Salvat de pasarica

Aveam chef sa traversez pe jos un defileu (din Apuseni) si urma sa ma intilnesc cu ceilalti prieteni la celalalt capat, la cabana.

Mi-a spus un localnic ca-i mult de mers si ca-i periculos, dar eu n-aveam incredere in astfel de avertizari.

Nu odata s-a intimplat sa intreb cite un bade, este mult pina la…, iar el imi raspundea: iaa, o zvirlitura de piatra.Si dupa o jumatate de zi de mers sa ajung sa ma intreb cu ce zvirle astia pietrele, cu tunul? ca eu n-ajungeam la destinatia propusa.

Mi-a mai spus ca daca, la un moment dat nu ma mai trage ata sa merg,mai bine sa ma intorc c-oi gasi o caruta care sa ma duca pina la cabana.

Mergeam linistit, fara ginduri, doar uitindu-ma jur-imprejur.

Frumos.Doar piriul si calea ferata ( ca nu este drum, sosea, poteca).

Munte, padure, piriu care trebuie des traversat pentru acces in amonte.

Nu-i problema, ca apa rar ajunge pina la genunchi si n-are viteza.Atita doar ca e rece.

Popasuri dese sa vad mai bine cite un copac sau ceva, orice.Pauza de…umbra, de tigara, degeaba.

Si intr-adevar, cam pe la jumatatea zilei parca nu erau picioarele mele.Erau atit de grele incit faceam efort sa le ridic si sa fac urmatorul pas.Parca trebuia sa imping aerul sa ma pot deplasa si era greu, viscos.

Am urcat pe calea ferata si cu greu inaintam, impiedicindu-ma de fiecare traversa, de fiecare piatra.

Ma gindeam ca e din cauza caldurii si abia asteptam sa inceapa tunelurile, sa ma racoresc.

Inainte de primul tunel, cel mai lung si in curba, s-a asezat in fata mea, pe linie o codobatura.Ba mergea dind din coada, ba zbura prin fata mea.

Normal ca mi-a atras atentia.Ma gindeam ca are cuibul in apropiere si vrea sa ma dirijeze in alta parte, dar oricit m-am uitat n-am vazut cuib.

Cum incepeam sa ma apropii de tunel, iar imi zbura prin fata si se oprea la distanta mica de mine, dind din  caraghios din coada ( ca asa face ea).

Hopa! O fi ceva cu fata asta, mi-am zis si m-am tras de linga linie.

La scurt timp a iesit din tunel un utilaj de cai ferate.Daca m-ai fi prins inauntru m-ar fi afisat pe peretii tunelului care este foarte ingust si in curba, de nu se vede cind vine ceva.

Au oprit si am facut schimb de tigari  si mecanicul mi-a spus ca de-acuma pot sa trec linistit ca pina la ora 20 cind trece acceleratul, nu mai este nici un pericol.

Am multumit, am maruntit toata piinea pe care o aveam la mine si am pus-o jos pentru pasarele sau cine va mai vrea, am multumit muntelui si mi-am vazut de drum vesel .

Acum da, erau picioarele mele si ma duceau in ritm alert spre destinatie.

Cabanierul ne-a povestit ca in zona, de cind exista calea ferata, au fost foarte multe accidente.Si oamenii cred ca muntele incearca sa te opreasca sa intri in tunel.De aceea e din ce in ce mai greu sa te deplasezi.

Unii zic ca au vazut tot felul de chestii de care erau atit de speriati incit se intorceau din drum.

Pe mine m-a salvat…pasarica.

Anunțuri

9 răspunsuri

  1. Eu sunt sigura ca pasarica aia a fost un suflet care te stie…si sunt 100% ca in viata asta absolut nimic nu e intamplator…absolut nimic.
    Si oboseala picioarelor tale a fost un lucru ce trebuia sa fie…sa te incetineasca…Traim intr-un Univers absolut mirific…n-am cuvinte sa exprim ce simt!
    Sa auzim de bine! 🙂

    • Eu stiu.Si de aceea, la acest capitol, „intimplari neobisnuite” descriu intimplari de care am avut eu parte.
      Sint convins ca fiecare are astfel de experiente, dar nu fiecare le constientizeaza.

      Si pina atunci mi-a placut pasarica, iti dai seama dupa aceea cit mi-a fost de draga…
      Saru’mina!

      • Da…fiecare avem parte de astfel de evenimente…dar putini le bagam in seama…

  2. În păsări și alte animale te poți încrede mai mult decât în oameni! Cel puțin, la tine, așa s-a întâmplat.

    • Avind in vedere ca mi-am petrecut mult timp in natura, m-am obisnuit sa fiu atent la tot ce este altfel decit ar trebui sa fie.Si sa tin cont.
      Stii,ingerasii nostri ne arata calea, dar nu ne obliga sa o urmam.Este alegerea noastra.

  3. Ingerasii au fost la datorie, de data asta sub forma de pasare. Bravo lor, bravo tie ca ai stiut sa-ti traduci si ca ai lasat mancare pentru vietati! Recunosc ca mie nu mi-ar fi trecut prin cap…

    • Si era deja demonstrat ca ingerasii sint la datorie in cazul fiecarui om care trece pe acolo.
      Eram atit de emotionat incit nici nu stiam ce sa fac.
      Trebuia sa las un semn de multumire si bineinteles ca primul gind a fost pentru pasarele.
      Avind piine la mine…

  4. Cum nimic nu-i intamplator…
    Oricum esti un caz fericit…multi s-au nenorocit cand si-au pus toata nadejdea in …pasarica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: