Fiecare inel ar fi corespondentul unui an de viata?
365 de zile?
Atitea si atitea ore,minute?
Sa stea acolo,in bataia vintului si a ploilor,a zapezii si viscolului,a soarelui fara sa poata schimba ceva?
Sa asiste neputincios la plinsul,strigatele de durere a celui din apropierea lui si doar sa astepte?
Sa astepte si sa spere ca se va termina,ca va trece.
Sa i se incrinceneze scoarta si frunzele de durere,de suferinta,dar sa fie tare,caci asa trebuie si sa taca.
Care este inelul durerii la un copac?
Care este inelul suferintei,la un copac?
Filed under: Copaci, Despre cuvinte, Fotografii | Tagged: Blogul lui Fosile, Copac, durere, incrincenare, Inele de crestere, neputinta, suferinta, tacere |
Candva, imi imginam ca as fi putut fi un copac. Mi se parea, pe atunci, mai convenabil si mai interesant decat sa fiu om.
Si acum ti-ai schimbat parerea?
Nu mai conteaza, oricum am ales dinainte de lumi.
Conteaza si acum.
Macar stii de ce,uneori,te mai ascunzi dupa degete.
Frumoasa poezie!
Copacii stiu multe si spun multe, nu degeaba te simti bine intotdeuna cand stai si cugeti sub un copac batran.
Nu-i poezie,George.
Eu o consider poezie, chiar daca nu are versuri… Trebuie doar sa intelegem ce spun cuvintele.
Multumesc,George!
Grea întrebare ! Oare să fie primul inel care trebuie să suporte toți anii care urmează cu toate intemperiile naturii ? Să fie ultimul inel. când copacul, întocmai ca omul bătrân este epuizat de mulțimea anilor de viață? Dar copacul nu este ca omul, fiindcă devine mai viguros cu fiecare inel, cu fiecare an de viață, în timp ce omul devine tot mai neputincios! ? Atunci ? Cred că numai copacul, dacă ar putea grăi, ar da răspunsul corect. O zi bună, cu răspunsuri la întrebări încuietoare!
Copacul nu spune,dar si el sufera.
ba e poezie!
si mai cred ca inelele sunt aceleasi, nu exista crestere fara durere!
Dumitru,neputinta de a alina o durere e suferinta,nu poezie.
Dar copacii nu pot fi fericiti?
Despre aspectul asta,vorbim alta data.
Eu cred ca e o impletire de bucurii si suferinte adunate …
Ce este o impletire de suferinte si bucurii adunate?
Oare tu ai citit ce am scris eu?
…eu zic ca da… ma gandeam ca inelul suferintei nu poate fi nici primul si nici ultimul inel…sau poate ca si unul si altul, sau cate or mai fi inlauntru?
Cam asta era ideea… Am citit postarea si chiar mi-a placut , poate nu m-am facut eu inteleasa.
Poate fi oricare.
Dar prin ce se deosebeste de celelalte?
Intre timp am aflat ce e acceptarea, sau sper ca am aflat.
Imi pare rau ca te-am suparat cu comentariile astea ale mele, nu le lua ca pe o ofensa, te rog…
Nici vorba de suparare,Acuarela.
Incercam ,doar sa dezvolt.
Saru’mina!
Ma gandesc, poate nu spune
Ca are si zile bune,
Cand prin ram ii trec, firesc
Atatea povesti lumesti.
De ce in negru, sa gandesti?!
Madi si Onu
Nu-i gindire negativa,
Ci traire efectiva.
Bine ati venit pe-aici,Madi si Onu !
De trestie, ganditoare? 🙂
Madi si Onu
De.
Sper ca timpul si norocul sa iti aduca grabnic un inel al bucuriei, oricare ti-ar fi suferinta. Iar daca nu se poate, atunci sa iti aduca un inel al curajului de a infrunta incercarile grele ale vietii.
Sanatate, tie si celor care iti sunt dragi !
Multumesc,Zina!
ce mistere ne ascund noua tacerea copacilor? fosnetul padurilor?
anii care au trecut peste ei, si unora li se curma soarta printr-o decapitare cruda, in cateva clipite de lovituri de topor…
avem ce invata de la copaci
Asa este,dar…are legatura cu ce am spus eu in articol?
Inelul suferintei , al durerii il stie doar copacul, nimeni nu poate sa ii afle inelul sensibil decat daca l-a il cunoaste bine si il stie de multa vreme.
Ca orice inel , acesta este inlocuit cu unul care aduce bucurie si seninatate…sper sa fie si la copacelul acesta al tau la fel.
Sufletul se vindeca de orice suferinta , chiar daca mai greu, totul este sa ne dorim acest lucru..
Bafta!!
Multumesc!
Hai ca a trecut! Cu fiecare inel, ne schimbam, asa cum si copacul isi schimba forma si marimea. Iar cel care va ramane inelul acestui an, cu siguranta va fi altfel decat toate cele de pana acum… Dureroasa, dar frumoasa, postare!
Probabil un inel cu…aura.Ca o atentionare,o aducere aminte.
Buna intrebare! Greu de raspuns. Este fascinanta aceasta insumare concentrica a anilor unui copac. Poate ca „inelul suferintei” este chiar ultimul, inainte ca omul sa culce copacul la pamant, intr-o clipita, punand punct atat de brutal, unei vietii desfasurate intr-atata tihna…in ani si ani….
Frumoasa poza!
Weekend frumos! 🙂
Eu m-am referit la o situatie speciala,nu la inceput sau sfirsit.
Imi place acest articol, imi place cum ai pus intrebarea si cum ne-ai lasat pe ganduri. Fara om, un copac nu ar avea un inel al suferintei. Fiind viu nu are cum sa creasca asa, fara sa simta ce se petrece in jurul sau. Iti dai seama ca teama are…
Fiind viu,nu poate trece peste anumite situatii fara urme.Iar imposibilitatea de a ajuta,de a alina,de a face ceva,lasa urme adinci.
Un copac singur este fericit! Se dezvoltă armonios cuprinzând toate zările. N-are dureri.
Antiteză, omul singur are nezise inele. Știu ce spun. fiu de pădurar, singur.
Stii tu ceva,Misulake.Dar eu m-am referit la o situatie anume.Mai speciala,care poate fi intilnita si la om si la copac.