Mistreţii

Mergeam de unul singur.
Cu raniţa in spinare, fără gînduri, fără probleme, bucurîndu-mă de împrejur.
La un moment dat, intre doua păduri văd o turmă de mistreţi.Scurmau, grohăiau, mincau iarbă sau rădăcini fără sa pară că le pasă de mine.
In general, în natură fiecare işi vede de treaba lui şi n-are griji de ceilalţi, decît ca să se fereasca sau să se apere.
Aşa s-ar fi întîmplat şi cu trecerea mea pe lîngă ei, dacă nu mă apuca brusc dorinţa de a scărpina un purcel.Erau tare drăguţi dungaţii cum se jucau sau scurmau şi ei prin iarba.
Normal că n-au stat la mîngîiat şi guiţînd au luat-o la fugă spre centrul turmei.Atunci, unul care era mai mare, probabil şeful, şi-a ridicat privirea, m-a fixat cu ochişorii lui mici şi a grohăit.
In loc să mă retrag, m-a pus dracul să arunc după el cu bota pe care o aveam în mînă, uitînd că nu-i o turmă de grohăitori graşi de casă, ci liberi şi sălbatici.
Nu mai ştiu dacă l-am atins, dar a grohăit mai altfel,  toată turma s-a adunat in jurul purceilor, iar el a pornit in fugă după mine.
Nu mi-am imaginat vreodată ca pot fugi aşa de repede.
De obicei, cind raniţa e plină si incarcată cu de toate, cu greutate o iei în spinare  şi greu o dai jos.Atunci, din două mişcări am aruncat-o şi am ţîşnit de parcă aveam jet la picioare inspre pădure, in căutarea unui copac mai gros şi mai înalt in care să mă urc, căci n-aveam nici o şansă să scap doar cu fuga, individul părînd hotărît să mă urmărească pînă la capătul pămîntului.
Văzînd un fag mai falnic, din trei mişcări am fost in coroană şi pînă in vîrf nu m-am oprit.
Ghiţă s-a oprit sub fag, iar turma l-a urmat încet si stăteau in jur, văzîndu-şi  de treaba întreruptă.
Hopa!
Păi asta însemna că au de gînd să stea cu mine pînă imi trece tinereţea, îmbătrînesc şi mor…
După ce mi-am tras  un pic sufletul, că eram tare speriat, m-am gindit ce ar trebui să fac pentru a ieşi din situaţia asta tîmpită.
Soluţia ar fi să fac un foc.Dar cum, naiba, să fac foc în copac cu mine acolo?
Am inceput să caut crengi şi frunze uscate şi să le adun în virf.De cite ori ajungeam pe crengile de jos toată turma se aduna sub creanga respectivă, in speranţa că voi cădea şi…
Daca s-ar fi uitat mai bine la mine şi-ar fi dat seama că nu merită să-şi piardă timpul.Eram atît de slab că noroc cu hainele de arătam ca un om…, dar mai ştii ce intenţii aveau…
Am adunat crenguţe, crengi şi frunze uscate, le-am adunat spre vîrful fagului si cu greu, dupa ce aproape că am rămas fără chibrituri am reuşit să le aprind.
Dupa cîteva ore-parcă a trecut un secol- au apărut, din mai multe părţi, oameni cu lopeţi, găleti pentru apă şi alte unelte pentru stingerea focului, dar numai după ce au făcut mare larmă şi după ce pădurarul a tras două focuri de armă, turma a luat-o la fugă şi m-au lăsat in pace.
Am coborît din copac, le-am povestit ce am făcut şi cum, am primit două palme de am văzut stele verzi şi după ce am recuperat ce a mai rămas din raniţă m-am cazat la pădurar care mi-a tratat spaima cu ţuică de prune, iar în ziua următoare mi-am vazut de excursie.Adică spre casă, că mi-a ajuns.

Anunțuri
« »

16 răspunsuri

  1. Ardelean curajos!

    • Acum, la virsta asta, as zice inconstient.
      Atunci, in tinerete, se pare ca nu ma gindeam prea mult si actionam la impulsurile de moment.
      Am avut noroc ca , pe vremea aceea, populatia reactiona instant la un posibil incendiu de padure.

  2. Pe bune ai facut asa? 😲😲😲
    Io nu pot sa cred….

    • Daca nu faceam asa eram si acum in copac.Un schelet.
      Adica tot asa, dar fara piele…
      Solutia mea a fost sa fac fum care sa poata fi vazut de departe.
      De aceea s-au adunat oamenii, sa stinga incendiul de padure.
      A fost o mare usurare si pentru ei, ca nu arde padurea, dar si pentru mine, ca am scapat.

      • Da , bine ca nu a ars padurea….si , banuiesc , te-ai lecuit sa te mai iei de animale aiurea…😊

      • Nici pina atunci n-am avut treaba cu ele si cu atit mai putin de atunci incoace.
        Pina atunci stiam, in teorie.M-au tratat mistretii.

  3. Haha, bun tratamentul contra șocului! 😀 De prună!

    • In momentele „active” eram prea incordat sa-mi dau seama cit sint de speriat.Abia dupa ce am scapat m-a cuprins frica si tremuratul.De aceea m-a tratat omul cu zeama de prune.

      • Un tip orientat! :))

      • …in directia pe care mi-a aratat-o padurarul.
        Sa stii ca pe vremea aceea nu ma dadeam in laturi de la o bauta, daca eram in Cluj.Dar pe munte sau la drumetii niciodata n-am dus bautura cu mine si nici n-am stat la baut prin sate.
        Daca se intimpla ceva special si cazat fiind la cineva eram servit cu ceva curat ( tuica) de baut nu refuzam, dar nici nu plecam mai departe decit a doua sau a treia zi.

  4. Mare imprudență! Totuși ai avut prezență de spirit și ai reușit să scapi cu bine. O experiență de asta nu se uită. 🙂

    • Cu toate ca cunosteam comportamentul mistretilor nu m-am putut rabda sa fac ce am facut.
      Am invatat multe modalitati de a iesi din situatii limita.
      Pe vremuri un incendiu de padure era ceva luat in seama la modul cel mai serios si populatia intervenea oriunde s-ar fi aflat pentru stingere.De aceea solutia a fost sa fac mult fum care poate fi vazut de departe .
      Acum, daca nu as fi avut telefon sa cer ajutor, as fi putut imbatrini in copac, ca intereseaza pe prea putini padurea.
      N-am uitat.

  5. Acum,pare hazoasa intamplarea,dar atunci,Doamne feri’ !
    Crezi ca acum ar fi sarit lumea sa stinga incendiul,sau sa vada dece e fum in padure ?Ma indoiesc !
    Interesante amintiri ! Sanatate !

    • Nu mai exista constiinta civica.
      Poate ca ar fi intervenit pompierii daca ar fi ars, macar, un sfert de padure.Daca nu…
      Noroc ca acum sint telefoane si sint mai multe sanse sa fii salvat.
      Sanatate!

  6. Nu cred ca e vorba despre teribilism ci doar despre neștiință (lipsa de informare, cum se zice acuma). Presupun ca nu știai de ce poate fi în stare un mistreț, altfel nu-mi explic acțiunile tale. Si eu am văzut mistreți de aproape, chiar fugind spre mine (fugărit de căini de stana), dar nu m-am aruncat în calea lui, chiar am fost mulțumit ca m-a ocolit. 🙂
    In alta ordine de idei, dacă n-ai fi scris tu asta, m-as fi îndoit de realism. Chiar e o poveste pe care, dacă o vezi într-un film, zici ca e doar un film, n-are cum sa fie realitate. A fost o aventura grozava și… norocoasa, foarte norocoasa, se vede ca acolo, sus, cineva te iubește.
    As mai zice ceva despre cele doua palme, mai ales în contextul discuțiilor de azi despre educația copiilor: cred ca au fost destul de importante și te-au învățat multe, acele doua palme.

    • Ba, tocmai aici e baiul, stiam cum se manifesta mistretii in diverse situatii, dar bag sama ca tentatia de moment a fost mai puternica.
      Iar palmele au fost pe deplin meritate.
      Pe atunci exista constiinta civica si pe asta m-am bazat eu cind am facut foc (fum) in copac.
      In vremurile de acum, daca n-as fi avut un telefon la mine as fi putut imbatrini in copac, ca mistretii n-ar fi plecat de acolo.Asta daca nu s-ar fi apucat sa roada copacul, sa-l rastoarne si sa-si ia premiul, adica pe mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: