Geologia in actualitate

Stimati colegi,
 
Pana acum mai bine de 20 ani geologii reprezentau o “breasla” respectata in Romania. Putem spune, fara tagada, ca cel putin in zona Baia Mare au facut istorie alaturi de mineri timp de sute de ani.
Astazi conditiile sunt altele si un loc de munca in acest domeniu, in special la noi in tara, se ocupa greu. Faptul ca se prefera adesea geologi pensionari in locul celor mult mai tineri, in special in firmele private, este, de asemenea, o problema destul de greu de inteles, in special pentru cei afectati de aceasta situatie.
In aceste conditii credem ca grupul geologilor activi, atatia cat au mai ramas, ar trebui sa ramana uniti. Consideram ca numai astfel am putea sa ne impunem in fata conditiilor tot mai vitrege pe care societatea zilelor noastre ni le pune in fata.
Problema pe care noi o constatam este faptul ca aceasta breasla nu numai ca nu este unita, ci este chiar dezbinata. Si nu din exterior, cum poate ar fi de presupus, ci chiar din interiorul ei. Politicizarea unor functii si acordarea lor exclusiv pe principii “tovarasesti”, lipsa totala a transparentei si a respectului minim acordat unor colegi nu credem ca fac cinste si onoare acestui domeniu, si asa extrem de “firav” comparativ cu alte domenii de activitate.
Crearea acestui blog pe care dorim sa vi-l prezentam este o prima modalitate, alaturi de calea justitiei, pentru a demonstra ca in acest domeniu mai sunt persoane care au onoarea si curajul de a spune lucrurilor pe nume.
Dorim sa demonstram ca nu avem nimic de ascuns in ceea ce priveste concursul pentru incredintarea managementului Muzeului judetean de Mineralogie Baia Mare si, de asemenea, sa subliniem ca daca intr-o competitie am fost infranti, vrem sa pierdem onorabil, iar cei care au jurizat o competitie sa nu se ascunda, ci sa se uite in ochii nostri cu demnitatea de care noi consideram ca am dat si dam dovada.
Suntem constienti ca vor fi si persoane care ne vor acuza si ne vor blama, dar pe de alta parte consideram ca aceast demers reprezinta o noua atitudine pentru a propaga principiile sanatoase care trebuie sa guverneze in toate domeniile, inclusiv in cel geologic.
De aceea ne asumam toate aceste riscuri si vom lupta pana la capat, cu atat mai mult cu cat unul dintre noi (n.n. Ciprian Constantina) a luptat la propriu in timpul Revolutiei din decembrie ’89, in Bucuresti, pentru ca astazi sa putem scrie aceste randuri si sa ne bucuram de libertate si de legi democratice care sa nu fie incalcate.
Blogul pe care l-am creat se poate accesa tastand:
 
 
Daca considerati ca este necesar, va rugam sa difuzati acest mail si altor persoane interesate.
 
Cu multumiri pentru timpul acordat,
 
Administratorii blogului
Ciprian Constantina
Constantin Flaut-Copos
 
P.S. Noua nu ne este rusine sa ne trecem numele!


     

Daca cineva ar avea ceva de spus, il (ii) rog sa o faca pe blogul afisat.
Acolo aveti toate informatiile.
 
Multumesc!
Anunțuri
« »

5 răspunsuri

  1. Pacat ca dupa 25 de ani inca se intampla astfel…

  2. Fiecare breasla este datoare sa-si apere interesele.
    Succes.

  3. bafta acelor oameni , sa reuseasca ceea ce si-au propus!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: