Părerile mele

Civilizaţii

Unei civilizaţii i-ar fi de ajuns 10000 de ani pentru a se dezvolta  şi dispărea,Dar hai să-i dăm şanse mai mari.Un milion de ani.

Am lemne silicifiate de 60 de milioane de ani.Dacă de atunci au existat şi civilizaţii inteligente pe planetă, asta înseamnă cel puţin 60 de civilizaţii diferite posibil umane, dar şi non umane.Care ar fi avut timp să crească, să se dezvolte  şi să dispară-cataclism planetar, autodistrugere sau părăsirea definitivă a pămîntului, rămînînd suficient timp pentru a dispare orice urmă a existenţei lor.Următoarea civilizaţie ar putea fi a ciorilor.Sînt longevive, oportuniste şi mult mai deştepte decît alte vietăţi de pe planetă, in afara noastră.

Ateism

A fi ateu nu înseamnă neaparat că eşti rău, cum nici faptul că eşti creştin nu înseamnă,neaparat, că eşti bun.

Constat că ateişti militanţi sînt din ce în ce mai virulenţi.Ce înseamnă ateişti militanţi- adică acei ateişti care consideră religia rea şi  care ,neaparat trebuie eradicată.

Ateiştii militanţi şi-au început activitatea o dată cu Revoluţia Franceză, prin masacre în masă a creştinilor.Conceptul a fost preluat şi dezvoltat de marxist-leninişti cu rezultatele pe care le ştim.

Presupun că aceşti virulenţi ateişti care se manifestă la noi în ţară, în special pe internet, habar nu au ce a însemnat marxism-leninismul aplicat şi nici nu-şi dau seama că fără acel cod moral, răspîndit din moşi strămoşi de religie, se ajunge la idiotizarea populaţiei şi normal,  la controlul total.Si nici nu se gîndesc că şi ei ar putea ajunge printre boii puşi la jug.Sînt şi eu de acord că în loc de sute de biserici şi stadioane ar fi fost mai spre folosul tuturor şcoli şi spitale.

Veganii

Tot pe internet sînt din ce în ce mai virulenţi veganii şi normal, vegetarienii.

Inclin să cred că în copilăria lor au fost crescuţi ca toţi ceilalţi, adică şi cu carne, de aceea acum pot să-şi folosească mintea.Din păcate, cred eu, nu o folosesc destul.

Cînd Tiriac organizează vînători de mistreţi, sar cu toţii în sus de te aştepţi săexplodeze reţelele media.

Păi hai să gîndim un pic.Dacă într-o turmă sînt 10 scroafe, care fac, fiecare cîte zece pui, asta înseamnă că la toamnă vor mai fi încă 100 de mistreţi.La cîte turme sînt în toată ţara, ce înseamnă în fiecare an?Păi, înseamnă în primul rînd distrugerea surselor de hrană ale vegetarienilor şi veganilor-culturile agricole, mai înseamnă dezechilibru cinegetic şi dispariţia ( naturală) a altor vieţuitoare  din zona de influenţă.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre urşi.Faptul că este un animal protejat nu înseamnă că trebuie lăsat  să se înmulţească pînă devine pericol pentru oameni, pentru alte animale, pentru mediu.

Altele altădată.

14 răspunsuri

  1. Bune păreri, pline de bun-simț!

  2. Fain le-ai punctat!

  3. Elegant expus punctul de vedere.

  4. Total de acord cu ce ați scris aici!

  5. Bine zis, dar cine trebuie să audă… nu aude!

    • Am zis şi acolo unde am văzut.Adică la vegani şi la atei.Aştept să-mi umple pagina cu gunoi.

      • Aveți două variante. Să le ștergeți din start comentariile sau să nu-i luați în seamă fiindcă adevărul rămâne adevăr de-a pururea.

      • Nu le voi şterge în speranţa că este, totuşi, cineva cu care se poate dialoga.

  6. Eu intreb altfel: cine suntem noi, oamenii, sa hotaram cat de bine e, ca respectiva populatie sa se inmulteasca mai mult sau mai putin? De ce ne asociem acest rol? Doar pentru faptul ca avem ratiune sau am gandi mai bine, ca alte specii? Nu stiu daca o sa apauc, probabil ca nu, dar vreau (as vrea) sa vad momentul cand o civilizatie superioara ne va cuceri…

    • S-o luăm la pas.Omul (noi) este o specie care trăieşte în spaţii delimitate clar.Deci este teritorial.Mistreţul nu are teritorii, deşi preferă pădurile de foioase, în special făgete, dar dacă găseşte culturi, nu le va ocoli.O turmă mică, de 10-20 porci poate distruge într-o noapte pînă la 300 mp de cultură.Pot fi îndepărtaţi făcînd zgomot, cu foc etc.Cu cît este mai mare turma, este mai greu de speriat şi devin periculoşi pentru că deşi se hrănesc în special cu rădăcini, rîme şi goange, nu ratează nici alt animal care le pică în preajmă şi mănîncă ce au ucis.
      Buun! Deci această specie ( omul) ca şi oricare alta, are dreptul să se apere de oricine le încalcă şi distruge teritoriul.Se pare că în cazul ursilor şi a mistreţilor singurul lor duşman natural este omul.In aces caz, omul trebuie să menţină echilibrul natural.
      Este vorba de echilibru nu de extincţie.

      • Și omul oare, nu a distrus nici o cultură? Din contră, avem prostul obicei de a ne tăia singur craca.
        Exemplul cu mistreții e perfect. Oscilez între a-mi apăra cultura cu arma în mână și gândul că, cumva intervin violent asupra altei civilizații.
        Mă gândesc așa, iar filmul Avatar oare un punct bun de pornire. Dacă am descoperii un zăcământ de ceva valoros pt noi, pe o altă planetă, ce aparține altei Civilizații, cred că am fi tentați să ne înfruptăm din el, trecând peste orice.
        Nu știu, habar nu am cum am putea pune problema. Totul pleacă de la faptul că ne înmulțim ca dracu…

      • Eu zic să nu generalizăm.Avatar se referă, în special, la americani- vezi toate războaiele de la al doilea mondial încoace începute şi duse de către ei şi motivele lor sau scuza găsită ca motiv.Căci în particularul la care m-am referit, România, populaţia este în scădere şi din păcate, cei mai afectaţi de stricăciunile mistreţilor sau ale ursilor sînt micii gospodari, cu agricultură de subzistenţă si o vită în grajd.

      • Mă folosesc de exemplul tău cu localitatea ( am uitat cum se numeşte) depopulată, situată într-o zonă cu sărături.
        Deci, dacă la cei doi sau trei locuitori le distrug mistreţii bruma de cartofi,morcovi şi porumb cultivate, cum vor trece iarna, ţinînd cont că sînt departe de alte localităţi, iar pensiile lor de agricultori se ridică la aberanta sumă de 50-150 lei?
        Si dacă vine şi ursul şi le omoară amărîta de vacă din grajd, ce vor face ei?Că nu-i despăgubeşte nimeni şi nici nu le dă de mîncare…

  7. Faine puncte de vedere! Obiecții se vor găsi întotdeauna, pentru că, într-adevăr, omul pierde repede echilibrul în acțiunile sale.Avem în noi această tendință de a exagera, de „ a sări calul”, de a pierde calea dreaptă. Și tocmai din această trufie străveche, crezând că le știm pe toate. Chiar și în cele ale credinței, oamenii greșesc mult și de aici reacțiile atât de exagerate.
    Numai bine și zile frumoase! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: