Cadourile muntelui

Era tot prin august si ma idreptam spre o gara de unde sa merg acasa.

Pe vremea aceea nu erau prea multi turisti nici macar la sfirsit de saptamina asa ca toti muntii erau numai ai mei.

Eram fericit.

Acea fericire care da pe dinafara.Care te face sa sari intr-un picior, sa te dai peste cap, sa te tavalesti prin iarba si sa cinti, ceea ce chiar faceam.

Interpretam In a gadda da vida a lui Iron Buterfly.

Adica asta:

Adica, mai bine zis o urlam din toata inima si interpretam, pe rind, fiecare instrument.

Doar eram singur, la intoarcere.

De obicei, camaradul meu de drumetie, programa totul in amanunt, dar de data asta nu l-am mai lasat.

Ca doar nu ne cronometreaza nimeni, facem ce vrem si daca nu este nici un loc la  cabana ( ceea ce era exclus) punem sacii in fata receptiei si nu cred ca o sa ne dea afara,

Si-atunci unde mergem? m-a intrebat Valentin.

Incolo! i-am raspuns, aratind o directie oarecare.

Si-asa am pornit pe munte fara marcaje, fara trasee, doar noi si imprejurul.

Am facut catarare pe Colti, cu doi alpinisti din Cehia.

Ei vorbeau ceha si o rupeau in germana, iar noi vorbeam romana si o rupeam in franceza.

Ne-am inteles perfect.Ne-a batut vintul pe stinca, am atirnat in corzi si ne-am leganat, ne-am impartit mincarea pe virf cu tot imprejurul la picioarele noastre.

Asta da, a fost un cadou!

Intr-o alta zi, la o stina, ne-am intrecut cu ciobanii la aruncat bitele- erau foarte buni si reuseau sa loveasca tinta de la mare distanta-, m-am hirjonit si tavalit cu ciinii pina au scos limba de-un cot, i-am ajutat cu oile si-apoi ne-am umflat de mamaliga cu lapte.

Am adormit la picioarele stelelor, iar linistea era tulburata doar de hamaiturile de control ale ciinlor.

Si-asta a fost un cadou!

Dupa o drumetie in zig-zag, cind incolo, cind incoace, ne cautam un loc mai ferit de campare pentru noapte pentru ca se pregatea de ploaie.

Mergind pe linga o stinca, vad la o inaltime de cam 10 m o grota.

Interesant, daca am fi venit din alta directie n-am fi vazut-o, din cauza orientarii stincii.

Am urcat si am gasit o grota de vreo 10 m lungime, trei latime si trei inaltime.

Erau inscriptii vechi, crestine si poate si mai vechi.

Nici nu puteam spera un mai bun loc pentru noapte si ploaie.

Era o atmosfera speciala acolo.Linistea totala tulburata doar in zona intrarii de zgomotul monoton al ploii.

Era, cumva, cald si bine.Era , parca si un miros special, placut, care te indemna la odihna, la meditatie, la rugaciune.

Am dormit ca doi prunci proaspat scaldati, inconjurati de ingeri si ne-am trezit dimineata zimbind fericiti, mai frumosi parca, mai tineri parca, mai puternici.

Asta a fost un alt cadou.

Ne-am catarat prin copaci, ne-am umbrit prin paduri, ne-am scaldat, urlind la raceala apei, prin piraie sau am mai trecut pe la cite o cabana doar sa-i salutam pe cabanieri si sa mai vada si ei chip de om.

Si cum spuneam, mergeam, sarind intr-un picior, urlind  „In a gadda da vida” si cam cind ma pregateam sa ” interpretez” soloul de baterie aud doua  chiote puternice.I-am raspuns fluierind din degete =salut!

A continuat cu trei chiote= pericol.

Apoi cu patru chiote= accident.

I-am raspuns cu cinci fluieraturi= vin dupa tine.

Si a continuat sa tipe din cind in cind ca sa-l pot repera.

Nu stiu daca se mai practica acest tip de semnale.

L-am gasit  intr-o ripa, sub o saritoare cu o glezna cit o lebenita si zdrelit rau la o mina.

Era extenuat de durere, lesinat de sete , topit de soare si inghetat de frig dupa o noapte si doua zile.Nici nu mai spera sa fie gasit de cineva si nici nu putea sa treaca de saritoare, chiar daca nu era mare.

I-am dat apa, o conserva de fasole cu cirnat, i-am pansat mina si i-am legat strins glezna.Dar n-aveam cum sa-l scot de acolo.La ,cel putin, suta lui de kilograme, nu-l puteam duce in spate pina sus.Nici sa-l imping, nici sa-l trag.

Solutia era sa merg dupa ajutoare.

In apropiere, cam la doua-trei ore de alergat  era un obiectiv militar, asa ca am pornit in goana sa caut soldati.

Cind am intilnit o patrula simteam ca-mi dau sufletul.

M-au legitimat, au anuntat prin statie si-apoi am pornit impreuna inapoi.

Omul a fost salvat, soldatii din patrula au primit permisie si au fost mentionati intr-un articol  din revista armatei „Pentru patrie”, iar eu  de cite ori am mai fost pe acolo, am primit permis ca sa pot circula  prin zona aflata sub control militar.

Asta a fost un alt cadou.

 

 

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. Ca toate amintirile usor elducorate de trecerea timpului, acestea devin cadouri nepieritoare.
    Totusi, razbate din relatarea ta o umbra de regret.. pana la un punct normal. Atunci erai altcineva, aveai alte entuziasme si disponibilitati, potentiale cel putin. Acum in schimb ai profunzimea de care trebuie sa te bucuri. Fii la fel de tanar ca atunci…dar bucura-te de intelepciunea de acum. Si cand spun intelepciune nu ma gandesc la cunostintele acumulate, cat la faptul ca ai posibilitatea sa discerni…adevarul de iluzie…Cum eu cred in adevar, in posibilitatile nelimitate ale acestuia, te afli ACUM intr-o pozitie… privilegiata. Nu spun sa „profiti”…bucura-te…de alte si alte minunate darururi…

    • Atunci, prin anii ’70, m-am bucurat de fiecare data de cadourile pe care le-am primit.
      Acum sint imi amintesc doar.Cu placere, dar sint doar amintiri.
      Regret?
      Eventual faptul ca , fizic, nu mai pot ce puteam atunci.
      Stii,cind imi zice cineva „nene” ma uit in spate.
      Deci, sint tinar.

      • Esti VESNIC tanar…sufleteste. Cand patrunde in subconstient, in suflet n-are cum, „ideea” batranetii…ATUNCI crezi ca esti batran. Corpul, haina, impatraneste ca tot ceea ce este din produsele pamantului…
        Mie, pe la tara, imi mai spune cate un tanc…bade sau unchiule…Cei mai obraznici incearca un …”mosule”, luandu-se dupa barba mea alba. In rest… nu trece o zi fara cele 5 ex. tibetane si fara sa muncesc la gradina sau ogor. Ieri, duminica am colindat padurea…Asta este TINERETEA fara batranete si viata fara de moarte…

      • Cit inca pot merge, voi batuci potecile tarii.
        Cind nu voi mai putea merge, voi accepta tarusul.Adica sa ma mut la tara si sa ma invirt prin zona cit ma lasa funia de la tarus.

  2. Eu nu ma pot lauda cu mersul pe munte, am fost prea de putine ori. Poate pentru ca am crescut cu el la „capatul blocului”, mi-a fost destul. Dar tu ai avut experiente cat pentru mai multi, asa ca se echilibreaza. Si, cine stie? Poate vor mai fi…

  3. Frumoase amintiri ! Și am observat că ai multe. Te-ai gândit vreodată să le scrii pe hârtie și să le publici într-un volum ?

    • Si mai sint inca multe,multe.
      Prin 2011 aveam chef de scris si-mi statea gindul sa le adun, dar acum nu-mi vin literele .
      Saru’mina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: