De-ale mele.Defecţiune?

A)

Zic unii despre reîncarnare.Că ne naştem o singură dată şi ne reîncarnăm la infinit dacă nu ne „reparăm” greşelile făcute de-a lungul timpului.Nu dezvolt, doar două chestiuni aş discuta.Unu- cum poţi repara ceva dacă nu ştii ce ai stricat, Si doi- dacă doar ne reîncarnăm cum se face  că n-am rămas un milion sau un miliard şi am devenit  şapte miliarde şi ne tot înmulţim?

Oricum, dacă e reală treaba, se pare că mare rahat am fost eu în vieţile anterioare, din moment ce mi-o iau fără întrerupere.

B)

Se vehicula într-o vreme , pe aici prin Ardeal, că meseriaşii unguri sînt cei mai buni în domeniul lor şi cei mai serioşi.

A+B-Pentru mine cuvîntul dat e sfînt.N-am decît să pierd sau să sufăr, dar îmi respect cuvîntul.

Bag sama că din cauza asta , sau din cauza reîncarnărilor, mă găsesc ei sau îi găsesc eu pe toţi cei care nu sînt în stare să-şi respecte cuvîntul şi mă enervez de fiecare dată de sînt bun de pus pe lanţ, cu botniţă, să nu muşc.

Anul trecut prin iulie am vorbit cu un tinichigiu ( bun meseriaş şi ungur) să-mi facă nişte mici reparaţii la maşină.Întîi a zis că după concediu, adică prin septembrie, apoi…şi a trecut anul.Poate că şi eu sînt de vină că nu-i bat la cap pe cei care au zis o treabă.

Tot anul trecut, dar prin octombrie am mai vorbit cu un tinichigiu.Tot ungur, dar pe care îl cunosc de mult şi ştiu că e bun meseriaş şi serios.M-a pasat pînă anul ăsta, apoi mi-a zis să-l sun peste două săptămîni, apoi să-l sun vineri, iar cînd sătul de sunat l-am întrebat cînd să-i duc maşina a zis că… miercuri, că e de lucru pe ea doar o jumătate de zi.

I-am dus-o miercurea trecută.L-am sunat vineri şi…mi-a spus că doar atunci s-a apucat de ea.Bine măi omule, atunci de ce m-ai programat?Mi-a răspuns că mai povestim luni.Azi e marţi.

Iar sînt bolnav.De ciudă.N-are decît să-mi spună că n-are chef să facă sau orice şi pot înţelege şi accepta, dar nu pot înţelege cînd spui una şi faci orice altceva decît să-ţi respecţi cuvîntul.Cuvîntul tău, pe care nu te-a obligat nimeni să-l dai.

Deci nici ăsta, deşi îl cunosc şi mă cunoaşte şi avem ceva pasiuni comune, deşi e ungur, nu mai e serios?

O fi fost o „glumă” vorba aia?

Sau datorită reîncarnărilor, m-am reîncarnat eu defect?

Brrr!

 

Reclame

11 răspunsuri

  1. În țara asta sunt mulți nemernici, dar pe meseriași nu-i mai poate întrece nimeni. Am convingerea că cei buni au fugit toți în Irlanda și Anglia (ori aiurea), iar pe lângă noi nu au rămas decât scursuri și hoți.

    • Deci nu m-am reîncarnat cu defecţiune?
      Pînă acum era un om serios, pe lîngă faptul că era un foarte bun meseriaş.S-o fi defectat el, cu trecerea timpului?
      Oare chiar atît de mult să influenţeze „furtul naţional legiferat”, încît pînă şi cei corecţi să se schimbe?

  2. Breee…speli pacatele dintr-o viata anterioara…ti se plateste cu aceeasi moneda…nici tu nu ai fost parolist 😎😎😎

    • Aia am spus şi eu, că mare rahat a trebuit să fiu în vieţile anterioare, de o încasez acum pe toate căile posibile.
      Oricum, mă enervez de fiecare dată.
      Imi zice unul, vin peste 10 minute.Locuieşte la două străzi de mine.După o oră îl sun să-l întreb dacă vine prin Craiova şi-mi spune că nici n-a pornit.Normal că-mi vine să muşc.Dar astea sînt cele mai uşoare.

      • Chill, bro….vorba reclamei….traim in secolu vitezei…lumea se misca in reluare 😂😂😂😂
        Glumesc, incerc sa te inveselesc, dar te inteleg perfect. Noi astia perfectionisti, cautam si cerem perfectiune. Hmmm….nu prea iese treaba! Si daca te enervezi se misca treaba mai repede?! Nope!

      • Dacă eu pot ( şi am doar 60 de kile, ca la 20 de ani) poate şi altcineva.În plus, nu mă enervez fără motiv şi nici cînd vreau, doar aşa de dragul lelii.
        Oricum, din cît am înţeles din comentariile de aici, se pare că sînt, cam, inadaptat realităţilor actuale.
        Rău, că nu vreau să mă schimb.

  3. Grea problema asta cu cuvântul dat, cu punctualitatea și seriozitatea! Din ce în ce mai greu de găsit oameni serioși. Mai ales meseriași!!! Și nu cred că e cineva să nu se fi confruntat cu această problemă. Anul trecut am comandat la un magazin de mobilă un mic dulap. Ceva simplu de tot. Am dat și un avans. Era luna septembrie. Si au trecut și septembrie și octombrie și noiembrie, iar prin decembrie am primit banii de avans înapoi, dar dulapul nu l-am mai văzut!!!
    Tristă realitate!
    Numai bine și zile mai frumoase! 🙂

    • Si eu care credeam că m-am reîncarnat cu defecţiuni.
      Să fiţi fericiţi,că azi-mîine ne inviţi la nuntă, la cum creşte prinţesa ta.

      • Mulțumesc mult pentru gândurl bun! Negreșit o să dau sfoară în țară, când va fi acel eveniment! Deocamdată… ne pregătim de primul an de școală! 🙂

  4. În România, doar Regele Carol I a știut – și a cerut – ce înseamnă punctualitate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: