Un fel de răspuns

Un fel de răspuns pentru Casa Ev http://casaevv.ro/2017/07/16/ghost-in-the-shell/

Normal că de cîte ori mă întorceam dintr-o excursie, drumeţie pe munte, le povesteam prietenilor, cu lux de amănunte aventura, distracţia, şi sau supărările avute.

La un moment dat un amic mă întreabă care dintre noi este cel cu excursia, că mai este unul cu aceleaşi poveşti.

Adică, tot ce am povestit eu la dimineaţa la Arizona la cafea, era relatat cu aproape aceleaşi amănunte seara ( noaptea) la Melody în groapă ( era un bar de noapte la subsol).

După ce am asistat şi eu la o relatare de-a lui -a rămas fără grai cînd a văzut că sînt şi eu acolo- nu l-am dat de gol, dar cu prima ocazie l-am luat cu mine pe Vlădeasa.Să aibă propriile experienţe, propriile trăiri, aventuri.

Baiul era că n-avea nimic în comun cu drumeţiile, cu mersul în natură, cu muntele.Parcă nu erau pricioarele lui ci ale unui duşman, că tot aiurea călca.A căzut, s-a julit rău pe loc drept.Nici n-am avut curajul să-l duc pe un traseu mai greu.Am făcut doar  un tur scurt prin păduri, şi cu înclinaţii mici.

A prins gustul şi de căte ori veneam cu prietenul meu de la escaladă pornea şi el cu încă cîţiva.S-au accidentat, au avut tot felul de rele, cu alţi cătărători, în special în Cheile Turzii.

De atunci m-am obişnuit să nu relatez locul exact al drumeţiei, excursiei sau escaladei.Cine vrea să meargă, să-şi urmeze propriile trasee, propriile programări în funcţie de posibilităţile fizice şi psihice .

Pe băiatul ăla l-am trimis şi în Bucegi.

Adică: cobori în gară la Predeal, te uiţi bine pe panoul ăla cu toate traseele posibile de acolo şi cele cu care se intersectează, cu marcajele aferente şi grad de dificultate ( oare mai există acel mare panou în gara Predeal?), alegi pe unde vrei să mergi şi dacă găseşti un grup organizat, cu însoţitor, mergi cu ei sau faci cum vrei.

Cu toate că a mai fost în excursii nu şi-a pierdut năravul şi combina propriile  experienţe cu ale altora.Adică  parca într-o cabană şi asculta tot ce se povesteşte.Iar la întoarcere relata experienţele auzite ca şi cum ar fi fost ale lui.

Interesant e că, parcă şi trăirile ar fi fost ale lui.

Clar, avea memorie bună de aceea a dat şi a terminat medicina.