Ritualul

Azi, cînd am ieşit în pauză m-a abordat un tînăr, aşa, cam pe la 40 de ani.

Mă scuzaţi, cred că părinţii mei au o poză cu dumneavoastră.

Am dat din umeri, dar ne-am aşezat sub corcoduş, la umbră şi mi-a spus că a avut o copilărie şi o tinereţe de vis împreună cu părinţii lui şi toţi cei cu care munceau pe la hidrocentrale.

Cînd am împlinit 18 ani, tata m-a luat cu el într-o excursie pe munte, prin pădure.Dormeam în sacii de dormit pe pămîntul gol şi ne hrăneam cu verzituri şi zmeură povestind de-ale vieţii, de-ale tinereţii şi tot felul.Eram hămesit de foame, cînd după trei zile tata a hotărît că ne oprim lîngă un pîrîu şi după ce a făcut un foc a început un ritual….

…………

Valuri, valuri amintirile mă învăluiau întorcîndu-mă în 1976, cînd după traversarea Parîngului de la Novaci la Petroşani am stat cuminte două săptămîni şi-apoi am pornit din nou pe munte.De data asta am mers în Apuseni.Fără nici o direcţie anume, mergeam sau stăteam pe munte, prin păduri.Mai înnoptam prin cîte o şură sau pe la stîne şi-mi continuam plimbarea.

La ultima stînă la care am fost, la un moment dat, cînd au aflat păcurarii ( ciobanii) încotro mă îndrept mi-au spus că în direcţia aceea nu mai este nici o localitate, nici vreo stînă, cale de două trei zile, aşa că mi-au dat nişte făină de malai, nişte brînză, nişte slănină  şi o cană din tablă emailată de jumătate de litru, să-mi fac cîte ceva de mîncare.

Mergeam pe marginea unei păduri, cînd din pădure a ieşit un tînăr cum nu mi-a fost dat să mai văd pe munte.Îmbrăcat gros, cu un rucsac  în spinare, peste care o chitară, iar în mîini cîte o valiză.

Din vorbă în vorbă, mi-a spus  că s-a rătăcit, dar vrea să ajungă la barajul Leşu.

De trei zile mă învîrt prin păduri şi nu mai ştiu unde sînt şi unde trebuie să mă îndrept.

Ai mîncat ceva, l-am întrebat?

Nişte zmeură şi…zmeură.

Ne-am oprit lîngă un pîrîu, am făcut un foc, am căutat o piatră plată mai mare pe care am şurluit-o (frecat-o) cu nisip, apoi am ars-o pe foc şi m-am apucat să fac ceva ce n-am mai făcut.Mămăligă cu brînză.

După ce am prăjit la foc nişte slănină, am picurat suprafaţa pietrei, iar în cana emailată făceam cît încăpea, mămăligă, pe care o întindeam pe piatră şi puneam brînză.Aşa, cam patru straturi la care am adăugat slănina prăjită.Apoi, din lemn am făcut un fel de linguri pe care le-am ars în foc, să dispară gustul amar de lemn crud şi…La masăăă!

După ce a dormit un pic mi-a povestit povestea lui.

Sînt Mihai M.Am terminat Construcţii Hidroenergetice, dar tatăl meu vrea să-mi obţină negatie şi să munceas în Oradea, de unde sîntem.Dar eu împreună cu iubita mea-colegi de facultate- visăm să muncim şi să ne  trăim viaţa pe şantier.

Zicea, în oraş sînt şi doctori, şi ingineri şi profesori, dar nu se cunosc decît în cadrul grupurilor, dar aici pe şantier sînt ingineri în toate domeniile, profesori, doctori şi toţi sînt o familie mare şi frumoasă, îşi cresc împreună  copiii, trăiesc efectiv împreună.În plus se cîştigă foarte bine, iar la pensie putem să ne stabilim unde vrem.

De ce n-ai luat trenul şi de acolo cu orice autobuz sau camion cu navetişti?

Nu pot, că tata e miliţian şi m-ar fi găsit.De aceea am ocolit şi localităţile şi m-am rătăcit.

Avea o hartă, aşa  că am localizat unde eram şi am pornit împreună spre Leşu,ajutîndu-l la bagaje.

Cînd eram în apropiere un buldozerist a început să claxoneze şi utilajele, camioanele şi sirena de la baraj a început să urle.

Era clar că toată lumea ştia ce problemă are şi era aşteptat.

Cu braţele deschise, că toţi se pupau cu toţi.

Cum mi se părea că sînt în plus, m-am cam îndepărtat, dar un camionagiu m-a luat sub braţ ( lq propri) şi m-a dus în grămadă.

Asta cine-i?

E străinul care m-a hrănit şi m-a adus aici şi fără de care n-aş fi ajuns niciodată.

A urmat o beţie strajnică, s-au făcut o grămadă de poze, cîntat, dansat şi tot ce se face.

I-am lăsat adresa şi mi-am urmat calea.

In anu următor s-a născut fiul lor Mihăiţă şi…

Ori nu mi-au mai scris, ori s-au pierdut căci eu mi-am schimbat adresa de căteva ori,am pierdut legătura cu ei.

……

Ahaaa, deci tu eşti Mihăiţă!

Sînt Mihai, căci Mihăiţă e fiul meu.

A fost cea mai bună mămăligă cu brînză pe care am mîncat-o în viaţa mea şi tata mi-a povestit cum v-a cunoscut şi cît vă datorează.

Tata s-a stins în urmă cu doi ani, după un accident.

Să ştiţi că poza în care sînteţi împreună este cea mai dragă poză a părinţilor mei.

Voi merge şi eu cu copilul meu, la majorat, în pădure.

Voi urma ritualul exact aşa cum l-a urmat şi tatăl meu pe cel al dumneavoastră.Este deja o tradiţie în familia noastră.

Voi pleca cu soţia, copilul şi o luăm şi pe mama, în Canada.

Ce ziceţi?

Ce să-ţi spun?

Ai exemplul părinţilor tăi, care şi-au urmat şi trăit visul, avînd o viaţă frumoasă şi oferindu-ţi şi ţie, cum spuneai, o viaţă de vis.

Dacă tu împreună cu soţia ta aţi luat această hotărîre, urmaţi-vă calea.

Mama ta vă va sprijini, iar copilul vă va da putere.

Dacă n-a fost hotărîrea voastră, visul vostru, mai gîndiţi-vă.

I-am lăsat nr. de telefon  şi poate ne vom mai întilni.

Petru Mos

Am tot auzit pe la scoala ca s-a deschis un santier pentru o noua hidrocentrala si eram tare curios sa vad cum decurg manevrele, asa ca  fiind vacanta m-am pornit spre zona.

Gara, tren, gara si pe jos spre munte.In a doua localitate- si care parea ultima- am intrebat o lele mai dezghetata pe unde sa merg.

Pai, sui pe vale in sus si pa cind sa ajunji la luminisul ala pa care-l vezi (mi-a aratat), o iei pe linga inspre dreapta si cam cit ai face un fluier de rachita ajunji la santier.

Stii sa faci fluier de rachita?

Stiu.

In luminisul ala ii o casa , da’ nu mere acolo ca-i plin de naluci.Vezi-ti de drum si pe santier or avea grija de tine ca-s tineri toti si cu parul mai mare decit al tau.

Las ca oi mere la Coparativa si oi da un telefon sa stie ca vii, sau sa porneasca dupa tine, daca n-ajunji pina dimineata, ca te-ai  ratacit.

I-am multumit frumos si am pornit in pas domol.Sa ma bucur de munte, de padure, de cer si soare, de  cintecul pasarelelor, de  tot.

Normal, cind am ajuns in dreptul  casei de care zicea lelea, m-am dus sa vad si eu cum arata nalucile alea, dar nu era decit un batrin „hippie”, adica avea plete, barba si mustata lungi si albe, o chemesa lunga  strinsa cu un briu de piele- cum mi-am dorit si eu intotdeauna, dar n-am gasit mesterul care sa mi-l faca ( ca merge numai pe masuratelea) si cind am gasit n-am avut suma necesara, ca nu-i ieftin- pe cap un clop decolorat si pleostit rau, iar in picioare opinci.

Am salutat frumos, iar el mi-a raspuns: Buna sa-ti fie inima! Ca te-a adus Dumnezeu sa vad si eu un suflet de om.

M-am prezentat, iar el mi-a raspuns Mos Petru.Sezi cuminte, ca si cind eram tinar tot Mos ma chema!

Statea in fata casei pe o buturuga.

Casa parea mare,  dar fiind construita pe o buza de ripa, numai partea de sus era locuibila, restul fiind doar pentru sustinere.

Gospodaria era frumoasa, cu grajd mare, gradina de zarzavat si gradinita de flori, dar toate erau lasate de izbeliste.Iarba nu era cosita, grajdul parea pustiu, gradinitele invadate de buruieni.

I-am dat tigari.Si-a luat doua, le-a zdrobit si a pus tutunul in briu si m-a poftit la un ceai.Mi-a aratat unde gasesc macese, miere ( zahar), dupa care m-a intrebat daca nu-i sparg niste lemne.

Cu placere, mirat totusi caci casa era inconjurata de lemne sparte pina aproape sub geam.Da na, e batrin, iarna tine mult…

M-am chinuit cu o secure ruginita rau si am spart o gramada de lemne.Noroc ca erau tare uscate.

L-am intrebat de ce n-a mers si el in sat.

Mai coptile, satu o fost aici.Da’ dupa ce or vinit comunistii i-or mutat pa tati in vale, ca sa poata face agricultura.Da io n-am vrut sa ma duc.Aici am crescut , aici au crescut parintii, bunii si bunii lor de cind ne stim.Cum sa ma duc?Uite, acolo in gredina is mormintele mosilor nostri.Acolo-i si muierea mea si acolo oi fi si eu, cind mi-o veni sorocul.

Erau mai multe morminte cu cruci  din piatra grupate impreuna si mai era unul mai intr-o parte, dar era acoperit cu crengi .

Cum se insera, mi-a zis sa las tigarile si mosinile ( chibriturile) afara, sa nu-mi vie pohta sa duhanesc (fumez) si sa aprind  grajdul .Sa ma culc in podul surii, in fin.

Nici nu-mi doream un alt dormitor.Sa poti vedea cerul cu gramada de stele, sa asculti buhele sau alte pasari de noapte, sa miroasa a fin si ierburi uscate, iar de afara sa vina miros de padure, de munte, de curatenie, de frumos.

Am dormit ca scaldat si dimineata , nevazind-ul pe-afara, i-am mai lasat niste tigari si am pornit spre santier.

Nu m-am bucurat prea mult timp de bucuria naturii dimineata, ca m-au intimpinat un grup de oameni porniti dupa mine de la santier.

Ne-am salutat cu veselie, dar cind au auzit ca am dormit la Mos Petru citiva s-au intunecat.

De unde stii cum il chema?

Pai, am dat mina cu el, am stat in povesti,  i-am crapat niste lemne…

Mai copile, omu’ ala o murit in 1962, (adica de mai mult de zece ani).

O parte s-au intors cu mine , iar altii au mers in sat sa cheme preotul si militianul.

Nu intelegeam.

Preotul a spus ca unul din baietii lui badea Petre a fost mai comunist decit comunistii si vazind ca  tatal lui nu vrea sa coboare in vale, ca nu-si lasa proprietatea si mormintele, l-a blestemat sa nu plece de acolo decit cind ii vor ajunge desticaturile ( lemnele crapate) pina la uaiagă (pina la fereastra).

Le-am aratat lemnele sparte de mine.Se vedea ca sint proaspat crapate.

Mi-au aratat, in gradina, mormintul batrinului.Era cel acoperit de crengi.

Cei care aveau securi s-au apucat de crapat lemne, iar cind s-a umplut pina sub geam, preotul a tinut o slujba la mormintul batrinului.

M-a luat deoparte dupa aceea zicind ca pina acum oamenii au vazut numai naluci, eu fiind singurul care am stat de vorba  cu batrinul, ca si cum ar fi fost viu.

Inseamna ca esti binecuvintat.

N-am stiut ce inseamna asta, ca nu prea le aveam cu religia sau biserica, dar m-am bucurat daca de atunci batrinul a putut sa se odihneasca in pace.

Pe la baraj am fost, dar pe la casa lui badea Petre n-am mai fost.

Pe google earth se vede luminisul, dar se pare ca nu mai este casa.

Spre

https://fosile.wordpress.com/