Pănuşă.TriP

Cînd drumeţeşti la supărare nici nu ştii ce faci, unde eşti, unde şi pe unde mergi.Doar pui un picior înaintea celuilalt.

Aveam o supărare mare şi am pornit spre munte.

Mergeam.

Doar mergeam, fără să văd, fără să aud, fără să-mi dau seama dacă sînt ud sau uscat, dacă plouă sau e soare.Constatam doar că  e zi şi că sînt prin pădure.

La un moment dat mi s-a părut că aud nişte cuvinte, dar n-am dat importanţă.Mergeam, încă încruntat, încă încrîncenat.

Aud-Ni nu-i bine a vorovi cu omu măreţ, că el le ştie pă tăte.

Măreţ- regionalism- încrezut, egoist, răutăcios.

Alături de mine mergea un pădurar mai special.Adică era imbrăcat în verde, ca toţi pădurarii, dar avea plete şi barbă.

Mi-a revenit zîmbetul pe chip şi i-am dat bună ziua.Mi-a răspuns la salut şi m-a întrebat ce năcazuri am, că a umblat toată ziua pe lîngă mine fără să-l bag în seamă.

Ei, necazuri.

Eram tare curios, dar nu ştiam cum să-l abordez.

Mi-a luat-o înainte şi mi-a spus că a fost călugăr, dar i-au desfiinţat ateii, aşa că s-a făcut pădurar şi umblă tot prin păduri, poartă plete şi barbă.Azi-mîine va ieşi la pensie şi nu va mai trebui să dea raportul pentru ce face sau unde merge.

Mă cheamă Pănuşă Petru, iar ca călugăr mă chema Panuftie.Adică tri ( trei) de P.

L-am întrebat ce a vrut să zică cu omul măreţ şi mi-a zis că va veni o vreme cînd, după ce am adunat voi vrea să dau şi la alţii.Poţi să împărtăşeşti tuturor ce ştii, dar nu vorovi ( vorbi) cu omul măreţ, că el le ştie pe toate, el se laudă, se laudă şi cu ce au făcut alţii, ca şi cum le-ar fi făcut el şi ce-i mai rău nu-i pasă dacă face rău cu voroavele lui.

Sînt unii care, după ce cred ei că au aflat tot de la tine, nu te mai caută.

Sînt unii care , ţi-s pretini (prieteni), dar după ce nu mai au nevoie, rămîn tot pretini,dar nu-i mai găseşti.

Şi ce-i mai important, nu tot ce ţi-i bun ţie, îi bun şi la altul.

Am drumeţit atunci o săptămînă cu nenea TriP prin Vlădeasa şi am învăţat multe de la el.Si despre pădure şi despre munte şi despre locuri mai speciale din pădure sau de pe munte.

Imi zicea- încă de pe vremea cînd bărbaţii purtau părul lung, aşa  ca mine şi ca tine, se transmite ştiinţa  pădurii şi a muntelui.Incă de pe atunci se ştia şi se transmitea mai departe că în unele locuri n-are voie oricine şi dacă nu ţine seama de semne o păţeşte.Iar cine are voie trebuie să ţină pentru el şi să dea mai departe numai cînd găseşte omul potrivit.( cum îi voroava-omul potrivit la locul potrivit).

La despărţire i-am mulţumit spunîndu-i că este pentru mine ca pănuşa pentru ştiulete.

Cu lacrimi în ochi mi-a zis că este cea mai frumoasă laudă pe care a primit-o de la cineva în ultimii douăzeci de ani.

Si în anul următor am drumeţit împreună aproape toată vara, iar după o vreme, cam doi ani, i-am găsit numai mormîntul.

Acum, cînd mă apropii şi eu de vîrsta lui de atunci aş împărtăşi ce am acumulat de-a lungul timpului.In special pentru cei atraşi de natură, de munte.Si chiar am avut senzaţia că am găsit omul căruia să-i transmit unele pe care nu toat lumea trebuie să le ştie.

M-am înşelat.

E măreţ.

Mai caut.