Apa

Zicea un geolog că l-au oprit colegii de drumeție să bea apă dintr-un izvor, în Pirinei.E poluată.

La noi nu.

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/Cam așa arată o apă bogată în calcar.

Muntele Găina.

Germeni

În ce priveste mîncarea sînt conservator.

Adică ce imi place, îmi place şi gata.N-am chef de experimente şi tatonări.

Îi dau corpului ce îmi cere, cu condiţia să îmi satisfacă si plăcerea.

Buun.

De o vreme am tot citit pe ici,pe colo despre germeni si seminţe de tot felul, incolţite si cît de mult bine fac ele pentru organism.

Şi mi-am zis că nu mai am 20 de ani cînd puteam mînca şi cuie fără nici o problemă şi fără urmări şi n-ar fi rău să mă ajut un pic.Ca n-oi muri dacă mănînc iarbă.Mai ales că deja m-am obisnuit cu ceai de iarbă (păducel).

Ceaiul ăsta de păducel are gust de iarbă putrezită şi daca am pus lămîie are gust de lămîie cu iarbă putrezită.Deci, o bunăciune!…

Zis şi făcut.

Aveam nişte spice de grîu- ni le-a dat cineva după ce au fost sfinţite la biserică- aşa că am măruntit, ales si pus într-un  vas pe un şerveţel ud.

După o zi nu s-a văzut nici o schimbare.Am mai pus apă şi am scos vasul afară, la soare.Nici a doua zi nu era nici o mişcare in zona şi nici în dimineata asta nu aveau de gînd sa se mişte în vreun fel aşa ca am aruncat ce era in vas şi am pus seminţe de in.

Dacă nici astea nu vor să încolţească s-au şters pe bot de mine.

Să nu se zică că nu am încercat.

O nouă săptămînă frumoasă, să aveţi!

Poza 183

https://fosile.wordpress.com/Lacul Gilau.

Intepenit in crapatura

Era prin anii ’70.Mergeam cu Puiu pe munte de vreo doua zile si cautam o fisura, o grota ceva pentru un adapost.

Nu erau copaci in zona, numai tufisuri si n-aveam chef sa ne apucam de impletit.In plus nori negri se buluceau pe deasupra noastra a ploaie si un vint turbat ne impletea parul in suvite.

La un moment dat am gasit o fisura in stinca, destul de adinca si ne-am zis ca asta-i.

Am intrat  grabit, ca incepea sa picure.Cam greu de inaintat, ca era ingusta tare, iar ranita nu ma lasa sa fac multe manevre.Suiera vintul prin fisura aia ca nu auzeam altceva si de aceea nu l-am auzit pe Puiu cind mi-a spus ca el nu incape si nu mai poate inainta.

M-am aplecat sa trec pe sub o protuberanta a stincii cind a inceput sa toarne de parca toata ploaia din zona curgea numai in fisura in care eram eu.Speram sa gasesc o grota in care sa nu fiu plouat,sa ma pot aseza si sa-l astept pe Puiu.

Trecut de umflatura, cind m-am ridicat in picioare am ramas intepenit.Nu puteam nici sa inaintez, nici sa merg inapoi, nici sa ma las jos, nimic.Si curgea apa, noroi, ierburi sau crengute pe mine.Cu parul in ochi, plin de noroi, ud leoarca si intepenit ,  cu o mina  in sus, cu care imi protejam ochii, iar una in jos, lipita de mine.Imi venea sa rid, sa injur, sa …

Noroc ca apa se scurgea undeva, in pamint , dar oricum eram ud pina la suflet.

Suiera vintul pleznindu-ma cu picurii de ploaie, sunau tunetele de parca toti muntii se prabuseau  si din cind in cind se lumina totul de la fulgere, iar eu stateam ca fraierul in mijlocul lor, intepenit intr-o crapatura.

N-avea sens sa ma zbat, ca mai rau m-as fi blocat.Am incercat, dupa ce mi-a mai venit inima la loc, sa profit de umezeala si sa-mi iau cutitul dintr-un buzunar al rucsacului.Dar asta insemna sa-mi las in jos mina ridicata.Dupa ce m-am agitat un pic am reusit sa-mi cobor bratul.Aveam senzatia ca se va rupe, iar un virf de stinca imi facea gaura in carne, dar am scos cutitul si am taiat baza rucsacului din care  au incept sa cada conservele si lucrurile mai grele.Era suficient sa se modifice volumul, iar eu sa pot sa ma misc si sa merg cu spatele, incercind sa-mi amintesc care au fost manevrele de inaintare, caci nu puteam inca sa ma intorc.

Nici nu mi-am dat seama cind s-a oprit ploaia, ca nu se mai aude urletul vintului, ca e noapte si se vad o gramada de stele.

Cind am reusit sa ies rupt, epuizat, cu o gramada de julituri si taieturi l-am gasit pe Puiu in fata unui adapost, la un foc zdravan si cu cafeaua si tigarile pregatite.L-a udat si pe el ploaia pina a reusit sa faca un adapost cit de cit uscat.

Puiu s-a speriat tare vazind ca nu poate inainta, ca nu vede unde sint, ca nu putem comunica si ca nu stie daca am patit ceva, daca am nevoie de ajutor si cum sa mi-l dea.

La lumina unui fulger m-a vazut cind deja veneam cu spatele si atunci s-a ocupat de adapost.

Baiu era ca trebuia sa ma intorc dupa conserve si lucrurile care au tot cazut din rucsacul taiat.

Ne-am spalat intr-o balta, ne-am schimbat hainele punindu-le pe cele ude la uscat si pina spre dimineata cu tigarile si cafeaua la indemina ne-am povestit prin ce am trecut fiecare.

Dimineata am facut bandaje cu frunze de patlagina presarate cu praf din coaja de rachita pentru taieturile si zgirieturile mele  si am recuperat, cu greu, lucrurile din fisura.

Am mai stat o zi acolo.

Mi-am cusut rucsacul, am facut un adapost  mai mare si mai bine protejat si ne-am plimbat prin zona sperind ca undeva, in preajma este o pestera, o grota spre care duce fisura aceea.Nu era.

Racoare

https://fosile.wordpress.com/

In asteptarea miscarii

https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/https://fosile.wordpress.com/

Test de supravietuire in Trascau

Era pe la inceputul anilor ’80, dupa ce am incheiat cu Bucegii si n-aveam chef de raiduri pe munte.Ici colo cite o excursie mica, de cel mult doua zile si gata.

Vazindu-ma atit de suparat, niste prieteni s-au gindit sa ma lase in munte, sa fiu nevoit sa ma descurc in conditii speciale asa ca au povestit cu baietii de la Salvamont Alba si m-au lamurit sa merg cu ei in Trascau.

De la Cheile Turzii m-au legat la ochi si m-au dus, cu un IMS cu prelata ( inainte de ARO au fost IMS-urile), pina prin hotarul localitatii Ponor.

Mi-au lasat doar un cutit cu lama indoita, pentru altoit si o sticla de un kil, pentru apa.

Cea mai cea conditie era sa nu maninc carne.In perioada aceea animalele si pasarile au pui si daca ramin fara mama, puii mor de foame.

Urma sa ne intilnim la Cheile Turzii.Au spus ca ma asteapta o saptamina, dupa care pornesc in cautarea mea.

N-aveam nici un chef, dar eram totusi bucuros ca sint pe munte si mai ales, ca sint singur.

Primul pas, sa caut un loc inalt de unde sa vad orientarea crestelor si sa gasesc un piriu care curge spre nord sau spre vest.Asta insemnind ca se varsa in Aries.

Pina seara am ajuns in horarul satului Salciua unde la o casa de lucru- la munte locurile cultivate sint la mare distanta de sat ,iar oamenii isi construiesc mici casute unde isi tin uneltele si un pat pentru odihna-m-am culcat.Dimineata la prima ora am cules dintr-un lan de porumb citiva stiuleti, am facut un foc , i-am prajit si m-am delectat  cu ei, dupa care am iesit la sosea si pe la jumatatea zilei m-a luat un camionagiu si m-a dus pina aproape de intrarea spre Cheile Turzii.

Prietenii mei si salvamontistii au ramas cu gura cascata cind m-au vazut.Ei isi faceau planuri  pentru o saptamina de distractie in zona Cheilor.

Am stat cu ei o zi, dupa care am plecat acasa.

N-aveam chef de nimeni.

Nici n-am ramas cu amintirea locurilor prin care am trecut atunci.

https://fosile.wordpress.com/Poza e tot de pe la inceputul anilor ’80, dar din Retezat.

Salvamont Alba mi-a dat drept de utilizare a refugiilor din Apuseni, dar atunci nu m-am folosit de asta.Cind mergeam pe munte ocoleam posibilele intilniri cu altii si imi faceam adapost propriu pentru noapte sau  cind stateam mai mult timp in acelasi loc.

Tihna

https://fosile.wordpress.com/

Miscare

https://fosile.wordpress.com

In apa

Agat

Agat