Refugiul

Era pe vremea cînd mă fleduream prin Bucegi.Aveam un cunoscut, OJT-ist din Predeal, pe care l-am cunoscut la Cluj şi căruia i-am arătat Trascăul.Crişan Alexandru,la vreo 45 de ani pe atunci, necăsătorit, era cel mai indicat pentru munca la OJT,căci iubea muntele .Mai trăgeam de timp împreună prin Predeal, pe la Pîrîul Rece sau la Sanatoriu cînd era vreme rea nu se ştie pentru cît timp.Nu odată ne-am dus la Sanatoriu să jucăm biliard.Era acolo un biliard de tip carambol, cu trei bile la care ne chinuiam să-l învingem pe doctorul Ulici, un doctor care a ajutat nenumăraţi să redevină…aproape normali.Vorbesc aici în special despre cei care au suferit la cutremur.Că nu poţi rămîne sănătos după ce ţi-ai pierdut întreaga familie sau ai stat ore sau zile sub dărîmături.Si pe mine m-a ajutat să-mi recapăt o parte din somn.După ce m-a învăţat cîteva proceduri am ajuns să dorm, cu timpul, chiar şi 4 ore la 24.Chestie de autosugestie.

M-a întrebat dl.Crişan dacă îl ajut să repare nişte refugii.Avea în plan pe cel de pe Coştila, dar urma să găsească ceva modalităţi mecanice pentru a duce materialele de construcţii necesare pînă sus.Aşa că, a zis că a tras un chef straşnic la un refugiu din Baiului şi a constatat că necesită reparaţii.

Ne-am pornit la drum, urmînd să ne aducă omul tocmit scînduri, cîlţi, bitum, cuie , cazan şi sculele necesare.

Ne-am distrat o săptămînă înlocuind scînduri, umplînd cu cîlti înmuiaţi în bitum toate crăpăturile, reparînd.A adus şi faşe, atele, spirt, rivanol, aspirine şi piramidoane,vată.Ce mai, o întreagă trusă sanitară specifică diverselor traumatisme pe care le poţi avea pe munte şi a mai adus şi 10 conserve chinezeşti de şuncă şi pîine uscată  pe care dacă o uzi bine si o bagi în cuptor devine moale şi proaspătă de parcă atunci a fost făcută, să fie că vine iarna şi…Era la refugiu şi un frigider Fram.Oare cum naiba l-or fi adus că era extraordinar de greu.Nu era curent la refugiu, dar Framul se închidea ermetic şi avea clanţă, aşa că se puteau pune în el o grămadă de chestii la care nu era bine să ajungă umezeala.

De-a lungul săptămînii ne-au mai ajutat şi alti drumari în trecere pe acolo ba la tăiat lemne şi depozitat, ba la vopsit sau lăcuit, şi la tot ce mai trebuia făcut.Fără figuri, fără discuţii, toţi puneau mîna la lucru ştiind ce înseamnă un refugiu uscat, cu ceva hrană şi medicamente şi, mai ales, cu posibilitatea de a te încălzi, a-ţi usca hainele şi  echipamentul şi a te odihni.

Oricum, cu toate că  era pe vremea comunismului era mult mai mulţi cei care aveau grijă ca turismul să fie de calitate, indiferent că erau din domeniu sau nu.

Dl Crişan a fost primul om pe care l-am văzut folosind hamacul pe munte.

Pe banii şi timpul lui dl.Crişan a reparat şi întreţinut multe refugii din Bucegi.

Cred că acum se  leagănă în hamac pe piscuri  de lumină.

 

 

Chemare

Mi s-a intimplat de multe ori, in special inainte de casatorie, sa ma apuce un dor de a pleca de sa nu mai pot nici sa dorm.

In cazurile astea mergeam singur si nu intotdeauna ai mei erau de acord.Dar eu mergeam oricum, desi eram pedepsit la intoarcere.

Din acest motiv intr-un an de prin ’70, mi-am luat ranita in spinare si am pornit spre Predeal.

Atunci incepeau sa apara rucsacele cu sina si o gramada de buzunare si buzunarase si cu fermoare, dar erau mai scumpe decit o Dacie.

La Predeal, pe ici pe colo eram deja cunoscut si privit cu simpatie, dar dupa ce treceam izbucnea un mare hohot de ris.

Abia dupa ce m-am vazut intr-o vitrina mi-am dat seama de ce.Din spate aratam ca o ranita cu plete infipta pe doua cozi de matura incaltate in bocanci.Cum sa nu rida oamenii?

Mergeam pur si simplu fericit ca sint pe munte, fara o directie anume si ajuns la un refugiu m-am cazat alaturi de patru montaniarzi veniti su scule si vopsele sa marcheze niste trasee.

Asteptau un tovaras care facea traseul, urmind apoi sa se intoarca impreuna  sa-l marcheze pe harta si in teren.

Povesti, glume, informatii din teren si dimineata am pornit, tot fara vreo tinta anume.

Dimineata ploua.Ploaie marunta,continua, care putea sa tina si o saptamina.Vazind ca nu renunt, cei din refugiu  mi-au dat un termos cu ceai fierbinte si o foaie de cort, ca nu strica.

Mergeam deja de citeva ore ascultind padurea, respiratia muntelui, cind am auzit un om vorbind.Atent l-am cautat o vreme fluierind si l-am gasit umblind brambura, vorbind aiurea,ud leoarca, transpirat tot si tremurind.Nu intelegea ce-i spun si era clar ca are temperatura mare.

I-am dat un algocalmin cu ceaiul din termos,  apoi mai tiris, mai in spate ( macar ca era greu tare) , l-am dus o vreme.Apoi, vazind ca nu ma ajuta de loc am facut o targa din doua  trunchiuri subtiri pe care am legat foaia de cort, l-am invelit bine si am pornit spre refugiu.Greu, dar spre seara am ajuns, iar acolo cu cu un piramidon si ambalat bine in haine si paturi ,pina a doua zi  si-a revenit suficient .

N-a fost nimic iesit din comun pe munte.A alunecat cind traversa un piriu, a cazut in apa si s-a udat tot, dar nu si-a schimbat hainele, iar ploaia si oboseala au rezolvat restul.

Printre alte povesti i-a zis unui tovaras: iti amintesti ce am visat saptamina trecuta? Ca m-am ratacit in Baiului si m-a salvat un copil.Am ris atunci, dar nu-i de ris.

A fost si mai afectat cind a aflat ca eu sint din Cluj si ca am venit „chemat”, tras spre acesti munti si nu altii, in acea directie si nu alta.

Nu spun cine este, caci n-am acordul lui.Nu ne-am mai vazut de mai mult de 35 de ani si e clar ca daca mai poate merge, inca face trasee. In Bucegi  in special si pe munti, in general.

Daca va fi sa ne mai intilnim, ne vom mai intilni.