Concertul-examen

Stie cineva cita durere,cit chin,cita munca presupune existenta unui instrumentist?

Nu iei ,simplu,partitura sa o cinti de mai multe ori de la inceput pina la sfirsit pina o inveti ci sint  zeci,sute de ore de studiu,bucata cu bucata,nota cu nota,arpegiu  cu apregiu ,iar si iar si iar pina te dor miinile,pina iti amortesc,pina nu mai stii de tine,din nou si din nou…sa respecti indicatiile din partitura,sa o interpretezi perfect cu aceste indicatii si-apoi,numai dupa aceea sa incerci sa pui sufletul tau acolo.Sa nu fie doar o fotografie a ceea ce a vrut compozitorul sa spuna,sa transmita ci sa transmiti tu sentimentele,trairile tale transcrise in muzica pe care o interpretezi.

Dar ce inseamna sa locuiesti cu un instrumentist?

Verisoara mea studia pianul la Liceul de muzica.De cite ori mergeam pe la matusa,ma chema afara ,in curte sa povestim,pentru ca vara-mea studia.

Zicea tusa ca-i ies creierii.Fata asta nu cinta,numai zdrangane la pianul ala,de parca si-ar bate joc de el.N-am auzit-o niciodata cintind o melodie de la inceput pina la sfirsit.

Prin ultimii ani de studiu,avea hirtia cu ce ar putea alege si ce trebuie sa interpreteze pentru examenul de sfirsi de an.

Fac o paranteza: la Muzica,fiecare instrumentist era pus in situatia de a tine concert,recital in sala de concert a liceului.Pentru a se obisnui cu publicul ,mai ales ca primul public erau colegii care incurajau,care nu faceau figuri cind greseai si o luai de la inceput,pentru a te obisnui cu ceilalti instrumentisti.La fel se intimpla si la examenul de sfirsit de an.

Sala de concerte a Liceului era in vechiul Refectoriu al Manastirii Franciscane.O sala nu prea mare,cam 150-200 de persone,in stil gotic cu o coloana in mijloc,avea o acustica perfecta.

M-a rugat sa vin si eu la concertul-examen si  sa o duc si pe matusa.

Pai,atunci,ia pentru ultima parte Ciaikovski,i-am zis.

Nu pot,sint concertele pentru solisti,iar eu nu sint solista…

Avind in vedere ca se pregatea pentru o cariera de corepetitor si profesor de pian nu trebuia sa interpreteze un concert,dar i-am spus ca nu-i sigur ca va putea vreodata sa cinte pe o scena,cu o orchestra un concert.Si acum,oricum orchestra era acolo,pe scena pentru solisti.Trebuie doar sa-l lamureasca si pe profesor sa o lase sa interpreteze .Si i-am mai sugerat sa ia doar partea intii,ca are de toate.

In ziua examenului,am mers pe la tusa ,am lamurit-o cu greu sa vina,dar am intrat in sala numai inainte de ultima parte.

Rindul intii era pentru profesori,iar al doilea peentru familie.

Am salutat  profesorii,am dat mina cu cei care mi-au fost si mie profesori si ne-am asezat.

Era orchestra  liceului,la pupitru un tinar si el din ultimul an.

Vara-mea a intrat putin crispate si…a inceput.

Concertul nr.1 pentru pian si orchestra.

Ce explozie,ce descarcare de emotie,toata energia acumulata se pravale peste tine din marea orchestra simfonica si din pian.Toti sint una, o revarsarea  de  sensibilitate.

Se ridica din mijlocul orchestrei un abur ,iar pianul parca pluteste printre sunetele eliberate de clapele conduse de degete,in prelungirea miinilor pianistei si ti se aseaza in git ca un nod greu,te apasa ca o greutate in piept si-ti cauti propria emotie,incercind sa o eliberezi

Miinile matusii mele s-au crispat si-mi zdrobea degetele.

Cind totul s-a terminat si ultimele sunete ne-au eliberat corpul a izbucnit vacarmul din sala.Profesorii,in picioare,aplaudau si ovationau.

Dar ce elogii,ce aplauze,ce ovatii pot fi mai presus decit chipul scaldat de lacrimi al mamei tale…