Orașul de 5 stele

Nu știu ce văd cei care vin la Cluj.Sau ce vor să vadă.

Una din problemele orașului de 5 stele- așa îi spune Boc, primarul- au fost cîinii comunitari.

La un moment dat, în urmă cu 15 ani singurul care a adunat, sterilizat, tratat și îngrijit cîinii comunitari a fost și este încă domnul Radu Termure.Tot el a insistat și cu ajutorul lui s-a dat legea sterilizării și abandonului.

Din păcate nici la Cluj nici în alte localități din țară nu se ține cont de această lege.Or fi alte motive ( financiare) la mijloc.Cert este că domnul Termure  a adunat în adăpostul lui 850 de cîini și cîteva sute de pisici.

Mai nou, adică de o lună, cel care i-a închiriat terenul pentru adăpost, un profesor la Universitatea agricolă, a hotărît să-l evacueze, cu ordin judecătoresc.

Interesant că domnul profesor n-a oferit spațiul pe gratis , n-a insistat pe lîngă autoritățile locale pentru aplicarea legii, doar l-a dat afară.

Din toată țara vin ajutoare, adoptă cîini, dar Clujul, orașul de 5 stele se scarpină la…blană.

Aștia-s ardelenii? Aștia-s clujenii, civilizații, culții?

Nu există cîteva sute de case cu grădina sau curte unde să adăpostească un cîine.Sterilizat, vaccinat,îngrijit?

Dintr-un vaccin pe an și cîteva bobițe zilnic stă bogăția, averea?

Mă gîndesc cum s-ar simți primarul orașului de 5 stele dacă s-ar umple străzile de cîini? Cîini pe care nu i-a născut Termure, ci au fost adunați din oraș și asta din cauză că autoritățile locale nu și-au făcut datoria.

Urît, zic eu.

Retrăiri

Din nefericire mi se întîmplă des să retrăiesc senzațiile sau sentimentele prin care , cred eu, că au trecut alții în anumite situații.

Cum s-a întîmplat săptămîna trecută cînd cîteva zile m-am pus în situația de a fi luat brutal din fața porții, adormit, după care să mă trezesc într-un loc îngust, întunecos, plin de plînsete, țipete , mirosind a durere, a moarte.Singur.

La fel cum astăzi retrăiesc senzația de a rămîne departe de tot ce cunosc, de toți cei pe care îi știu sau îi iubesc, în fața unei porți închise.

E vorba de doi căței.

Erau prietenii mei ( și nu numai ) de la locul de muncă.Ne întîlneam în fiecare dimineață, de 11 ani, ne bucuram de întîlnire, era bine.

Pînă săptămîna trecută cînd în urma unor reclamații au venit hingherii, poliția și în prezența unor reprezentanți de la fabrică l-au luat pe Petrea- un metis de labrador cu ciobănesc german.

Practic el și cu sora lui, Blonda – metis de ciobănesc german cu…nu se știe ce- au apărat fabrica.

Singura ” agresiune” de care era capabil Petrea  era să stea așezat în fața ta și ridicînd o labă, să ceară o mîngîiere.Nu mîncare, nu altceva.Doar mîngiere.

11 ani a trăit liber printre mii de oameni de la patru instituții alăturate și care nu au nici un fel de poartă.

L-au luat de pe Domeniul Public.Adică de la doi metri de poartă și l-ar fi lăsat dacă reprezentanții intreprinderii și-ar fi asumat în scris, sub semnătură, grija lui.Adică să nu mai ajungă pe stradă , la acei doi metri de poartă.

N-au vrut. Cum să-și asume o asemenea răspundere?

In urma unor discuții cu reprezentanți a-i unei asociații de protecție a animalelor, am fost asigurat că dacă fabrica își asumă răspunderea, vin ei și fac țarc și cuști pentru cei doi căței.

N-am primit nici un răspuns.

Așa că împreună cu alți mari prieteni a celor doi frați, am găsit un adăpost- din păcate în afara orașului, la 50 de km distanță, și astăzi am dus-o pe Blonda acolo, urmînd ca mîine să-l luam și pe Petrea de la ecarisaj și să-l ducem tot acolo.Măcar să fie  împreună.

O revăd pe Blonda așezată în fața portiței de la țarcul în care a fost pusă așteptînd, fără un sunet, cuminte, să-i deschidă cineva, să vină cu noi…

Mă simt eu acolo, abandonat, în fața unei porți închise.

Drumețind prin ploaie

Călătorului îi stă bine cu drumul.

Dar oare cîți mai sînt acei călători care merg.Cum erau cei care au mers la Ierusalim sau la Roma, pe jos.Cum erau cei care parcurgeau Drumul Mătăsii, sau cum erau cei care duceau cărți din Tara Românească în Transilvania.

In astfel de drumuri ai șanse mari să te prindă și ploaia.Si mergi, fără să mai vezi mare lucru împrejur, căci riști să-ți intre ploaia în ochi.Si mergi uitîndu-te doar inainte, la cîțiva metri în față , să vezi unde calci.Si incepe să nu-ți mai pese unde calci, căci peste tot e numai apă și aici începe pericolul.

Deci dacă nu-ți place să călătorești în orice condiții, mai bine stai acasă.Căci Salvamontul, Jandarmii, Pompierii, Vînătorii de munte, sau alții care  pot interveni în situații speciale, nu sînt Centura de siguranță.Ei doar recuperează ce a mai rămas din tine.

Să ne înțelegem.Mergi.Pas după pas, prin ploaia care cade fără întrerupere cînd mai tare cînd mai încet.O grămadă de cercuri și cerculețe prin bălțile întîlnite în cale și care sînt din ce în ce mai mari.Mergi și nu te mai gîndești la nimic- bună ocazie pentru meditații- căutînd, poate,  un  bun loc de campare.Dacă nu știi să-ți faci un adăpost în care să nu intre apa  și în care să poți face un foc pentru un ceai, o cafea sau o apă  cu zahăr încălzită  și să îți uști hainele, stai acasă.Căci obosit, ud pînă la suflet, sătul de liniște sau mai bine zis de sunetul monoton, perpetuu al ploii, vei face greșeli și-ți pui viața în pericol.Si a ta și a celor care vor veni să te recupereze de pe unde ai eșuat.

Cînd plouă tare sau mult timp fiecare pîrîiaș sau vale se umflă și devine vijelios.Deci nu sta în apropierea apelor curgătoare, căci pot să apară viituri Si nu e doar apă, ci și o grămadă de pietre și bolovani, copaci și chiar și mașini.Si odată prins acolo nu mai ai nici o scăpare.Deci, dacă nu esti în stare să-ți găsești un refugiu, pînă se oprește ploaia sau să alegi drumul greu, ocolitor, mai bine stai acasă.E mai sigur și mai comod.

Dacă nu ești pregătit pentru orice situație mai bine stai acasă.Căci dacă n-ai pelerină sau haine specializate pentru ploaie, vei fi ud de transpirație și fleoască de ploaie.Toate zonele care hainele sau încălțămintea se freacă de piele vor produce rosături, vei răci, iar în condițiile astea poți face multe greșeli, care să-ți pună în pericol viața.Si a ta și a celor cu care drumețești, în caz că nu ești singur.

Si aș mai spune ceva.Am observat că sînt mulți care fac trasee lungi într-o singură zi.Nu vorbesc de cei specializați în așa ceva, ci de cei care , uneori, după o săptămînă sau o lună, sau un an de muncă se pornesc să facă Piatra Craiului, sau Păpușa sau…

Zic eu că nu e bine.Căci oricît de tînăr ai fi și oricît de viteaz, drumul pînă sus este obositor și întotdeauna coborîrea este mai grea.Pentru că ,deja, ești obosit. Popas de odihnă peste noapte, iar de dimineața altfel poți să te bucuri de tot ce îți oferă coborîrea.Asta dacă n-ai ghinionul să fii în nori sau ceață…

Oricum, cred eu, problemele drumeției prin ploaie sînt valabile și la munte și la deal și chiar și la cîmpie.

Intepenit in crapatura

Era prin anii ’70.Mergeam cu Puiu pe munte de vreo doua zile si cautam o fisura, o grota ceva pentru un adapost.

Nu erau copaci in zona, numai tufisuri si n-aveam chef sa ne apucam de impletit.In plus nori negri se buluceau pe deasupra noastra a ploaie si un vint turbat ne impletea parul in suvite.

La un moment dat am gasit o fisura in stinca, destul de adinca si ne-am zis ca asta-i.

Am intrat  grabit, ca incepea sa picure.Cam greu de inaintat, ca era ingusta tare, iar ranita nu ma lasa sa fac multe manevre.Suiera vintul prin fisura aia ca nu auzeam altceva si de aceea nu l-am auzit pe Puiu cind mi-a spus ca el nu incape si nu mai poate inainta.

M-am aplecat sa trec pe sub o protuberanta a stincii cind a inceput sa toarne de parca toata ploaia din zona curgea numai in fisura in care eram eu.Speram sa gasesc o grota in care sa nu fiu plouat,sa ma pot aseza si sa-l astept pe Puiu.

Trecut de umflatura, cind m-am ridicat in picioare am ramas intepenit.Nu puteam nici sa inaintez, nici sa merg inapoi, nici sa ma las jos, nimic.Si curgea apa, noroi, ierburi sau crengute pe mine.Cu parul in ochi, plin de noroi, ud leoarca si intepenit ,  cu o mina  in sus, cu care imi protejam ochii, iar una in jos, lipita de mine.Imi venea sa rid, sa injur, sa …

Noroc ca apa se scurgea undeva, in pamint , dar oricum eram ud pina la suflet.

Suiera vintul pleznindu-ma cu picurii de ploaie, sunau tunetele de parca toti muntii se prabuseau  si din cind in cind se lumina totul de la fulgere, iar eu stateam ca fraierul in mijlocul lor, intepenit intr-o crapatura.

N-avea sens sa ma zbat, ca mai rau m-as fi blocat.Am incercat, dupa ce mi-a mai venit inima la loc, sa profit de umezeala si sa-mi iau cutitul dintr-un buzunar al rucsacului.Dar asta insemna sa-mi las in jos mina ridicata.Dupa ce m-am agitat un pic am reusit sa-mi cobor bratul.Aveam senzatia ca se va rupe, iar un virf de stinca imi facea gaura in carne, dar am scos cutitul si am taiat baza rucsacului din care  au incept sa cada conservele si lucrurile mai grele.Era suficient sa se modifice volumul, iar eu sa pot sa ma misc si sa merg cu spatele, incercind sa-mi amintesc care au fost manevrele de inaintare, caci nu puteam inca sa ma intorc.

Nici nu mi-am dat seama cind s-a oprit ploaia, ca nu se mai aude urletul vintului, ca e noapte si se vad o gramada de stele.

Cind am reusit sa ies rupt, epuizat, cu o gramada de julituri si taieturi l-am gasit pe Puiu in fata unui adapost, la un foc zdravan si cu cafeaua si tigarile pregatite.L-a udat si pe el ploaia pina a reusit sa faca un adapost cit de cit uscat.

Puiu s-a speriat tare vazind ca nu poate inainta, ca nu vede unde sint, ca nu putem comunica si ca nu stie daca am patit ceva, daca am nevoie de ajutor si cum sa mi-l dea.

La lumina unui fulger m-a vazut cind deja veneam cu spatele si atunci s-a ocupat de adapost.

Baiu era ca trebuia sa ma intorc dupa conserve si lucrurile care au tot cazut din rucsacul taiat.

Ne-am spalat intr-o balta, ne-am schimbat hainele punindu-le pe cele ude la uscat si pina spre dimineata cu tigarile si cafeaua la indemina ne-am povestit prin ce am trecut fiecare.

Dimineata am facut bandaje cu frunze de patlagina presarate cu praf din coaja de rachita pentru taieturile si zgirieturile mele  si am recuperat, cu greu, lucrurile din fisura.

Am mai stat o zi acolo.

Mi-am cusut rucsacul, am facut un adapost  mai mare si mai bine protejat si ne-am plimbat prin zona sperind ca undeva, in preajma este o pestera, o grota spre care duce fisura aceea.Nu era.

Adapost

Nu sint fructe de stejar ci adapostul pentru iarna al unor goange.

https://fosile.wordpress.com/

Prin padure

Era pe la sfirsitul anilor ’70.

Aveam o suparare  si trebuia sa iau o hotarire.

Si cum aveam citeva zile libere, m-am gindit ca muntele, padurea mi-ar limpezi gindurile si m-ar ajuta.

I-am spus si mamei care mi-a sugerat sa iau cu mine si folia cu care am acoperit mobila la zugravit ( ca, poate, ploua) si m-am pregatit de drum.

Cind am coborit din autobuz, la Lunca, pe valea Ariesului, a inceput ploaia.Fara tunete, fara fulgere, doar ploaie.Cind mai tare, cu bulbuci, cind mai slaba, dar fara intrerupere.

Mergeam prin padure, pe ploaie, fara ginduri.Doar sunetul ploii ma insotea constant si monoton .

In conditiile astea poti merge zeci de kilometri fara sa-ti dai seama de timpul trecut, de distanta parcursa.Pas dupa pas, intr-un tirziu am ajuns la baza unui perete stincos pe care chiar n-aveam nici un chef sa-l  escaladez si nici sa caut o ocolire spre stinga sau spre dreapta.

Am cautat  o adincitura in perete, intr-un loc in care nu este nici o siroire de pe stinca si nici nu sint urme de animale( sa nu fie nevoite sa-si schimbe drumul obisnuit ).Mi-am facut o copertina deasupra adinciturii din stinca pe care am intins folia data de mama, am asternut pe jos cu frunze si m-am cuibarit in adapost.

Nimic nu  poate fi mai placut decit sa fii pe munte, in padure, intr-un adapost uscat si cald si sa fumezi linistit uitindu-te cum ploua.

Intr-un tirziu, in noapte, am adormit.

Am dormit ca un prunc si m-am trezit odata cu soarele care incerca sa-si strecoare raze printre nori si printre coroanele copacilor.

Mi s-a parut ca misca ceva la picoarele mele, dar cind am catadixit sa ies din sac, nu era nimic…,doar o urma , destul de mare si inca calda.De parca ar fi stat mai mult timp cineva, ceva acolo.

Putea fi  ciine,  lup, vulpe,  om.Dar n-am vazut astfel de urme pe pamintul ud din jurul adapostului meu.

Oricum, cineva- animal sau om- a stat toata noaptea la picioarele mele si mi-a vegheat somnul sau doar s-a adapostit de ploaie simtindu-se in siguranta alaturi de mine.

Un vot de acceptare, un vot de incredere.

Am lasat acolo toata mincarea pe care o aveam, am multumit padurii si muntelui si am pornit spre casa.

Stiam cum trebuie sa procedez.

Supravegheati

Aveam chef de o plimbare pe dealuri, prin paduri, pe munte.Nu catarare, nu biciclete, doar plimbare hai hui.

Asa ca, ne-am urcat in tren si-am mers pina la Bistrita.De acolo cu o ocazie pina la Cimpulung Moldovenesc de unde urma sa pornim pe Dorne spre  Muntii Rodnei si inapoi.

La Cimpulung am facut halta la Ocolul Silvic pentru informare.Ce fel de animale de prada sint in zona, pe unde este voie si pe unde nu pentru campare, ce avem voie sa rupem din natura si ce nu.

Dupa ce ne-au legitimat, ne-au spus de ursi, lupi, vulpi, porci, risi, pisici salbatice.Dar sa nu ne facem griji ca fiecare isi vede de treaba lui.

Vazind ca n-avem cort si ca vrem sa ne facem adaposturi, ne-au dat un cutit de vinatoare, rizind in hohote la vederea briceagului nostru  o toporisca cu coada scurta, bine ascutita si o folie mare de nailon spunindu-ne sa facem adapost de cel putin un metru de la sol, sa-l acoperim cu crengi si frunze si-apoi sa punem folia deasupra.In special daca ajungem in zona codrilor din Muntii Rodnei si unde ar putea fi risi sau pisici salbatice.

Sa mincam dimineata , la plecare, nu seara inainte de culcare  cind ramine mirosul de mincare in preajma noastra si poate atrage animalele.

A fost o saptamina de vis.Ne-am dat pe pante cu scoarta de copaci, am stat cu picioarele atirnate in gol urmarind ulii si chemindu-i cu fluiere facute din rachita, ne-am scaldat in ape reci de munte sau ne-am burdusit cu mamaliga cu brinza pe la cite o stina.

Dupa ce am ajuns in munte, ne-am leganat o zi intreaga in virful unor brazi inalti, cu toata padurea la picioarele noastre, bucurindu-ne de unduirile ei in vint, de vocea ei, de soare.

N-am vazut nici unul din animalele de care ne-au spus la Ocolul Silvic.
La un moment dat , la intoarcere  am simtit ca, parca cineva, ceva e cu ochii pe noi.Parca ceva ne urmarea fiecare miscare, ne numara respiratia.Nu ne-am agitat prea tare, atita doar ca am fost mai atenti  prin padure la ce se intimpla in jurul nostru.

Nu era ca o amenintare directa, sau sunete speciale .Dar simteam ca sintem observati permanent, ca cineva, ceva este in preajma noastra, jur-imprejurul nostru.Calca pe urmele noastre si noi la rindul nostru calcam pe urmele a  ceva.

Nu departe de Cimpulung, am intilnit un padurar.

Cu o iarba in gura, cu flori la palarie, cu arma rupta in doua pe brat, zimbind cu toata fata.

No, cum v-a placut pe la noi? ne-a intrebat.

Foarte frumos, parca e paradisul aici, dar in ultima parte am fost supravegheati de ceva sau de cineva.

A inceput sa rida in hohote.

Da’ cum v-ati inchipuit voi, ca treceti pe teritoriul lupilor ca pe strada voastra?

De cind ati intrat in zona lor v-au fost in preajma si i-ati simtit doar cind ati fost prea aproape de catelele cu pui.

O sa mai stea o zi intreaga ,  unul sau doi de paza, dupa ce veti fi plecat si-abia apoi s-or intoarce  la alte treburi.

Am returnat , cu multumiri, cutitul si toporisca si ne-am promis ca vom mai veni .

Eram incarcati de frumusete si de puritate.

Doi-pe munte,in padure.

Eram un adolescent care isi inchipuia ca stie totul despre drumetie si catarare dupa ce am facut un tur al Apusenilor si citeva catarari la Cheile Turzii,cind m-a luat un unchi pentru o vacanta de vara pe munte si in padure.

A fost cea mai frumoasa vacanta,cea mai frumoasa vara din viata mea.

Cite ceva din ce am invatat atunci despre padure si despre munte  as impartasi celor care ar vrea sa afle.

1.Uita-te unde calci!

2.In Romania nu sint suprafete atit de mari nelocuite .Daca urmezi calea apei,ajungi in cel mult doua zile intr-un loc in care poti fi ajutat.

Poate multe din cele pe care le-am invatat eu  nu se mai potrivesc acum,cu atitea posibilitati de a anunta Salvamontul ,Politia sau Jandarmeria,dar daca ramii fara telefon…

3.In padure,pe munte nu minca seara,inainte de culcare.Mirosul atrage animalele.

Fa-o dimineata,inainte de plecare!

4.Stai pe linga ape,dar cauta sa nu fii in apropierea zonelor in care vin animalele la adapat.Le deranjezi si unele pot fi periculoase.

Nici prea aproape de apa nu e bine.Daca mai sus ploua tare,o viitura te poate lua.

5.E bun cortul,dar un adapost facut din materialele la indemina e mai bun.

Cortul poate stirni curiozitatea.Animalele vinatoare nu vineaza alte animale in vizuina,in birlog.

Daca totusi stai in cort,plaseaza jur-imprejur crengi si buturugi uscate bine,care calcate fac zgomot.Vor indeparta intrusii-e vorba de animale.

6.Daca faci foc,fa-l intr-o groapa de cel putin jumatate de metru adincime,cu toata vegetatia de jur-imprejurul lui ,pe cel putin trei metri ,curatata si cu apa din belsug la indemina.

7.Nu minca ciuperci! Daca cele de care stii ca sint bune sint inconjurate de ciuperci otravitoare,s-ar putea sa-ti creeze probleme.

Cu tulpini sau frunze de zmeura sau mure uscate se poate face un ceai foarte bun.

Caprifoiul -arata ca si trifoiul,dar e acrisor la gust- se gaseste in toate padurile si este foarte hranitor.

8.Ocoleste,daca se poate,padurile de brad foarte dese.Acolo e intuneric si ziua si nu creste nimic pe sol.

9.Bucura-te cind gasesti rachita.E lemn sfintit.Poti face targa,atele, un fluier cu ajutorul caruia sa indepartezi animalele din calea ta si sa poti fi localizat,daca te cauta cineva,iar din coaja tot felul de legaturi.

10.Ai grija sa ai permanent picioarele uscate si curate!Daca racestisau ai rani  si  nu poti merge,e bai…

Adaugate de George.

3. Nu manca in cort seara, dimineata, oricand! Chiar si cele cateva firimituri scapate pe jos vor mirosi suficient cat sa atraga un animal flamand, fie el urs soau soarece. O gaura in cort, facuta de un rozator, nu e binevenita niciodata. In plus de asta, daca ai rasturnat castronul cu supa pesta sacul de dormit, mai bine strangi totul si pleci. Mancarea se lasa departe de “culcus”, de preferat atarnata in copac. Sa nu ajunga rozatoarele si ursul daca o fura, macar sa munceasca pentru ea. In plus de asta e usor de auzit si la fel de usor de indepartat.
5. Nu as miza pe faprul ca animalele de prada nu vaneaza alte animale aflate in culcus. Un cort bun, nu luat din piata, apara foarte bine de vant, ploaie, umezeala.
7. Te referi la Macrisul Caprei. Caprifoiul este numit si Mana Maicii Domnului sau Lonicera

Si as adauga punctul 11. Pastreaza in tine mandria de turist, poarta-te in asa fel incat sa fi respectat pentru ceea ce esti. Saluta cand intalnesti alte persoane, intreaba daca poti fi de ajutor cand situatia o cere. Nu de putine ori asa au fost salvati oameni. Si nu lasa in urma ta decat amintirea pasilor tai, nu lua cu tine decat fotografii. Iar daca ai dus un ambalaj plin, cu siguranta il poti lua cu tine gol, e mult mai usor.