Explicatie

La replica lui Vasile de la articolul anterior:

trist si frumos.
unele parti sunt suprarealiste dar sunt necesare pentru “tablou”.

Batrinul a fost inmormintat la margine de cimitir si alaturi,in afara cimitirului a fost inmormintat si calul ,iar preotul a tinut slujba.

Celui care a biciuit calul,brigadierul din sat i-a cautat si i-a gasit un loc de munca la o fabrica din oras,a primit si locuinta si dupa aceea s-a mutat din sat.

Porecla lui a devenin ” Biciuitul”,iar familia lui  au fost si inca mai sint ” A’ Biciuitului”.

N-a regretat niciodata ca a venit in Ardeal si si-a lasat obisnuintele acolo de unde a venit.

Unul din copii lui a fost profesor cu repartitie in comuna de care apartine si satul.

Sa stii Vasile ca tot ce scriu aici sint amintiri,sint traite si n-am nevoie de inflorituri  necesare pentru intregirea tabloului.

Desi nu sint de acolo,am si eu porecla mea: Sandelu Padurii sau Padureanul si asta pentru am avut trait citeva intimplari mai iesite din comun in padurile din zona.Niste paduri cu multe necunoscute,care in mod obisnuit sperie oamenii .Si n-am patit nimic,ba chiar am fost ocrotit.

Si ca un fel de demonstratie,in clasa a zecea,am stat intr-una din padurile „spurcate” toata vacanta de primavara imreuna cu un prieten.

Au fost doua saptamini de vis.Ne-am facut un adapost in pamint,sub un copac batrin.

Mai zicea Puiu: Ceva nu-i in regula cu padurea asta.De ce o ocolesc oamenii,ca ar fi mult mai aproape pe aici spre…?Dar pe linga tine ma simt in siguranta.

Si desi era plin de fazani si de iepuri prin zona,n-am avut nevoie de carnea lor.Ne-a dat padurea tot ce ne trebuia sa ne hranim,fara sa fie nevoie sa omorim animalele.

 

 

10 răspunsuri

  1. Cele mai frumoase și mai interesante articole ale tale sunt tocmai cele cu amintiri și experiențe personale, Săndelu Pădurii, așa că dă-i ‘nainte ! 😀

    • Multumesc,Zina!
      Ii dau inainte,nu-i problema,dar in cazul acelui comentariu m-a deranjat trimiterea la „suprarealism” pentru „tablou”.

  2. Da, un articol „picat” în perioada „toamnei cugirene”, de aceea nu l-am văzut.

    Mă onorează scoaterea mea „în frunte” dar nu-i o problemă, dialogul nu este compus numai din osanale.

    Mama nașului meu de botez avea gura sucită într-o parte! Și nu era din naștere, gura i s-a sucit pentru că a încălcat o regulă „de când hăul”… În noaptea de Rusalii, ielele umblă prin sat și strigă pe la porțile oamenilor. Dacă răspunzi, ți se strâmbă gura, ți se usucă o mână sau un picior sau îți pierzi mințile…

    Asta am spus. Sa indrazneasca cineva sa afirme ca nu este adevarat…

    • Buna dimineata!
      Nu-mi amintesc sa te fi contrazis in unul din comentariile tale la aceste doua articole.
      Si nici nu cred ca articolul meu „Calul” cere osanale.
      Da’ daca nu te superi,ce ti s-a parut suprarealist dar necesar pentru tablou?

      Sa ai o saptamina buna!

      • Zestrea de traditii spirituale/inexplicabile era mare in sat, pe cand eram copil. Nu le-am luat in raspar nici mare. Nici nu le iau.
        M-am mirat ca deja ai raspuns la intrebarea ta, „ce mi s-a parut suprarealist”!
        Pedepsirea „vinovatului” este exagerata, sunt convins ca este adevarata, prezentarea este aproape iconografica, multimea facand dreptate… Asa este de cand lumea, faptele sunt prezentate in asa fel incat sa transmita ceva.
        Nu cred ca aceeasi sateni, avizi de dreptate, ar accepta ingroparea unui cal in preajma cimitirului. exista „putul sec” pentru animale, o groapa uriasa ca adancime, in care se aruncau animalele moarte, groapa in care se arunca mereu var!
        Erau pedepse severe pentru abaterea de la reguli!
        Suprarealismul nu e ceva nepotrivit. Eliade, Fanus Neagu, Panait Istrati, Max Blecher sunt cateva nume. Nu au fabulat, au accentuat anumite trasaturi, stari, fenomene.
        Supranumele „Biciuitul” nu este un argument, este tot o preluare a legendelor celor batrani!
        La mine in sat erau Belitu, Ochiosu, Gogoasa, asta nu inseamna ca belitul a fost jupuit…
        La fel de suprarealista a fost Pandora, si o spun cu admiratie, evident nu a tinut cont de diferenta de forta dintre ea si tigan, o cred, a reactionat instinctiv, cred ca s-ar fi luptat ca o… pantera! Dar asta nu inseamna ca toti tiganii vor tremura de frica unei „cocoane de la oras”…
        In fine, revin la ceea ce am spus si initial, a fost o poveste frumoasa si trista…

      • Pina in primavara iti aduc dovezile.

  3. Ma intreb cum ar fi fost daca satul romanesc ar fi ramas ceea ce a fost? Uneori am impresia ca toate relele ni s-au intamplat dupa un scenariu malefic si inca nu s-au terminat!
    Zambetul sa-ti fie pe buze!

  4. Despre amintirile cuiva, „tablouri” pastrate in suflet, din locuri si timpuri trecute, nu pot avea decat cuvinte de admiratie. Si multumire pentru ca ne sunt impartasite. Mi se pare fascinant modul cum oamenii satului stiau sa reflecte in nume evenimente sau trasaturi. „Sandelul Padurii” – tare frumos spune. Cand eram copil, tot Sandel imi spuneau cei apropiati.
    Numai bine, nene Sandele! 🙂

    • Multumesc,Alex!
      Padurea mi-e tot draga ,dar Sandelul e undeva taare departe.
      Si mai sint putini cei care-si mai aduc aminte de el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: