O mînă de ajutor

Nu vii să mă ajuți cu ceva?

Ba da.Ce ar fi de lucru?

Ar cam trebui cosită iarba.

S-a rezolvat.Sîmbătă dimineața vin acolo.

Imi amintesc ce mult îmi plăcea sunetul coaselor, dimineața, pe munte…

Sîmbătă, la prima oră m-am prezentat.

Am cules întîi merele căzute, apoi mi-am pus hamul și am vrut să pornesc motocositoarea.

O oră m-am chinuit cu nemernica, dar n-a vrut să pornească.

Coasă ai?

Am.

Nu era mult, doar 100 de metri pătrați, din care mai mult de jumătate era cu iarbă mare de jumătate de metru și de pe care s-a cam dus roua.

Da, cînd ai cosit ultima data?

În urmă cu 40 de ani…

Ce frumos sună coasa, dimineața, pe munte…

Atîta doar că de data asta nu mă plimbam ascultînd ci…

Unde a fost iarba mai scurtă și cu rouă a mers perfect, o plăcere.

Am mai ascuțit coasa și am continuat fără grijă.

Chiar mi-a plăcut.

Ei, mi s-au cam beșicat mîinile, s-au spart, dar ce importanță are, cînd merge bine și rezultatul se vede.

Pe cînd am ajuns la iarba mare soarele era de mult sus pe cer, am dat jos cămașa ( sper să nu mă prăjesc prea tare) și trage frate din greu.

La început mă gîndeam că o să termin într-o oră, cel mult două.Am terminat după masă, pe la trei.Transpirat dar mulțumit.

Asta pînă m-am spălat pe mîini și au început să mă usture palmele.

Abia după ce am ajuns acasă am simțit că am mușchi.

Culmea, că la cît sînt de gras, nu s-ar zice că am așa ceva.

Nu picioarele, nu brațele ci mușchii spatelui.

Nu-i bai.O să treacă.

Bine că am reușit să rezolv problema.

In ce privește motocositoarea, am aflat astăzi că trebuia să trag la pompa de mînă, pînă se alimentează un pic și …

Data viitoare voi ști.

 

Anunțuri

O mînă de ajutor

Am fost solicitat să dau o mînă de ajutor.

Da ce-ar fi de lucru?

Cîteva lemne de stivuit în lemnărie și de greblat frunzele.

Așa că, azi dimineață m-am dus.

Am cam înțepenit cînd am văzut că cele cîteva lemne erau   o grămadă uriașă, la care cel care încă mai spărgea la ele, tot adăuga.

10 metri cubi.Tăiate și sparte.Mari, pentru centrală.

Mi-am făcut curaj și m-am apucat de treabă.

O adevărată plăcere să te apleci pentru fiecare și să o arunci în lemnărie.După care să te apleci pentru fiecare și să în stivuiești.Cu grijă  să nu cadă, să nu fie prea înaltă stiva, să nu se lase pe peretele din scînduri, că l-ar rupe.

De obicei, la lucru manual nu folosesc mănuși.N-am simț cu ele pe mîini.De data asta mi-am luat niște mănuși din piele, că lemnele aveau tare multe așchii.

A fost o adevărată bucurie cînd mi s-a dat o unghie peste cap și s-a rupt din carne. Pe jumătate, cît să nu-mi pot da jos mănușa, dar să mă ating la fiecare mișcare de degetul ăla.

Pînă la prima țigară am reușit să eliberez intrarea și să-mi dau seama ce de mușchi am .Toți mă dureau.

Am fumat în picioare, că dacă m-aș fi așezat, nu-i sigur că m-aș mai fi ridicat.

Deja, fiind distanța mare, a trebuit să pun lemnele în roabă, să le duc pînă la și-apoi să le stivuiesc.

O distracție.

Vreme frumoasă, cer senin, se vede muntele și pădurea parcă mustind a înnoire.Un vis de primăvară, dacă doar stai și te uiți.

Cred că am dus vreo 50 de roabe, dar am terminat.Mai aveam doar să strîng așchiile, să adun rumegușul și… să trec la partea cu frunzele.

Nu erau multe.Doar de sub doi tei mari și dintr-o livadă cu meri, peri, pruni.

Le-am greblat, le-am măturat cu măturoiul, le-am măturat cu mătura.Greu, după ce au stat o iarnă întreagă în iarbă.

Srîns grămezi, încărcat în roabă și dus la locul unde trebuiau arse.

Rupt, cu degetul zvîcnind, mă pune dracul să întreb dacă ar mai fi ceva de lucru.

Păi, nu-mi pornește mașina.

Verific, nu vrea.

Hai să o scoatem din garaj și băgată in marsarier s-o pornim.

N-a pornit.Am adus mașina mea aproape, am legat bateriile și… n-a pornit.

Deci, s-o ducem înapoi în garaj.

Măi fraților, n-am crezut că un c3 poate fi așa de greu.Trei inși, adică eu și două femei, n-am reușit să o împingem pe o pantă mică pînă în garaj.Am lăsat-o în curte.

Ar mai fi de rulat covorul și adus în casă,

Întîi mi-am tăiat ce s-a putut din unghia respectivă, apoi covorul.

Am mai făcut ce mai era, mărunțișuri, mi-am spălat și eu mașina, că avea pe ea mizeria depusă din toamnă și toată iarna și-apoi, teleghidat am mers acasă.Noroc că cu mașina, altfel nu m-aș mai fi mișcat din loc.

Văd eu mîine dacă mă mai pot mișca.

Like-itorii

Nici eu nu cred ca toate,dar absolut toate articolele pe care le public eu sint bune,foarte bune,excelente sau nemaipomenite.De aceea ma mir cind ,unii bloggeri pun like la tot ce public eu.

Chiar atit de mult le place ce vad sau citesc la mine incit ramin fara grai?

Pun like si gata,n-au nimic de spus?

Ce sa inteleg eu din aceste like-uri?

Daca au nevoie de ceva,au nevoie de trafic sau orice,de ce nu spun?

Blogosfera abia asteapta sa ajute pe oricine.Au fost multe cazurile de ajutor,de o mina intinsa,de un umar de sprijin.

Normal ca imi pica bine cind vad un like si aud (citesc) o vorba,o fraza referitor la ce am scris ,la ce am postat sau nu neaparat.Desi comentariile in doi peri,doar ca sa nu zic ca n-au spus ceva ma scot din sarite si raspunsurile mele sint…pe masura.

A,ca unii din cei cu care ma vizitez de mult,trece si pe la mine sa-mi lase un semn ca inca mai e,ca va mai veni ,dar acum nu-i vin cuvintele la tastatura,e altceva.
Si mie mi se intimpla sa trec pe un blog,sa citesc ce-i acolo,sa las un like urmind sa trec mai tirziu cu un comentariu si…sa n-am timp,sa n-am cuvinte sau sa uit.Dar asta nu se intimpla absolut la toate postarile.

Mai sint destul de multi care doar trec ,fara sa spuna nimic,fara sa lase un semn.

Pe la mine trec cei interesati de minerale,de pietre.

Probabil de aceea apare un fel de plictiseala in a mai scrie ceva.Tot mai multi au lasat-o mai moale in ultima perioada.

Toamna o fi de vina…

Un mic ajutor

Povestea lui Zolty http://zoltybogata.wordpress.com/
“Ce am făcut până acum?
Anul trecut am demarat o campanie pentru a-l ajuta şi am reuşit, împreună cu voi, să-i izolăm bucătăria (la ora actuală, numai bucătăria este locuibilă). Lucru inspirat, deoarece mai ţineţi minte ce geruri am avut astă-iarnă, şi cu ocazia asta au economisit nişte lei cu gazul – lei pe care, de altfel, oricum nu îi aveau. Trupa de bloggeri voluntari de turele trecute au fost Zamfir cu Ulise, dacul liber (esenţial în schemă) şi sibianul zerocrat cu inimă mare, alături de colegul Attila, prietenul Arpi şi Cosmin fără de care nu am fi reuşit nimic.

Ce vrem să facem anul acesta?
Treaba este gata numai pe jumătate ! Iar anul acesta avem un plan mai ambiţios. Anul acesta vrem să-i consolidăm fundaţia casei, iar în toamnă să-i mai izolăm măcar încă o cameră.

Cum puteţi ajuta?
Lucrurile acestea costă, iar popularizarea cazului este esenţială.
– avem nevoie, ca şi până acum, de donaţiile voastre, pe care vă rog să le trimiteţi pe numele colegului Attila Ilyes, în contul RO14INGB0000999900198927
– de asemenea, vă rog să şi preluaţi această ştire pe blogurile voastre pentru a populariza cazul cât mai mult. Vă rog să menţionaţi şi povestea lui Zolty, poate senzibilizăm mai multe inimi şi reuşim să strângem o sumă decentă pentru a face ceva frumos şi trainic.
– dacă există printre dvs. vreo firmă care se poate lipsi de câţiva muncitori şi de niscai materiale (la etapa aceasta munca voluntară nu ajunge) şi doreşte să ajute, vă rog frumos să mă contactaţi la adresa groparu punct ro la gmail punct com. Vă pot oferi la schimb reclamă gratis pe blogul acesta de n-o s-o puteţi duce.” sursa http://balaurdegradina.wordpress.com/2011/06/13/2255/

http://zoltybogata.wordpress.com/about/proiect-ul-meu/

preluata de aici:http://cammely.wordpress.com/

De crezi ca esti prea mic ca sa faci un lucru insemnat, incearca sa dormi cu un tântar intr-o camera inchisa!
Fiti generosi, vorba lui Simone de Beauvoir: sa dai totul si totusi sa ai mereu sentimentul ca nu te costa nimic, ca mare e gradina Domnului, mica poarta raiului.

Alte informatii se mai pot gasi la:http://zamfirpop.wordpress.com/

Doamne ajuta!