Retrăiri

Din nefericire mi se întîmplă des să retrăiesc senzațiile sau sentimentele prin care , cred eu, că au trecut alții în anumite situații.

Cum s-a întîmplat săptămîna trecută cînd cîteva zile m-am pus în situația de a fi luat brutal din fața porții, adormit, după care să mă trezesc într-un loc îngust, întunecos, plin de plînsete, țipete , mirosind a durere, a moarte.Singur.

La fel cum astăzi retrăiesc senzația de a rămîne departe de tot ce cunosc, de toți cei pe care îi știu sau îi iubesc, în fața unei porți închise.

E vorba de doi căței.

Erau prietenii mei ( și nu numai ) de la locul de muncă.Ne întîlneam în fiecare dimineață, de 11 ani, ne bucuram de întîlnire, era bine.

Pînă săptămîna trecută cînd în urma unor reclamații au venit hingherii, poliția și în prezența unor reprezentanți de la fabrică l-au luat pe Petrea- un metis de labrador cu ciobănesc german.

Practic el și cu sora lui, Blonda – metis de ciobănesc german cu…nu se știe ce- au apărat fabrica.

Singura ” agresiune” de care era capabil Petrea  era să stea așezat în fața ta și ridicînd o labă, să ceară o mîngîiere.Nu mîncare, nu altceva.Doar mîngiere.

11 ani a trăit liber printre mii de oameni de la patru instituții alăturate și care nu au nici un fel de poartă.

L-au luat de pe Domeniul Public.Adică de la doi metri de poartă și l-ar fi lăsat dacă reprezentanții intreprinderii și-ar fi asumat în scris, sub semnătură, grija lui.Adică să nu mai ajungă pe stradă , la acei doi metri de poartă.

N-au vrut. Cum să-și asume o asemenea răspundere?

In urma unor discuții cu reprezentanți a-i unei asociații de protecție a animalelor, am fost asigurat că dacă fabrica își asumă răspunderea, vin ei și fac țarc și cuști pentru cei doi căței.

N-am primit nici un răspuns.

Așa că împreună cu alți mari prieteni a celor doi frați, am găsit un adăpost- din păcate în afara orașului, la 50 de km distanță, și astăzi am dus-o pe Blonda acolo, urmînd ca mîine să-l luam și pe Petrea de la ecarisaj și să-l ducem tot acolo.Măcar să fie  împreună.

O revăd pe Blonda așezată în fața portiței de la țarcul în care a fost pusă așteptînd, fără un sunet, cuminte, să-i deschidă cineva, să vină cu noi…

Mă simt eu acolo, abandonat, în fața unei porți închise.

23 răspunsuri

  1. Popor de fricosi

  2. Noi, oamenii, suntem in stare de multe rautati. De lucruri bune… mai rar si mai putin, mai ales daca nu ne iese nimic din asta. La mama la bloc era un caine maidanez pripasit de nici nu mai stiu cand. Fie-mea ii spune Mustaciosul. Se ducea cu tata si-i dadeau de mancare ce ramanea de la masa – oase, resturi de mancare etc. Duminica fie-mea tinea mortis sa-i dea si-o bucatica de prajitura.

    Intr-o zi un nene a venit si-a certat-o pe fie-mea ca de ce face omul de zapada pe trotuar, ca n-are unde sa-si parcheze masina ( sa mentionez ca blocul nu era pe vreo mare artera, ci undeva, la un capat de cartier, pe o straduta pe care nu circulau decat locatarii acelui bloc si musafirii lor ) . Mustaciosul a venit, s-a asezat in fata fie-mii si-a latrat la ala pana cand s-a lasat pagubas, a dus masina 10 metri mai incolo si-a intrat in casa. Fie-mea i-a cerut bani tatalui meu si s-a dus si i-a cumparat 2 kg de oase, le-a pus frumos intr-o farfurie de plastic si le-a „ornat” cu niste chiftele facute de mama 😀 A zis ca ala-i tort pentru Mustaciosul. 😀

    Erau oameni in bloc care-i mai trageau cate un sut daca-l vedeau in usa. Fugea la o distanta la care sa nu poata fi ajuns si latra. Multi ma intrebau daca nu mi-e frica sa-mi las copilul langa el, ca poate-i turbat sau are pureci. NICIODATA Mustaciosul n-a latrat-o pe fie-mea. Sau pe tata. Sau pe mine. Fie-mea m-a convins sa-l iau acasa – eu stau la casa 🙂 – si vreme de vreo 10 ani nu s-a dezlipit de langa usa. Facea echipa buna cu lupul meu cu suflet de om 🙂

  3. Aşa de greu ar fi fost să îşi asume cineva răspunderea? Foarte trist.

  4. Ce trist…
    Unii „oameni” se simt bine stiind ca ii fac pe altii sa sufere.
    Ma bucur tare mult ca ati reusit sa ii mutati intr-un adapost – poate ca le va fi bine, dar nu cred ca la fel de bine ca acolo de unde au fost luati.

    • E drept că nu va mai fi cum a fost înainte, dar măcar își vor trăi împreună bătrînețile.Dacă nu se vor stinge de dor.

  5. Orice, dar absolut orice as spune, ar fi prea putin! Pentru ca as putea varsa un ocean de suparare…
    Cred ca, civilizatia unui popor se vede SI prin modul in care isi trateaza animalele…
    Sa fii sanatos, OM bun si frumos!

    • Mulțumesc! Dar eu n-am decît meritul de a fi alături de două foste colege care au preluat sarcina întreținerii financiare a celor doi căței, la adăpost.

  6. M-ai facut sa plang! Si am simtit tristetea asta ca pe o lama traversand haotic prin inima mea…
    Dragii catei!
    Oare cata ura mai rabda pamantul asta?!

  7. Animalelor de companie li se înșeală speranțele, atunci când dobândesc niște prieteni umani, și îi pierd…
    Să nu uităm, însă, că toate animalele au speranțe, atunci când se nasc, dar cele comestibile și le pierd mai repede…
    Noi (ca umanitate) nu suntem foarte departe de legea junglei; toți cei care uită de sufletul animalelor le consideră ori hrană ori paraziți…

    • Noi, ca umanitate, ne diferențiem de restul animalelor prin cmpasiune.Atîta doar că din România a dispărut compasiunea.

      • Nu există pădure fără uscături…Noi, ca români, suntem cam așa cum suntem(de toate felurile), pentru că legile sunt interpretabile dar, cei din vest sunt așa cum le permit legile să fie, cred eu…
        Mă așteptam la un răspuns legat de sufletul animalelor pe care le mâncâm…
        Am un câine și o pisică, și nu mai pot de dragul lor…Nu știu cum poate crește cineva un animal, pentru a-l sacrifica…

      • N-am trăit suficient în vest ca să ştiu cum este.Aici, constat.
        Tot o formă de sacrificiu este şi abandonul.
        Iar la noi se abandonează într-o veselie şi animale şi familie si copii.
        Asta spune suficient, nu?

  8. ROI ul dintr o mare unitate economica in care lucrez interzice categoric hrănirea câinilor din perimetrul unității.Ni s au adus la cunoștință si sancțiunile ce decurg din nerespectarea acestei decizii,sub semnătură .Este singura interdicție ce nu o respect,indiferent de eventualele neplăceri .Impart cu ei si masa de prânz.Nu plec la munca fara doua pâini .Incepand cu sambata viitoare vom fi liberi aproape doua săptămâni..Ca in fiecare an,o data la 4 zile,voi cumpăra 10 pâini plus resturile alimentare si voi veni sa i hrănesc.Nu sunt multi,vreo 7 suflete Aspirina,Ciontescu,…Pe Elodia si fiul ei,au avut grija niste nemernici sa i otrăvească.Daca nu poți .sau nu vrei sa ajuți un om sau un animal,macar nu i fa rău.Si nu i împiedica pa alții s o facă.

    • Deşi intreprinderea nu a participat cu nimic la întreţinerea lor ( hrană, sterilizare, vaccinuri etc) n-au putut sau n-au vrut să-şi asume o răspundere.
      E drept că nu dau nici doi bani nici pe oameni, pe angajaţii proprii.Deci?…

  9. I might not have the translation right. But I hope Petrea and Blonde have a good life in their new place..

  10. Nu pot decât să-l citez pe Mahatma Gandhi: “Gradul de civilizatie al unui popor, se masoara dupa felul in care isi trateaza animalele.” Ce s-ar mai putea adăuga?…

    • Nu putem generaliza, totuşi.Sînt foarte mulţi cei care îngrijesc animalele în adăposturi particulare pe lîngă aberaţia de Ecarisaj.
      In cazul nostru, Petrea şi Blonda au ajuns într-un adăpost particular, sînt împreună şi chiar dacă nu mai au în jur sute de oameni, cei de acolo îi iubesc, îi îngrijesc şi le oferă spaţiu şi căldură.Vor avea bătrîneţi mai sigure şi oricum vom mai merge şi noi pe la ei.

  11. Of, ce trist. Este așa de multă lipsă de omenie, de compasiune, de bunătate, în lumea asta…Bine că ați apucat să-i salvați, chiar dacă, pentru ei va fi foarte trist acolo, fără oamenii care îi mângâiau și iubeau.
    Aveam în parcarea blocului câțiva maidanezi, care păzeau cu strășnicie toate mașinile locatarilor. Erau marcați, sterilizați. Mai mulți oameni din zonă le dădeam de mâncare. Cel mai amuzant era Patrocle, un câine frumos care fusese abandonat de stăpâni, după ce au plecat în străinătate. Avea o zgardă frumoasă, se vedea că fusese un câine îngrijit. Cineva nu a avut loc de ei, căci într-o zi am văzut că nu mai vine nimeni, atunci când i-am chemat la masă. Și nici a doua zi și nici în zilele următoare… Mi-a părut tare rău de ei. Cu câtă veselie îmi veneau în întâmpinare dimineața!
    Numai bine!

    • Din fericire proprietarii adăpostului iubesc animalele şi în special cîinii.Se joacă cu ei, îi mîngîie, îi răsfaţă cît se poate, deci nu le vor lipsi decît cei cîţiva în plus pe care ne aveau aici la intreprindere.
      Să fiţi fericiţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: