De-ale mele.

Na, am început să rezolv problema cu pietrele.Am făcut un ununţ pe internet că le donez şi s-au arătat interesaţi vreo 8 de prin toată ţara.Pînă acum am trimis în trei locuri.Singurul efort pe care trebuie să-l fac e să fac coletul în care să pun din toate cîte ceva, să-l duc cu mine la muncă şi să fac comanda pe curierat.Plata transportului la destinaţie.Fără alţi bani.

Cu modificările datorate fotoliului, a trebuit să renunţăm la o parte de mobilier.Normal că n-au mai încăput o grămadă de lucruri şi cărţi.Aşa că am făcut un anunţ pe internet că donez cărţi.S-a arătat interesată o doamnă sau domnişoară din Turda.Mi-a dat şi explicaţii, dar n-aveam nevoie de ele.A găsit pe cineva care să vină să le ia de la mine, iar cînd , din nu ştiu ce motive a rămas fără cont, a găsit ceva rudă să mă contacteze .Buun.A venit un tînăr a luat cărţile şi…gata.

Recunosc că eu sînt de modă veche şi mi-ar fi plăcut să-şi amintească nr.meu de telefon şi să-mi spună dacă  a primit cărţile.Nu l-a mai găsit, nici adresa de internet, nici rudele care m-au contactat, nici nimic.Ce să mai am pretenţii de un „mulţumesc” .E clar că sînt învechit.

A venit cineva la noi şi normal că a urmat şedinţa de cumpărături.Si tot normal că la un mall.

Soţia mea ştie că nu mă dau în vînt după…inventar pe la magazine, dar mai las şi eu, mai lasă şi ea şi ne descurcăm, însă alături de două femei chiar că n-am avut nici o şansă.Aşa că, odată intrate într-unul din magazine eu am rămas afară să contemplu demenţia.Era în apropiere de zona cu liniile cu mîncare.O grămadă de lume ocupau mesele şi normal că făceau conversaţie.Din ced în ce mai tare, căci pe lîngă tot felul de muzici de pe la magazinele alăturate, tot felul de anunţuri mai erau în zonă şi scule pentru distrat copiii.Adică nişte instalaţii care scutură, şuieră, fluieră, miaună, etc.Plus circulaţia persoanelor care mişună pe acolo.Era un adevărat vacarm.Cred că cei care stau o zi întreagă acolo sînt zombi cînd ajung  acasă.Si tot uitîndu-mă de jur împrejur dau de un stand cu produse turceşti.Aveau şi prăjituri şi tot felul de dulciuri, o grămadă de recipienţi pentru cafea, ceai foarte frumos ornamentaţi şi…cafea la nisip.Normal că am vrut şi eu cafea, că-mi era dor de nişte facea fiartă, să mai simt zaţul să-mi mai amintesc.N-a vrut să mi-o facă scurtă şi a durat mult pînă a terminat-o căci aparatul de încălzit nisipul atunci a fost pornit.Le-am anunţat pe fete că merg afară să-mi beau cafeaua şi să fumez- nici n-ar merge o cafea turcească fără ţigară.

Noroc că fulguia afară şi am lăsat să mai cadă cîte un fulg în recipientul cu cafea.Si asta pentru că un prieten mi-a spus că cafeaua foarte fierbinte, în pahare de plastic sau hîrtie, e periculoasă pentru bărbaţi.Că afectează potenţa de două ori.Te frigi şi la degete şi la limbă.

Bună cafeaua.Tare, cu gust de zaţ, dar avînd în vedere că foloseşte numai cafea arabică este abrazivă cumva, seacă.Chestia e că o astfel de cafea  nu se bea în picioare, la o ţigară.Trebuie savurată, la o poveste cu prieteni, sorbită cu încetul, iar la sfîrşit întoarsă ceaşca pe farfurie şi…ghicit în zaţ.

Oare fabrica de ciocolată Poiana nu mai funcţionează, căci de mai mult de o lună n-am mai găsit Poiana Aerată ( aiurită).

La cum se manifestă vremea, n-am avut nici un chef de fotografii anul ăsta.

22 răspunsuri

  1. Imi plac astfel de texte, scrise cumva cand ai multe opinii, principii, idei prin cap si ai vrea sa le zici pe toate. Cel putin asa vad eu lucrurile. Candva aveam si eu un obicei de a lega amicitii, de-a mai cunoaste lumea. Mergeam pe munte, ma intalneam cu x din y, pe care normal ca nu il cunoasteam, ne faceam o poza si eu i-o trimiteam prin Posta Romana. Pana unul m-a desumflat si nici macar nu mi-a zis ca a primit-o…l-am sunat, mi-a confirmat, fara nici o tresarire in voce. Salut, salut…
    Cafeaua e una din preferintele mele de baza. In Cipru, partea nordica, am intalnit forma ei adevarata. Ca de altfel si mancarea turceasca, ce in Romania cu aceasta ocazie. am aflat ca ce gasim nu are nici o treaba cu realitatea.
    In Ciprul Sudic, nici mancarea nici cafeaua nu mai are nimic romantic in ele. Acelasi occidentalism rapace de sentimente si trairi.
    Te salut!

    • Cel care vindea acolo era, clar, turc căci vorbea rău româneşte.
      La prăjituri nu mă închesui, căci îmi închipui că stau de mult acolo.Dulciurile ştiu că sînt foarte bune.De cafea imi era dor, căci pe vremuri doar aşa ceva consumam pe lîngă ness-ul Amigo pe care îl consum şi acum, deşi mai rar căci…tensiunea.
      Cîte o expresso scurtă pe zi cam ajunge.
      Servus!

      • Tot așa, un restaurant autentic turcesc l-am găsit la Iași. Unul așteaptă să fie încercat în Piatra-Neamț. Fast-food e o glumă proastă.
        Facem schimbul? Ești de acord?

      • N-am înţeles.Despre ce schimb e vorba?

  2. Si daca cumva mai ai vreun lemn fosilizat nu ezita. Vin si eu cu ceva la schimb. O cafea turceasca, direct de la sursa, trimisa prin Posta Romana 🙂

    • Şezi cuminte că nu-i nevoie de alte chestii pe care să n-am unde să le pun.Avînd în vedere că vii pe la Casele Miceşti aproape în fiecare sfîrşit de săptămînă, poate cobori şi în oraş şi stăm la o poveste.Iţi arăt ce mai am şi ne-om înţelege.
      Cu Poşta romînă n-am nimic în comun.Unu, că lucrează ca şi mine, deci ar trebui să-mi iau liber de la lucru să pot ajunge la ei şi doi, angajatele de la of.poştal de care aparţin aşa se mişcă, că pot să îmi înmatriculez o maşină pînă să-mi vină rîndul la o coadă de trei persoane.N-am nici timp, nici răbdare.

      • Ar fi fain să vin în fiecare sfârșit de săptămână 🙂 doar odată pe an la un concurs. Dar mai trec prin Cj și o să te caut să stăm mai pe-ndelete de vorbă.

  3. Ar fi fost bine să fi găsit ciocolată, ar mai fi spălat puţin din gustul amar lăsat de lipsa oricărui semn după primirea coletului de cărţi şi apoi de cafeaua turcească. Noroc cu gluma strecurată, că a adus totuşi un zâmbet.

    • Nuu, ciocolata este pentru mine ca aerul sau ţigara.Mă trezesc noaptea, fumez o ţigară, îmbuc un pic de ciocolată şi mă culc la loc, pentru încă două ore.
      Poate că totuşi sînt eu învechit.Puteam să le arunc şi-atunci n-avea cine să-mi mulţumească, deci?…

      • Am înţeles. În cazul ăsta e musai. Caut şi eu aerata, poate pe aici mai sunt pe stoc.
        Da, e drept. Dar parcă tot era loc de mulţumesc. E clar, şi eu sunt învechită.

      • Mulţumesc!Acum am o vreme căci am primit 10 Poiana aiurită, găsite în secuime şi 10 Milka aiurită.
        Cado, cum zicea italianul ăla care voia să vîndă bijuterii.

  4. Eu am prins gluma cu cafeaua. 😊

  5. Recunosc ca sunt restanta la citit…nu stiam ca iti imprasti colectia de pietre si cartile.
    Mi-ai amintit de o cafenea din piata Grivitei din Cta. A unui turc. Facea numai cafea la nisip, cu caimac…se statea la varice ca sa bei cafeaua ( adica in picioare) ca avea doar mese inalte. Cafeneaua nu era usor de gasit, insa se ducea vorba. Aducea turcu cafea de la Istambul…de contrabanda. Dadea si la vama si la politia economica ca sa il lase in pace. Dar facea o cafeaaaa…un deliciu!

    • Nu colecția de pietre ci pietrele brute pe care nu le-am mai prelucrat și nici nu o să le mai prelucrez și care îmi ocupă spațiul.Si unele cărți .La Cluj era o cafenea numai la nisip.Din păcate nu mai este.

  6. M-am trezit cam târziu, cred, să întreb ce pietre împrăştii prin lume?!? Că tare mi-aş dori şi eu dacă mai sunt vreo câteva disponibile…
    He, he, ce fain e printre prieteni la o şuetă, cu o cafea turcească şi mai ales un ghicit în zaţ! … 🙂

  7. Of, cum s-au mai schimbat oamenii acestor vremuri… Să nu spui măcar un „mulțumesc”? Și acum îmi sună în cap sfatul bunicii mele dragi, care mă îndemna să nu uit să spun „sărut mâna” când primesc ceva pentru că altfel…. „șade rușine”! N-am mai auzit niciodată expresia asta, decât la bunica mea.
    O cafea turcească la nisip…mmmmm! Mi s-a făcut așa o poftă, dar musai să fie la ceașcă de porțelan. Am și eu damblaua asta. Nu suport paharele de plastic sau hârtie. Cafeaua se bea în ceașcă! Iar turcii o beau în ceșcuțe mici fără toartă – „filigene”/„felegene”.
    Toate cele bune! 🙂

    • Eşti şi tu printre norocoşii care au avut pe cineva care să le spună, care au avut pe cineva care a trăit vremurile politeţii, amabilităţii sincere.Se pare că acum e vremea urii, a nervilor, a suficienţei proprii, a drepturilor fără nici un fel de obligaţii.Nici măcar cele de bun simţ.
      Să fiţi, mereu, fericiţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: