Ce sa-i spun?

ADRIAN NASC

https://fosile.wordpress.com/Veneam din excursie ( 1981)

https://fosile.wordpress.com/La drum.( 1981)

https://fosile.wordpress.com/1981

Drumar, montaniard, prieten.

 

Ucis de gloante in 1989.

 

Avea 30 de ani.

 

Acum, ce sa-i spun?

Pentru ce…

Anunțuri

Mama

In seara asta am fost pe la mama.

I-a spus la sora mea:

-Fa-i o cafea la baiatul asta!

-Da cine-i baiatul asta? a intrebat sora mea.

Dupa citeva momente de gindire a spus:

-E…Sandelul meu!

si imediat:

Iti amintesti cind ai fost impreuna cu Marius si cu Sandu la colindat si tu erai cu vioara si nu incepeati sa cintati,pina nu bateai ritmul cu piciorul? (asta era in urma cu 51 de ani )

Si chipul i s-a luminat iar ochii ei frumosi ,zimbeau…

Educatie

Eram copil,in vacanta la o matusa,la tara.

Traia si tatal unchiului meu.Un batrinel cu parul alb,orb-de batrinete.Avea nouazeci si ceva de ani.

In fiecare dimineata unchiul il spala cu apa rece din fintina,il barbierea daca era cazul si-l ajuta sa se imbrace.Dupa ce mina isi lua cirja facuta din lemn de corn si se aseza in fata casei pe un scaunel,cu fata la drum,de parca astepta pe cineva.

Isi sprijinea bota de perete,la mina stinga.

Se mai intimpla ca trecind pe linga dinsul,sa-i mut bota citiva centimetri,atit cit sa n-o ajunga.Daca trecea unchiul prin zona,ii punea bota la indemina,il mingiia si-si vedea de treaba.

Intr-o zi,s-a prins bunicul de manevra mea si mi-a spus:

-Ti-oi trage citeva alduituri pe spinare cu bota asta de corn,de-i crede ca-i duminica si a venit popa la biserica!

A aldui= a binecuvinta

L-am intrebat pe unchiul meu ce a vrut sa spuna bunicul si mi-a raspuns ca pe vremea cind era el copil si inainte de asta,de cind exista satul (atestat documentar de pe la 1400 ),parintii nu-si bateau copiii.

Isi notau traznaile facute si duminica dimineata,la biserica,preotul ii pedepsea ,pe fiecare in parte in functie de gravitate ,cu o bota din lemn de corn.Dupa care se spala,isi lua patrafirul si incepea slujba.

Era o lectie.Pe parinti ii doare durerea copilului lor,dar pe un strain nu-l doare si  loveste tare.

Nu i-am mai mutat bota.Ba chiar l-am scos la plimbare prin sat si ma miram cind vedeam mai tineri si mai batrini venind la dinsul spunindu-i : Saru’mina,tata! si pupindu-i mina.

Inclusiv preotul a facut la fel.

Bunicul a fost invatator  in sat si singurul croitor atestat cu Scoala de Arte si Meserii din Cluj.

Ca,zicea dinsul,trebuie sa stii si o meserie.Nu se stie cum se intoarce roata vietii si trebuie sa-ti duci familia  mai departe,cu demnitate.

Si unchiul a fost invatator si croitor,atestat tot la Scoala de Arte si Meserii din Cluj.Dar n-a profesat ca invatator.Doar agricultura si croitorie.

Era o alta lume sau asa ne place noua sa zicem,ca o scuza pentru lipsurile noastre?

 

Al 29-lea

Azi mi-au venit niste calcule si-am constatat ca virsta ei de atunci insumata plus virsta mea de atunci,insumata dau data casatoriei.Si am mai facut si alte diverse calcule care dau o gramada de rezultate poate surprinzatoare,poate nu,dar n-am mai vrut.

Venim pe lume fara sa stim ce urmeaza in fiecare clipa si ne place asa.Asa sintem croiti sa traim.Desi uneori,am vrea sa stim ce urmeaza si cind.

Dar nu e bine sa stim pentru ca ,la cum sintem croiti,n-am mai trai efectiv ci am numara clipele care n-am vrea sa treaca,am astepta momentele care n-am vrea sa mai vina .

De cite ori,la culcare ,i-am spus :”noapte buna”,mi-a raspuns cu un mormait,dar dupa ce cautindu-ma cu mina m-a simtit alaturi a oftat usurata si a adormit. Si cite alte nenumarate obisnuinte care numai in timp se pot aduna,ne-au luminat alaturi calea.

De 29 de ani.

De 29 de ani privim rasaritul si apusul impreuna,ne bucuram de luna-sa o cuprinzi cu bratele sau in diversele faze de semiluna-impreuna.

Si mai vrem.

La multi ani,iubito!

 

…citi or mai fi…

 

 

 

 

Teorie si solfegii

Eram proaspat inscris la Liceul de Muzica din Cluj.Un copil uitat intre atitia altii,care a lasat copilaria in parcul oraselului in care s-a nascut.Cel putin un an trebuia sa stau la internat.

Problemele de la internat,cu spalatorul comun,desteptarea la ora sase,coada la toaleta,lucrurile intr-un dulap de pe un coridor sau cei 20 de copii in dormitorul cu paturi supraetajate.

Coridoarele intunecoase ale fostei Manastiri Franciscane sau fostele chilii ale calugarilor,unde pentru a ma uita pe fereastra trebuia sa stau intins pe un zid de un metru jumate.Toate ferestrele aveau vitralii sau uneori niste sticle groase,rotunde,de parca ar fi fost funduri de borcan,iar lumina proiectata pereti era in forma de cerc.Multe cercuri,unul linga altul.

Eram inca un copil uitat,alaturi de alti copii uitati.Care  in camera de studiu (in chilii) ne plingeam singuratatea.N-am fost marcat de ele ci de incolonarea  pentru a merge la scoala.Trebuia sa mergem incolonati din Piata Muzeului pina pe Avram Iancu,unde aveam cursurile de la scoala.Era cumplit.Toata lumea se uita la noi,cum treceam in uniformele specifice ,”de la muzica, cu lira pe numar si la chipiu”doi cite doi,impiedicati,adormiti,tragind ghiozdanele dupa noi in strigatele celor mai mari sau pedagogilor: nu iesi din rind! ridica-ti picioarele! ,nu te uita pe pereti !

Eram in clasa a cincea.Clasa impartita in doua:avansati-cei care au facut si unu-patru la muzica- si incepatori- cei veniti  din acest an.

La Teorie si solfegii era profesoara doamna Eva Hristu.Era si diriginta clasei mele.

Era o femeie frumoasa.Nu stiu ce insemna pentru copilul de zece ani o femeie frumoasa ,dar desi era considerata cel ma sever profesor de specialitate de la acest liceu,eu ma uitam cu drag la ea.

Nimeni nu sufla la orele ei.Uitindu-se spre cei noi,ne-a spus ca va trebui sa studiem mai mult,sa-i ajungem din urma pe cei avansati.Sa invatam notele si tot ce tine de muzica in asa fel incit,la sfirsitul primului trimestru sa putem „citi la prima vedere”.

Cuminte,m-am ridicat si in liniste mi-am strins lucrurile si m-am mutat in cealalta parte de clasa.

Nevenindu-i sa-si creada ochilor,m-a intrebat ce fac?I-am raspuns ca eu stiu notele,ca am studiat vioara la Casa pionierilor,deci nu sint incepator.Avansatii au ris in hohote-ce tare m-au suparat atunci…

Asta inseamna ca stii si sa citesti?

Am invatat in clasa intii.I-am raspuns eu mirat de asemenea intrebare.

Mi-a pus in fata  un caiet cu solfegii,mi-a dat un „la” la pian,mi-a lasat un pic metronomul ca sa retin ritmul si mi-a spus sa citesc.

Do, mi, sol,sol,sol,sol,sol,

la, si, do, la, la, sol, sol,

do, si, la, la, sol, sol,

sol, fa, mi, re, do, do, do… si urmau variatiuni.

Cind am terminat s-a lasat o liniste grea in clasa.Avansatii aveau ochii mirati,iar incepatorii se uitau la mine ca la un extraterestru.

-Ai mai „citit” pina acum,m-a intrebat doamna?

Nu,acum e prima data,dar daca cunosc notele nu-i nici un bai…

M-a lasat sa stau in partea avansatilor si mi-a dat un zece.

Aveam sa constat si eu cit de severa era la specialitatea ei,dar media mea la Teorie si solfegii a fost zece.La nici o alta materie n-am fost nici macar pe aproape cu mediile,in afara de cele de specialitate.

Acest prim solfegiu citit la prima vedere mi-a ramas intiparit in memorie.

Generatiile de elevi care au invatat cu doamna Hristu au stiut muzica si teorie muzicala serioasa.

Cred ca aveam 18,19 ani cind am auzit ca a murit.Mi-a parut rau.

Doamnei Eva Hristu…do,mi,sol,sol,sol,sol,sol,la, si ,do,la,la…

 

De ziua mea

Eram acasa,nu asteptam pe nimeni in mod special,cind suna telefonul.Raspunde nevasta-mea si zice : stai la farmacie,ca vin sa te iau!

Cind s-a deschis usa,cine credeti ca a intrat?

Misu.Misulache,blogerul,comentatorul glumet in special de pe la Georgiana!

Ne-am cunoscut,dar nu ma gindeam ca o sa ne mai intilnim,avind in vedere viata de bunic navetist pe care o duce.

Fiind in Cluj,in cocirdasie cu nevasta-mea,au pus la cale si au reusit sa-mi faca o maare,maare surpriza si bucurie.

Cu Misulache in povesti

Multumesc sotiei si lui Mihai pentru acest cadou surpriza!

Schatzi

Numele lui Schatzi este o forma de alint la „iubire”,”comoara”,”puiul mamii”,cam cum isi alinta o mama copilul.Si daca acea mama este de origine austriaca,va iesi  Schatzi,adica Sati-cum ii ziceam noi.

Schatzi era un tinar de aproximativ doi metri inaltime,blond,frumos cu trasaturi germane,puternic si…vorbea extrem de tare din cauza ca muncea la Clujana intr-o sectie de masini de cusut,avea o poarta de handbal in gura-ii lipseau dintii din fata de la o bataie si era cunoscut in cartier ca scandalagiu.

A ajuns in gasca noastra in perioada Mercur.Adica,la Complexul Comercial Mercur,din cartierul Gheorgheni era o cofetarie mare cu terasa,un bar,iar la etaj restaurant.Bineinteles ca toti ne intilneam acolo-la cofetarie-,de acolo plecam sau acolo ne intorceam.Acolo ne distram la cite o spumoasa cu opt lingurite,sau jucam bambilici cu cutia de chibrituri pe masa.

Stateam toti la cofetarie ,pe terasa,care cu cafea,care cu un coniac de la bar,glumeam si ascultam muzica la un casetofon,cind apare Schatzi,dat afara de la restaurant,cu chef de scandal.

S-a uitat pe terasa si cind a trecut o fata pe linga el,a prins-o de fund.Fata furioasa rau s-a urcat pe un scaun,l-a chemat linga ea si i-a dat o palma, dupa care a venit in fuga la noi la masa,in timp ce noi am izbucnit in ris.Furios,s-a indreptat spre ea,dar…s-a interpus Victor si i-a spus ca daca isi cere scuze,poate sa stea la noi la masa.Si Schatzi si-a cerut scuze si cuminte s-a asezat cu noi,am ris impreuna,am ascultat muzica si de atunci a ramas impreuna cu fata,Marcela si cu noi.

De fapt,era un om cald,timid,extrem de bun la suflet,dar de care au profitat multi.Fiind puternic,nu o data a fost tirit in betii si scandaluri cu batai si de aceea era un client permanent al militiei.Orice se intimpla in cartier,il lua militia de acasa ,il duceau la sectie si-l interogau si uneori (cind era obraznic si cam era) il si bateau si il tineau acolo pina se demonstra ca n-a avut nici o vina.

Dupa ce,din salar si-a cumparat un casetofon si i-am inregistrat multa muzica,statea acasa,asculta muzica si citea.Sau numai asculta muzica impreuna cu Marcela,fara bautura,fara scandal,fara batai.

Mama lui era fericita ca si-a revenit Schatzi al ei.

L-am lamurit sa-si faca dantura si sa mearga la tatal lui la Bucuresti pentru o vreme,pina il uita militia si betivii din cartier.

Ii era greu sa se desparta de noi,prietenii lui cu care putea povesti orice,cu care putea asculta muzica,cu care mergea in excursii si care am pus mina de la mina si l-am trimis la dentist si ne-am dat cuvintul in favoarea lui,la sectorist,ca sa-l lase in pace.

S-a dus la Bucuresti si dupa un an a revenit doar sa ne spuna ca s-a stabilit la Galati,lucreaza la Combinatul Siderurgic,urmeaza sa se casatoreasca si ne asteapta la el.

Viata ne-a dus pe fiecare pe fagasul lui.Unii ne-am casatorit,altii au plecat la repartitii in alte localitati si asa am pierdut legatura si cu Schatzi.Ma mai intilneam cu fratele lui mai mic si mai aflam ca-i casatorit,ca are un copil,ca are doi copii,ca e bine…si la un moment dat ca…a murit.

Si-a uitat cheile la lucru,a escaladat balcoanele si a cazut de la etajul cinci.

Ma bucur ca m-am numarat printre prietenii lui Schatzi si-mi pare rau ca nu e si el aici,pe bloguri,sa depanam amintiri…