După baie

Anunțuri

Priceputul

Pot spune că mă pricep la o grămadă.

Si asta pentru că, dacă ştiu care este procedura, consider că nu-i greu şi pot face şi eu.

Uite aici un exemplu- https://fosile.wordpress.com/2011/07/25/zugravitul/

În urmă cu cîţiva ani am hotărît că trebuie schimbat un autocolant de sub chiuveta din baie.Aşa că am căutat prin tot oraşul pînă am găsit magazinul care comercializa aşa ceva şi am cumpărat cît aveam nevoie, plus încă un pic- că nu se ştie.

Aşa că, după…5 ani, zilele trecute, m-am hotărît să-l pun.

Acuma, ar trebui făcută o precizare.Astfel de chestii se pot pune numai în doi.Pentru că e suprafaţa mare de lipit.Si unul ţine folia, iar celălalt scoate aerul de sub ea ca să fie perfect lipită.

Eu eram numai în unul.Adică eu.

Nici n-ar fi încăput două persoane sub chiuvetă.De altfel nu încăpeam nici eu singur şi îmi erau în plus picioarele şi capul.

De cap aveam nevoie, pentru că acolo sînt şi ochii, dar picioarele erau, cît se poate de clar, în plus.

Habar nu aveţi cît am ştiut să mă enervez şi ce repertoriu aveam în timp ce încercam să ţin folia, să scot aerul de sub ea, să nu rămînă cute şi să o determin să se lipească-după atîţia ani, marginile nu se mai lipeau.

Nu puteam să o strîng grămadă şi să o arunc pentru că am scos-o pe cea veche.

Transpiraţie, nervi, nu ştiam cum să fac cu picioarele, dar să ajung la folie, dat cu capul în chiuvetă…

Cînd am terminat eram bun de pus în lesă şi cu botniţă, să nu muşc.

Arată…, aproximativ, aproape la fel cu cea pusă de specialist, împreună cu mine.

Si oricum, acum arată curat, nou şi noroc că nu se prea vede.

Deci, mă pricep.

Poza 70

Baia de dimineata

Baia de dimineata

Poza 59

Baie de natura

Baie de natura

Clipe din noapte

Ma trezesc noaptea si-mi trebuie ceva dulce.Ciocolata sau caramele.

La ora trei merg teleghidat la geam,ma uit afara,dar e greu sa vezi ceva cu ochii mai mult inchisi.

Oricum,probabil ploua.

Maninc ciocolata,beau cafea,fumez o tigara,dupa care imi fac loc in pat linga sotie si catel.

La cinci,baie,ciocolata,tigara,cafea…si iar caut un loc in pat cu o caramea in gura.

Oare de ce imi trebuie  noaptea ceva dulce?