Bătrînețe

Bătrînul

De-a lungul timpului am avut tot felul de îndrumători care m-au ajutat să răzbesc.

Pe unul din aceşti îndrumători  l-am întîlnit numai în Bucegi, dar mi-a fost de mare ajutor.Si se pare că nu numai mie.

Eram a doua oară în Bucegi şi urma să merg de la Cabana Caraiman spre Piatra Arsă.

Bineînţeles că nu pe rutele normale, că aşa erau eu pe vremea aceea, mergeam cam direct, să întîlnesc cît mai puţini oameni, să mă pot bucura de munte, de împrejur.

Nu-i vorbă, că nu era circulaţia care e acum pe acolo.Chiar pe traseele consacrate se putea să nu întîlneşti pe nimeni cîte o săptămînă.

La Piatra Arsă trebuia să mă întilnesc cu tovarăşul meu de drumeţii.

Nu mai aveam mult cînd mi-am dat seama că mi-am uitat buletinul la Caraiman.No, ăsta-i bai.Că, avînd părul mare toţi miliţienii voiau să mă cunoască şi mă legitimau.Or, dacă n-aveam buletin la mine riscam să-mi petrec vacanţa prin vreo secţie de miliţie.

Normal că m-am întors.

Iniţial vremea a fost foarte bună, dar se acoperea cerul , muntele cu nori că abia vedeam la cîţiva metri.Eram pe la Jepi, iar alternativele nu prea erau plăcute.Adică într-o parte ceva abrupt fără vegetaţie, cu înclinare mare, iar pe cealaltă latură tot cu înclinare mare stîncăraie.

No, ceva mai atent mergeam fluierînd cînd în faţa mea, prin negura norilor lăsaţi pe fata muntelui a apărut un bătrîn.Mic, crăcănat, aplecat, încălţat în opinci, cu o caciulă de oaie de sub care se iţeau suviţe de păr alb şi care se sprininea într-o botă făcută, parcă  pentru altcineva, mult mai mare decît el.

Am mărit pasul, să-l ajung, că poate avea nevoie de ajutor, dar cînd am ajuns la cîţiva metri de el s-a întors spre mine şi mi-a arătat cu bota nişte stînci.

Am urcat repede pînă  acolo.Sub una era o cavitate.Am nivelat baza ei cu un spaclu ( la toate drumurile aveam la mine un spaclu de zidar, cu care puteam face săpături), cît să încapă două persoane şi m-am adăpostit aşteptîndu-l pe bătrîn.

Norii s-au ridicat şi a început o ploaie zdravănă.După ce totul s-a terminat mi-am urmat calea, dar n-am mai dat de bătrîn şi ajuns la Caraiman le-am povestit cabanierului şi altor cîţiva care erau la cabană.Mi-au spus că au mai fost şi alţii ajutaţi şi îndrumaţi de bătrîn, dar nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie unde stă sau dacă e om sau altceva.

L-am mai întîlnit prin Bucegi de trei ori după aceea, dar tot fără să fiu foarte aproape de el, şi de fiecare dată mi-a dat o soluţie pentru situaţia ivită respectivă.

Petru Mos

Am tot auzit pe la scoala ca s-a deschis un santier pentru o noua hidrocentrala si eram tare curios sa vad cum decurg manevrele, asa ca  fiind vacanta m-am pornit spre zona.

Gara, tren, gara si pe jos spre munte.In a doua localitate- si care parea ultima- am intrebat o lele mai dezghetata pe unde sa merg.

Pai, sui pe vale in sus si pa cind sa ajunji la luminisul ala pa care-l vezi (mi-a aratat), o iei pe linga inspre dreapta si cam cit ai face un fluier de rachita ajunji la santier.

Stii sa faci fluier de rachita?

Stiu.

In luminisul ala ii o casa , da’ nu mere acolo ca-i plin de naluci.Vezi-ti de drum si pe santier or avea grija de tine ca-s tineri toti si cu parul mai mare decit al tau.

Las ca oi mere la Coparativa si oi da un telefon sa stie ca vii, sau sa porneasca dupa tine, daca n-ajunji pina dimineata, ca te-ai  ratacit.

I-am multumit frumos si am pornit in pas domol.Sa ma bucur de munte, de padure, de cer si soare, de  cintecul pasarelelor, de  tot.

Normal, cind am ajuns in dreptul  casei de care zicea lelea, m-am dus sa vad si eu cum arata nalucile alea, dar nu era decit un batrin „hippie”, adica avea plete, barba si mustata lungi si albe, o chemesa lunga  strinsa cu un briu de piele- cum mi-am dorit si eu intotdeauna, dar n-am gasit mesterul care sa mi-l faca ( ca merge numai pe masuratelea) si cind am gasit n-am avut suma necesara, ca nu-i ieftin- pe cap un clop decolorat si pleostit rau, iar in picioare opinci.

Am salutat frumos, iar el mi-a raspuns: Buna sa-ti fie inima! Ca te-a adus Dumnezeu sa vad si eu un suflet de om.

M-am prezentat, iar el mi-a raspuns Mos Petru.Sezi cuminte, ca si cind eram tinar tot Mos ma chema!

Statea in fata casei pe o buturuga.

Casa parea mare,  dar fiind construita pe o buza de ripa, numai partea de sus era locuibila, restul fiind doar pentru sustinere.

Gospodaria era frumoasa, cu grajd mare, gradina de zarzavat si gradinita de flori, dar toate erau lasate de izbeliste.Iarba nu era cosita, grajdul parea pustiu, gradinitele invadate de buruieni.

I-am dat tigari.Si-a luat doua, le-a zdrobit si a pus tutunul in briu si m-a poftit la un ceai.Mi-a aratat unde gasesc macese, miere ( zahar), dupa care m-a intrebat daca nu-i sparg niste lemne.

Cu placere, mirat totusi caci casa era inconjurata de lemne sparte pina aproape sub geam.Da na, e batrin, iarna tine mult…

M-am chinuit cu o secure ruginita rau si am spart o gramada de lemne.Noroc ca erau tare uscate.

L-am intrebat de ce n-a mers si el in sat.

Mai coptile, satu o fost aici.Da’ dupa ce or vinit comunistii i-or mutat pa tati in vale, ca sa poata face agricultura.Da io n-am vrut sa ma duc.Aici am crescut , aici au crescut parintii, bunii si bunii lor de cind ne stim.Cum sa ma duc?Uite, acolo in gredina is mormintele mosilor nostri.Acolo-i si muierea mea si acolo oi fi si eu, cind mi-o veni sorocul.

Erau mai multe morminte cu cruci  din piatra grupate impreuna si mai era unul mai intr-o parte, dar era acoperit cu crengi .

Cum se insera, mi-a zis sa las tigarile si mosinile ( chibriturile) afara, sa nu-mi vie pohta sa duhanesc (fumez) si sa aprind  grajdul .Sa ma culc in podul surii, in fin.

Nici nu-mi doream un alt dormitor.Sa poti vedea cerul cu gramada de stele, sa asculti buhele sau alte pasari de noapte, sa miroasa a fin si ierburi uscate, iar de afara sa vina miros de padure, de munte, de curatenie, de frumos.

Am dormit ca scaldat si dimineata , nevazind-ul pe-afara, i-am mai lasat niste tigari si am pornit spre santier.

Nu m-am bucurat prea mult timp de bucuria naturii dimineata, ca m-au intimpinat un grup de oameni porniti dupa mine de la santier.

Ne-am salutat cu veselie, dar cind au auzit ca am dormit la Mos Petru citiva s-au intunecat.

De unde stii cum il chema?

Pai, am dat mina cu el, am stat in povesti,  i-am crapat niste lemne…

Mai copile, omu’ ala o murit in 1962, (adica de mai mult de zece ani).

O parte s-au intors cu mine , iar altii au mers in sat sa cheme preotul si militianul.

Nu intelegeam.

Preotul a spus ca unul din baietii lui badea Petre a fost mai comunist decit comunistii si vazind ca  tatal lui nu vrea sa coboare in vale, ca nu-si lasa proprietatea si mormintele, l-a blestemat sa nu plece de acolo decit cind ii vor ajunge desticaturile ( lemnele crapate) pina la uaiagă (pina la fereastra).

Le-am aratat lemnele sparte de mine.Se vedea ca sint proaspat crapate.

Mi-au aratat, in gradina, mormintul batrinului.Era cel acoperit de crengi.

Cei care aveau securi s-au apucat de crapat lemne, iar cind s-a umplut pina sub geam, preotul a tinut o slujba la mormintul batrinului.

M-a luat deoparte dupa aceea zicind ca pina acum oamenii au vazut numai naluci, eu fiind singurul care am stat de vorba  cu batrinul, ca si cum ar fi fost viu.

Inseamna ca esti binecuvintat.

N-am stiut ce inseamna asta, ca nu prea le aveam cu religia sau biserica, dar m-am bucurat daca de atunci batrinul a putut sa se odihneasca in pace.

Pe la baraj am fost, dar pe la casa lui badea Petre n-am mai fost.

Pe google earth se vede luminisul, dar se pare ca nu mai este casa.