana spre baza peretelui.

Era aproape automat totul.

Calca pe umarul meu.Lasa-te linistit.

Ai prins priza?

Cobor.

Au!

Ce autostrada de furnici o sa fie miine  pe direle de singe pe care le-am lasat…

Lumineaza Puiu dincolo de  mine si zice ca mai este mult.

Zic:hai sa mai coborim pina am o priza foarte buna si vii pina la mine si dormi 10 minute.M-am mai tirit,lunecat o vreme.Auzeam ca prin ceata glasurile timisorenilor.Ma dureau rau miinile.

Puiu zicea ca s-a lovit rau la genunchi si-l trece pisu.Ce sa faca?

Nu esti sanatos,asta inseamna ca tot pisu tau vine pe mine!Am mai tras un ris zdravan,dar acum era de oboseala.

In sfirsit am gasit o priza perfecta.Picioarele stateau amindoua cu toata talpa fix,iar cu miinile ma tineam de un mesteacan.I-am zis la Puiu sa vina sa stea pe genunchii mei rezemati de perete si sa traga un somn de 10-15 minute,dupa care puteam continua. Trebuia sa se odihneasca putin.Ar fi fost culmea sa ne grabim si sa cadem  de pe ultimul tronson de citiva metri.

S-a asezat cit mai comod pe genunchii mei,a aprins o tigara din care imi dadea si mie si inainte sa  se relaxeze s-a mai uitat o data in jos cu lanterna si a constatat ca poteca era la citiva centimetri de picioarele mele-ultima data cind s-a uitat in jos,a luminat dincolo de mine si dincolo de poteca,inspre piriu-,iar in spatele meu timisorenii se uitau  cu gura cascata ce manevre  de culcare facem noi pe stinca.

Ne-am asezat amindoi pe poteca in timp ce baietii ne inveleau in niste paturi aduse cu ei.

Am mers impreuna spre corturi.Abia puteam merge.Eram atit de incordati ca faceam eforturi sa pasim.

Am urcat lejer,in joaca intr-o ora si am coborit in… 9 ore.Tricourile si pantalonii ferfenititi, tenisii cam rupti,iar noi juliti pe toata partea din fata amindoi.

Urmatoarele doua zile ne-am plimbat si ne-am dat cu bicicletele jur imprejur.

Pe munte,daca nu esti atent,poate ca ai o data sansa,dar daca insisti s-ar putea sa o incasezi ,iar noi ne-am luat lectia.Timisorenii ne-au facut poze urmind sa ni le trimita dupa ce developeaza filmele.Nu ni le-au trimis.Poate ca n-au iesit la developare,sau…

N-are importanta.

Turul tarii

Aveam amindoi concediu.Ce facem?

Hai sa facem un tur de tara cu bicicletele.

Eram angajati amindoi la APS (Administratia Parcurilor si Strazilor}.Eu la statia Reiser (unde se face asfaltul),iar Puiu la Cartodrom si avea si biciclete de inchiriat.

Cind ne-a venit ideea de a face turul tarii cu bicicletele n-aveam decit un cadru de semicursa ruseasca.Am mers la CSM-unde am facut amindoi ciclocros si domnul Chisu,fostul nostru antrenor ne-a dat o bicicleta si roti,cabluri de frina,spite si un butuc cu trei viteze.

La atelierul de la Cartodrom am montat tot ce aveam plus niste faruri,aripi sa nu ne udam rau daca ploua si…unicele doua dinamuri defecte.

Eram déjà cu bagajele facute,am umplut un rucsac cu piese de schimb si scule si pe la ora 18 am pornit spre Apahida,pentru prima etapa.Cluj-Reghin-Tg.Mures-Sighisoara-Brasov.

Eram din nou copii.Rideam,glumeam ne distram si ne dadeam cu bicicletele.

Ce putea sa fie mai frumos de atit?

Primul deal,cel de la Apahida,l-am urcat in forta.Apoi coborire,curbe,aplecari pina la genunchi jos.

Copacii de pe marginea drumului cintau cu noi In-a-gada-da- vida,a lui Iron Buterfly.Pasarile cintau,prin localitatile prin care treceam toate cintau .Si cintau pentru ca se insera.Dar noi nu ne-am dat seama decit cind,urmarind pe intuneric linia continua,n-am luat o curba si ne-am infipt intr-un gard.Ce distractie,ce ris am mai tras,de ne prapadeam,in timp ce ne extrageam biciclete,picioare,rucsace de prin spinii din gardul respectiv.

Nu-i bai.Am pus dinamurile pe roti si…am mers pe intuneric.Nu functionau.

Ne-am asezat pe marginea santului sa vedem daca nu avem si alte dinamuri cu noi-nu aveam.Alta explozie de ris.

Ce facem?

Hai sa mergem.Rasare luna si vedem ca-n palma.

Am pornit rizind si glumind pe seama celui care era in fata.Noroc cu tigarile.

Linistea noptii,fisiitul rotilor,cite o gluma si ris generalizat care spargea linistea.

In Reghin s-au luat niste ciini dupa noi.Nu ne era frica decit sa nu-i lovim.Spre dimineata cind intram in Tg.Mures am deranjat in trafic o Scoda.Bag sama ca era certat cu nevasta,ca ne-a inghesuit pina intr-un sant plin cu noroi.

L-am laudat putin,dar am ris,ne-am spalat pe picioare (tenisi) la o cismea de pe strada si ne-am oprit intr-un parculet sa facem un bilant al drumului si sa mincam ceva.

Dat jos roata,desumflat cauciuc,dat jos spitele rupte si pus altele,echilibrat,umflat cauciuc,pus roata la loc.Am fost nevoiti sa schimbam la ambele bicilete,cam douazeci de spite.Am gasit un magazin de biciclete,dar nu aveau dinamuri pentru tipul de roti pe care le  aveam noi.

No,asta-i bai!

Ne-am plimbat un pic prin Tg.Mures,si am hotarit ca in conditiile date nu puteam circula decit ziua,iar asta nu ne convenea pentru ca intentionam sa stam mai mult timp in unele zone,nu numai sa pedalam.Asa ca,ne-am hotarit sa mergem la Cheile Turzii.

Trebuia doar sa gasim un loc de dormit pentru noaptea care,déjà se profila.

Era déjà noapte cind am ajuns la Ludus.In curbele alea maride la intrarea in oras era un fel de hotel,dar nu aveau nici un loc-acolo opresc camionagii.

Nici o problema,am dormit afara.

Dimineata,intepeniti de frig si umezeala,am pornit spre Chei.
La citiva km.dupa Ludus este…Hanul Pescarilor cu.toate locurile libere plus 10 casute goale.Administratorul ne-a spus sa luam o casuta-fara plata-si sa dormim un pic,ca aratam de parca ne-ar fi calcat o masina.N-avea sens,ne asteptau Cheile.

Am ajuns pe la amiaz.

Puiu a ramas fara frine,asa ca s-a oprit intr-un cort cu cehoaice,care nu pareau neplacut surprinse de vizita.

Am luat o casuta si am  mers sa salutam Cheile.

Cheile Turzii

Moara,pod peste piriu,paduricea de la intrare,cascada de pietre, pod, piriu, stinci, pomi, stinci,pesteri,stinci.Da,toate sint aici,ne asteapta.

Cheile Turzii

S-a cam intunecat.Sus deasupra Cheilor nori.Se invalmaseau,treceau unul prin altul,unul peste altul,era o vinzoleala cumplita,dar jos nu se simtea nimic.Doar linistea.O liniste in care nici piriul in trecerile lui printre pietre nu se auzea.Nimic nu misca,nici macar frunzele copacilor,nici iarba.Doar piriul se incapatina sa curga.

Ne-am intors la casuta.

Cafele, tigari si dupa ce i-am atentionat pe cei de la corturi ca vine furtuna,am stat sa vedem,sa ne umplem de spectacolul ce se pregatea.

Cerul era rosietic spre negru.O prima pala de vint care a culcat copacii si a smuls doua corturi.Posesorii au venit la casute,urmind sa le recupereze cind se putea.

Un prim fulger atit de luminos ca totul parea alb si…cred ca asa suna cind se prabusesc muntii peste munti.

Si-apoi marele spectacol.In intunericul care s-a lasat se vedeau valuri,valuri in padure.Frunzele isi aratau partea deschisa la culoare si iar cea inchisa,fulgere  in si din toate directiile,si vintul suierind de parca toate locomotivele din tara erau acolo si fluierau,biciuia ,se arunca pe cite un copac,il culca pina la pamint,il ridica,il infasura si iar si iar.Fiecare obiect avea un sunet propriu in miscarea aceea de aer si totul era un concert cumplit,de sfirsit de lume.Apoi a venit ploaia.S-a pravalit peste noi,de parca s-ar fi rupt un baraj mare si toata apa  a navalit,eliberata.

Mase compacte de picuri uriasi dirijati de vint in toate directiile.Pina sa ne dam seama,am fost uzi leoarca,cu tigarile atirnind ude intre buze.

Aveam ochii in lacrimi de emotia,bucuria spectacolului pe care ni l-au oferit muntii.

Fulgerele,tunetele s-au dus cu vintul si in alta parte,aici raminind  ploaia mare cu bulbuci.

Ne-am  dus in ploaie sarind in fiecare balta,rizind si cintind ca doi copii mari si fericiti ce eram (cam 23-24 de ani).

A fost o saptamina de catarari,joaca,drumuri,cintat,visat.

Eram doar noi si Cheile si eram fericiti.

Despre

Ne-am cunoscut in 1966.Eram colegi de clasa la Sc.Gen.nr 1 de la noi din cartier.

El desena frumos ,eu cintam la vioara.El participa la expozitiile interscolare,eu cintam in orchestra scolii si participam la concursuruile interscolare.

Era ceva  care ne apropia.Bicicleta  si SF cu incepere de la Jules Verne.Orice carte aparea o cumparam amindoi in dublu exemplar,o citeam deodata si-apoi  comentam, construiam, divagam,visam…

Prin a VI-a ne cataram in toti copacii din parc si esacaladam deasupra pesterii de pe Cetatuie.Prin clasa a VII-a am facut primul tur cu bicicletele.Turul Transilvaniei.

El se pregatea pentru Arte Plastice iar eu pentru Muzica.

Am scotocit impreuna toate padurile din jurul orasului si toate subteranele si tunelurile care datau de pe vremea cetatii.

A VIII-a a fost pentru pregatire pentru liceu.

Am intrat amindoi…fara loc.El a ajuns la Transporturi iar eu la un liceu cu profil filologic.

De aici a inceput adevarata viata.Orientare in teren accidentat,ciclocros  la CSM,drumetie si escalada.Ne-am trait iubirile impreuna si ne-am jurat prietenia cum am citit in carti si am vazut in filme:ne-am facut frati de cruce (cu taierea aferenta cu cutitul si baut singele ).N-aveam nevoie de asta,dar daca asa se facea in carti…

Cite aventuri,cite chefuri,motorete,masini,casatoriile,copii,casatoria copiilor,impreuna,mereu impreuna.

Si,de fapt la asta am vrut sa ajung.

Atirnati pe stinca,daca unul se lasa sa cada,celalalt ar fi avut o sansa sa supravietuiasca.Nu,impreuna am venit,impreuna mergem acasa…sau murim amindoi.

Unul l-a dus in spate 25 km pe celalalt care s-a ranit pe munte.Celalalt l-a scos din mijlocul unei haite de ciini de stina intaritati de urs.

Oricind a fost nevoie,au  spus “prezent” amindoi.

S-a intimplar sa merg singur la o traversare pe munte.El n-a putut veni,dar m-a intimpinat in cealalta parte  si-am mers impreuna acasa rizind,cintind…

Au fost multe,foarte multe situatii limita,dar in acesti 44 de ani,am fost mereu alaturi sau la dispozitie.

Ne-am spus ce era de spus cu sinceritate fara sa consideram asta un afront.Am fost si sintem corecti.

ACEASTA ESTE PRIETENIA!

Este ceva ce nu implica obligatii de rudenie sau de alta natura.

I-as intreba pe cei care (aici pe bloguri) folosesc atit de des cuvintul “Prietene!”,stiu ce inseamna asta?

Si-ar da viata pentru cei care le calca blogul si la care le spun ,Prietene?

Au incredere ca cei carora le spun atit de usor”Prietene” si-ar da viata pentru ei?

Si-ar pune ipoteca pe locuinta?

Ar risca sa ramina fara nimic si fara bani cu singura consolare ca o fac pentru un prieten?