Pestera

Pe la inceputul verii lui 1974, cam pe cind  ma pregateam pentru o drumetie in Apuseni, vine un prieten care cocheta cu ideea de speologie sa ma intrebe daca merg si eu la pestera.

Normal ca am fost de acord si in ziua plecarii am fost la gara, vesel, emotionat, incintat.

Erau 10 insi plini de voie buna, cu o gramada de echipament pentru coborire in subteran.

Nu-mi incapeam in piele de bucurie pentru ca ,pina atunci am fost doar prin pesterile intilnite prin diverse drumetii, dar numai cit se poate merge cu piciorul.Niciodata n-am coborit in subteran, in intunericul absolut.

Mi-am luat cu mine lanterna si o gramada de baterii.Echipamentul meu era bun, deci…

Am fost prezentat tuturor, m-au chestionat ce drumuri am facut, daca stiu catarare, cordelina, scarite si tehnici de catarare si au parut multumiti de raspunsurile mele.

Chiar mi-au spus ca e momentul sa traiesc experienta unei coboriri, in coarda, prin apa.

Ce mai, un adevarat vis pentru mine.Ma enervau opririle prea dese ale personalului, parca dura mult prea mult drumul cu trenul.

Ajunsi la Suncuius am coborit cu totii si intr-un vacarm de nedescris- glume, ris, chiote de bucuria reintilnirii cu muntele- am adunat toate bagajele si-am pornit spre pestera pe care urma sa o exploram.

Ajunsi in zona ne-am apucat de instalat corturile, de facut vatra pentru foc, de…

Eram peste tot unde era nevoie de ajutor si la sfirsit mi-am instalat si eu cortul (luat imprumut de la cineva).

Pe inserat, in jurul unui foc de tabara a inceput instructajul, indicatiile de lucru, ordinea de coborire si altele.Totul era nou pentru mine.Eram atent ce se discuta, imi verificam echipamentul cum faceau si ceilalti, imi zimbea si sufletul de fericire si nu-mi venea sa ma culc, in asteptarea diminetii.

Ma si vedeam cum salut rasaritul si-apoi…

Dimineata, la o cafea si o tigara s-a mai facut un instructaj si au inceput sa intre in pestera, pe rind, cei mai in virsta.Prietenul meu si cu mine eram un fel de curieri si executanti: fa asta!Adu-mi aia!Desfasoara cordelina! Trimite niste baterii!

Si uite asa, s-a dus prima zi, iar eu nici nu m-am apropiat de gura pesterii.

Deja eram un pic indoit, dar imi ziceam ca miine…

A trecut si ziua a doua si a treia, iar eu eram un fel de sluga prin tabara de la suprafata.

In ziua a patra, am intrebat un senior cind voi intra si eu.Mi-a spus ca , dupa ce pregatesc mincarea pentru toata lumea si dupa ce…., cind…

Mi-am dat seama ca n-aveam nici o sansa sa cobor.M-au adus pe post de sluga la dirloaga, pe post de fraierul de serviciu.Asa ca, dupa ce au coborit cu totii, am inceput sa mut obiecte dintr-un cort in altul, sa impletesc cordelina si sa-i fac noduri, am turnat apa in foc pina s-a udat bine tot jarul, am adunat toate bateriile de rezerva si le-am pus in fundul rucsacului sefului expeditiei.Am scos toti tarusii de la corturi si cu ajutorul fringhiei la care eram, din nou, de serviciu le-am trimis un bilet prin care i-am anuntat ca plec.

M-am plimbat un pic pe munte, dar eram tare suparat asa ca m-am intors acasa.

Prtin septembrie m-am intilnit cu prietenul speo si mi-a povestit ce harababura am lasat in tabara, cit de nervosi erau cu totii ca nu-si gaseau lucrurile , ca  le-am incurcat cordelina si am ascuns echipamentul, cum strigau unul la altul si se acuzau ca si-au batut joc de mine.

Au incheiat si ei si de atunci tot isi restituie unul altuia cite un obiect gasit printre bagajele si echipamentul propriu.

Eu am ramas cu un gust amar si n-am mai avut chef de expeditii cu asociatii sau cluburi.Am mers singur sau cu un prieten.Cit s-a putut am coborit si am vazut, dar mi-a disparut dorinta de speologie si mai ales, dorinta de a insoti profesionisti.

Anunțuri

12 răspunsuri

  1. Riscurile presupuse cand esti novice, invatacel, mus, ucenic, calfa, discipol…dar una peste alta a fost un comportament usor sadic…

    • Daca imi spuneau de la inceput ca n-o sa cobor, indiferent din ce motiv, as fi mers oricum.S-au distrat pe seama entuziasmului meu.Si-au batut joc de mine.

      • Nu de tine…de „ei”. Este o lipsa de „calitate”, de bun simt ciudata. Ciudata pentru oamenii muntilor, dar se para ca speologia face parte din alta „categorie”…

      • Zici tu ceva.
        S-ar putea sa fie altfel oamenii sub-muntilor.
        Adica, s-ar putea sa fi fost, ca nu pot sa-i acuz si pe cei de acum.

  2. Totusi, nu a fost si un pic de nesimtire? Eu asa cred. Puteau si ei sa te bage un pic in seama. Nu de alta, dar puteau castiga simpatie..in alta ordine de idei, am castigat si eu, printr-un concurs foto, dreptul de-a participa la un raid prin tara, cu o cunoscuta firma de anvelope. Mi s-a cerut copie dupa permisul de conducere si declaratie pe proprie raspundere, cum ca il am. Trebuia sa conduc o masina de la o firma celebra cu cauciucuri celebre…totul a fost ok, de la cazare, mancare pana la anumiti membrii. Despre altii, in afara ca nu m-au lasat sa conduc, cu toate ca, normal asta trebuia sa fac, au condus ei, ca si reprezentanti ai firmei respective…asta este!

    • Deci, ai cistigat, pina la urma dreptul de a sta pe scaunul din dreapta.
      Ce nesimtiti!
      Daca mi-ar fi spus de la inceput, as fi mers oricum.Faceam drumetii in zona, ii ajutam si pe ei.Dar asa, am stat , gata de start, de dimineata pina seara,facindu-le lor toate treburile din tabara de sus.
      Si m-au si conditionat in ultima zi sa le fac de mincare,Ei, asta a pus capac.

      • Cum de ti-ai adus aminte de acest episod…are legatura cu ceva sau l-ai avut acolo, tinut in tine, mult timp si acum ai zis…hai sa il pun pe „hartie”

      • Imi zicea un coleg ca el,neam de haiduci, habar n-are sa calareasca asa ca a gasit o herghelie in Ungaria si s-a dus acolo.A platit pentru o saptamina-cazare, masa si lectii- si…patru zile a facut curat prin grajduri, o zi a plimbat citiva cai de haturi si…le-a zis ceva in limba lor materna si a venit acasa fara sa stie sa calareasca.Atita doar ca mincarea si bautura au meritat banii platiti.
        Asa mi-am amintit si eu de „experienta” cu speologii.

  3. Mde… A profita de alții și a mai și râde de ei e sport național…

    • Ii ziceam „calatorului” cum mi-am adus aminte de acest episod;
      „Imi zicea un coleg ca el,neam de haiduci, habar n-are sa calareasca asa ca a gasit o herghelie in Ungaria si s-a dus acolo.A platit pentru o saptamina-cazare, masa si lectii- si…patru zile a facut curat prin grajduri, o zi a plimbat citiva cai de haturi si…le-a zis ceva in limba lor materna si a venit acasa fara sa stie sa calareasca.Atita doar ca mincarea si bautura au meritat banii platiti.
      Asa mi-am amintit si eu de “experienta” cu speologii.”
      Se pare ca „sportul nostru national” a fost preluat si de altii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: