Aparate foto

De-a lungul timpului- și a fost ceva timp- am avut tot felul de aparate foto.

Primul meu aparat foto a fost un Smena 8, rusesc.Cel mai simplu și cel mai ieftin aparat foto aflat  în comerțul socialist de pe vremea aceea.Si după aceea am mai cumpărat cîteva pentru folosința în excursii.Apoi a urmat un aparat foto, tot rusesc, dar care știa să facă 72 de poziții pe un film ( celelalte făceau doar 36 de poziții).L-a pierdut cumnatul meu, proaspăt îndrăgostit și însurat.Au urmat o grămadă de alte aparate rusești și un Minolta,japonez.O minunăție.Am dat bani grei, pe vremea aceea, pe el, dar a meritat.L-am vîndut, tot pe bani grei cînd am avut nevoie mare .Cînd au apărut digitalele, fără a mai fi nevoie de film ne-am luat un HP.O chestie micuță, dar care făcea poze foarte frumoase.Avea culorile calde, comparativ cu Nikonul unui prieten, care avea culori reci.După ani de folosință lipeam clapeta de la baterii cu bandă adezivă, uneori cursorul care deschidea obiectivul nu tocmai funcționa, dar cu răbdare își făcea treaba.O reacție a cățelului din dotare și aparatul a zburat din mînă și… n-a mai funcționat.A fost o tragedie în familie, mai ales că ne-am obișnuit să reținem cu aparatul tot  ce ni se părea altfel sau interesant împrejur ( mie și soției mele).Așa că, draga mea s-a hotărît să-mi facă o surpriză și a fost de proporții.Adică, în 2011, de ziua mea, mi-a luat un Fujifilm Finepix S2160.A fost foarte scump la vremea aceea, 8 milioane, dar a meritat și bucuria mea și bucuria ei de a-mi oferi un asemenea aparat.Un DSRL.

Mamăă, ce poze frumoase am făcut cu aparatul ăla! O minunăție de care mă bucur în continuare.Face poze foarte frumoase de aproape și apropie de 18 ori.Cam 2 km.O singură hibă are.Nu țin bateriile în el.Am luat și acumulatori de capacitate mare, dar indiferent cît îl foloseam, nu țineau mai mult de o săptămînă și mă lăsau cînd îmi era lumea mai dragă.Am mai luat ( să aibă și soția) un Fujifilm C1- cel mai mic aparat Fujifilm existent- și care făcea poze la fel de frumoase ca cel mare, atîta că nu știa la fel de multe.Cu toate că e foarte bun, n-am reușit să-l determin să focalizeze unde voiam eu.Mergeam la noroc.Uneori ieșeau și erau foarte frumoase, alteori ieșea focalizat aiurea.Dar era supărător după ce vedeam ce  focalizări face  vultureștiul https://atdoru.wordpress.com/ la picurii de apă.Si ce e mai rău, blitzul n-are putere.Nici la distanță mică, nu reușește să ilumineze suficient pentru o poză curată.Noroc cu turistul https://turistclujan.wordpress.com/ care mi-a zis de picassa și mai reglam fotografiile făcute cu blitz.

Acu doi ani, un nepot plictisit să tot care după el un aparat foto, după ce și-a luat un telefon performant, mi l-a dat mie.Olympus SP-570uz.N-am comentarii la el.Face poze foarte bune,bateriile sînt în el de 6 luni și încă nu s-au descărcat, dar este atît de complicat de lucrat cu el, că merg numai pe automat.Apropie de 20 de ori.Nici descărcatul pozelor nu e simplu, așa că scot cardul pentru a le transfera.Si cu ăsta cam am probleme cu focalizarea.Uneori iese, alteori…

Am primit acum de la alt nepot, care și el tot cu telefonul se descurcă, un Canon-EOS Rebel T1.

Oooo, e super! Stie să focalizeze exact pe ce vreau eu, face poze clare și frumoase, dar mai trebuie să-l studiez.Baiu e că nu merge cu baterii.Are acumulator propriu, specific și cam atît.Deci, mai am nevoie de un acumulator dacă merg în zone unde nu este priză, pentru a-l încărca.Dar  vorba lui nevastă-mea, după ce că l-am primit, îl mai caut și la dinți…

Sînt faine și pozele cu telefonul, dar uneori, nu știu care sînt circumstanțele, dau niște culori tîmpite.Ba pe indigo, ba pe roz și oricum, nu se compară cu obiectivul cu lentilă.

Numai să-mi revină cheful de poze, că am cu ce să le fac.Azi-mîine deschid un muzeu foto…

Reclame

Bucuria împărtăşită

Aşa sîntem făcuţi.Să ne împărtăşim cu alţii şi bune şi rele.Altfel parcă n-am fi întregi.

Eram în Bucegi cu un tovarăş de căţărare.Tocmai  am ajuns într-o zonă cu multe chei şi  voiam să le văd pe toate sau cît mai multe.Practic fiecare vale sau pîrîu are propriile chei sau canioane şi parcă m-ar fi durut sufletul să plec de acolo.Aşa că ne-am despărţit.Eu la plimbare, el spre ceva Colţi din zonă.

Nu era bine să fim singuri nici pentru mine, nici pentru el, dar…

De fapt singurul lucru pe care îl aveam în comun era căţăratul.Ori eu n-am venit numai la căţărare.Sînt atîtea de văzut,de simţit, de trăit pe munte în general încît cînd ai mai mult timp nu poţi să faci un singur lucru.

Ar fi de făcut o precizare.Deşi aveam acasă un Minolta şi două obiective, pe teren, pe munte luam cu mine un Vilia sau un Smena 8.Adică cele mai simple aparate foto cu putinţă.Ruseşti, de cea mai bună calitate şi cu care oricine putea face fotografii foarte bune.Si asta pentru că pe obiectiv era desenat timpul de expunere optim-pentru soare puternic, soare cu nori, nori sau pentru blitz şi pe cealaltă parte a obiectivului apărea diafragma optimă pentru timpul de expunere folosit.In plus un Smena 8 costa 30 sau 40 de lei şi se găseau la toate magazinele de specialitate din ţară.

Mergeam pe o vale care se îngusta din ce în ce  şi inima îmi bătea cu putere.Mă aşteptam la surprize plăcute.Ce mai, m-am trezit pe fundul unui canion, că abia se ghicea cerul undeva deasupra capului meu.Chiar mă gîndeam că n-ar fi bine dacă ar curge apă sau ar ploua sus căci torentul format, vijelios nu mi-ar da nici o şansă dacă m-ar prinde acolo.

Si a urmat distracţia.Se vedeau cîteva săritoare, căţărare…

Deja îmi părea rău că nu e şi prietenul meu, Puiu, cu care ne distrăm pe munţi.

Destul de greuţ am trecut de prima săritoare şi oprit să fac nişte poze m-am dezechilibrat aşa că am aruncat aparatul foto şi m-am prins de stîncă.Normal că aparatul s-a dus pînă jos sărind din piatră în piatră.Si tot normal că, rîzînd am coborît după el.Era în unica baltă de la bază, spart.Adică s-a dus şi aparatul şi filmul care era în el.De aparat nu-mi părea rău, dar pe film aveam 36 de fotografii frumoase.

Am urcat din nou şi am început cercetarea spre a merge mai departe.Ce frumuseţe.Era cutat peretele, de parcă era pielea unui căţel Şarpei şi în spatele unei cute am văzut întîi o firidă şi-apoi… un fel de tunel sau arcadă, dar care dădea mai sus.Imi venea să-l strig pe Puiu să vină să vadă minunăţia, frumuseţea care se întrezărea în continuarea acelui tunel.Cu pieptul umflat de emoţie m-am tîrît prin acel tunel de vreo cinci metri-probabil mai adînc, dar plin de aluviunile aduse de apa- şi am găsit în continuare tot felul de treceri, ba ca un ochi aproape perfect rotund, ba niste adîncituri concave, ba ici colo marmide cu cîte un ochi de apă în care se oglindea cerul.Era atîta frumuseţe, linişte, întreruptă din cînd în cînd de trecerea curentului de aer printre stîncile modelate el şi de apă.

Si eram singur.Să nu pot împărtăşi cu nimeni bucuria descoperirii, calea întortocheată spre în sus, muşchiul pe pietre sau cîte un firicel de apă prelins pe stîncă.Soarele sau umbrele, liniştea  şi bucuria de a fi acolo, în îmbrăţişarea muntelui.

Am lăsat acolo aparatul foto.Prins, forţat, între  nişte stînci,cu obiectivul în sus în aşa fel ca atunci cînd soarele trece pe deasupra lui, cîteva raze trecînd prin lentilele obiectivului să încălzească ochiul de apă de sub el.Poate ajută la ceva.

Si acum cînd îmi amintesc sînt cuprins de acea emoţie a cărui preaplin dă  lacrimi.

Ei bine, astfel de emoţii, de bucurii pălesc un pic cînd nu sînt împărtăşite, cînd nu sînt regăsite şi în privirile, gîndurile,mîinile tremurînde ale unui tovarăş, prieten sau oricine altcineva.

Parcă nu e la fel de fain dacă nu vezi şi pe un altul că a rămas cu gura căscată, rîzînd în hohote sau doar zîmbind cu ochii în lacrimi.

In plus, astfel de locuri întăresc prieteniile, legăturile dintre oameni şi legăturile oamenilor cu natura, cu împrejurul, cu acel tot din care facem parte şi noi.

Ar mai fi o precitare.

Nu spun unde este pentru că după cercetări pe google, nu este  cuprins într-un traseu turistic şi nu este marcat.

Cei care ştiu n-au nevoie de indicaţii, iar cei care nu ştiu e mai bine să nu ştie pentru că era cu dificultate ridicată, nu pentru oricine.

 

Acumulatori

Din cauza acumulatorilor care și-au lichidat timpul de funcționare și din cauză că n-am găsit, încă, alții – de data asta vreau Varta- nu mai folosesc aparatul mare Fuji, ci doar pe cel mic.Adică cel mai mic din serie C1, care nu e chiar uzină foto și nu știe să facă atîtea chestii, dar face poze bune.

Cei mai vechi își amintesc de aparatele Zenith, Vilia,Pentacon, Minolta și altele specializate și, normal acel obișnuit Smena 8, cu care oricine putea face poze foarte bune.Cam așa e piticul Fuji C1.

Spe exemplu,

https://fosile.wordpress.com/Ca și de altfel, ultimele poze puse aici.

Floricica asta pare de urzică, dar nu e urzică.Nu știu cum se numește planta, dar are floricele frumoase.