Concertul-examen

Stie cineva cita durere,cit chin,cita munca presupune existenta unui instrumentist?

Nu iei ,simplu,partitura sa o cinti de mai multe ori de la inceput pina la sfirsit pina o inveti ci sint  zeci,sute de ore de studiu,bucata cu bucata,nota cu nota,arpegiu  cu apregiu ,iar si iar si iar pina te dor miinile,pina iti amortesc,pina nu mai stii de tine,din nou si din nou…sa respecti indicatiile din partitura,sa o interpretezi perfect cu aceste indicatii si-apoi,numai dupa aceea sa incerci sa pui sufletul tau acolo.Sa nu fie doar o fotografie a ceea ce a vrut compozitorul sa spuna,sa transmita ci sa transmiti tu sentimentele,trairile tale transcrise in muzica pe care o interpretezi.

Dar ce inseamna sa locuiesti cu un instrumentist?

Verisoara mea studia pianul la Liceul de muzica.De cite ori mergeam pe la matusa,ma chema afara ,in curte sa povestim,pentru ca vara-mea studia.

Zicea tusa ca-i ies creierii.Fata asta nu cinta,numai zdrangane la pianul ala,de parca si-ar bate joc de el.N-am auzit-o niciodata cintind o melodie de la inceput pina la sfirsit.

Prin ultimii ani de studiu,avea hirtia cu ce ar putea alege si ce trebuie sa interpreteze pentru examenul de sfirsi de an.

Fac o paranteza: la Muzica,fiecare instrumentist era pus in situatia de a tine concert,recital in sala de concert a liceului.Pentru a se obisnui cu publicul ,mai ales ca primul public erau colegii care incurajau,care nu faceau figuri cind greseai si o luai de la inceput,pentru a te obisnui cu ceilalti instrumentisti.La fel se intimpla si la examenul de sfirsit de an.

Sala de concerte a Liceului era in vechiul Refectoriu al Manastirii Franciscane.O sala nu prea mare,cam 150-200 de persone,in stil gotic cu o coloana in mijloc,avea o acustica perfecta.

M-a rugat sa vin si eu la concertul-examen si  sa o duc si pe matusa.

Pai,atunci,ia pentru ultima parte Ciaikovski,i-am zis.

Nu pot,sint concertele pentru solisti,iar eu nu sint solista…

Avind in vedere ca se pregatea pentru o cariera de corepetitor si profesor de pian nu trebuia sa interpreteze un concert,dar i-am spus ca nu-i sigur ca va putea vreodata sa cinte pe o scena,cu o orchestra un concert.Si acum,oricum orchestra era acolo,pe scena pentru solisti.Trebuie doar sa-l lamureasca si pe profesor sa o lase sa interpreteze .Si i-am mai sugerat sa ia doar partea intii,ca are de toate.

In ziua examenului,am mers pe la tusa ,am lamurit-o cu greu sa vina,dar am intrat in sala numai inainte de ultima parte.

Rindul intii era pentru profesori,iar al doilea peentru familie.

Am salutat  profesorii,am dat mina cu cei care mi-au fost si mie profesori si ne-am asezat.

Era orchestra  liceului,la pupitru un tinar si el din ultimul an.

Vara-mea a intrat putin crispate si…a inceput.

Concertul nr.1 pentru pian si orchestra.

Ce explozie,ce descarcare de emotie,toata energia acumulata se pravale peste tine din marea orchestra simfonica si din pian.Toti sint una, o revarsarea  de  sensibilitate.

Se ridica din mijlocul orchestrei un abur ,iar pianul parca pluteste printre sunetele eliberate de clapele conduse de degete,in prelungirea miinilor pianistei si ti se aseaza in git ca un nod greu,te apasa ca o greutate in piept si-ti cauti propria emotie,incercind sa o eliberezi

Miinile matusii mele s-au crispat si-mi zdrobea degetele.

Cind totul s-a terminat si ultimele sunete ne-au eliberat corpul a izbucnit vacarmul din sala.Profesorii,in picioare,aplaudau si ovationau.

Dar ce elogii,ce aplauze,ce ovatii pot fi mai presus decit chipul scaldat de lacrimi al mamei tale…

33 răspunsuri

  1. Superb, o povestire minunată ! Mi-ai adus lacrimi în ochi, am trăit emoția verișoarei și extazul de bucurie al mătușii. Mi-am amintit de un vecin înebunit de ”zdrăngăneala” mea, care spunea mereu: ”fata asta habar n-are să cânte la pian, nu cântă și ea măcar un cântec!” 😀 El n-a avut șansa să mă vadă la vreun concert, fiindcă am abandonat…

  2. Pacat,dar cred ca tot mai sti ceva,un acord,un acompaniament.
    E greu mai ales pentru un copil sa stea in casa si sa studieze,in timp ce alti copii se joaca.
    Fiind la internat nu prea aveam alternative (joaca),pentru ca tori faceau acelasi lucru,iar mai tirziu o data intrat in hora continuai.

  3. ce frumos povestești! am cetit de trei ori postarea asta, îmi place tare, tare! parc-am fost și eu în sala aia! superb!

  4. și o curiozitate: ce face verișoara ta acum? e profesor de pian?

  5. Vrei un domeniu si un hosting gratuit pentru blogul tau ? Intra in concurs : http://spatiumuzical.com/concurs-spatiumuzical-com-castiga-domenii-si-hosting-pentru-site-ul-tau/

  6. Ei, da, asta e un subiect tare drag mie!… 😉
    Cand aveam sa incep gimnaziul, ai mei m-au intrebat daca nu vreau sa ma transfere la liceul de muzica, sa studiez acolo pianul. Cand am auzit ca ar fi trebuit sa cant cate 8 ore pe zi, am refuzat cu hotarare! Abia rezistam si cate o ora, si aceea cu ochii pe ceas, abia asteptand s-o zbughesc la joaca! Unii vecini zambeau condescendent, altii se prefaceau ca le placea ceea ce auzeau, altii ma invidiau sincer pentru ca parintii imi cumparasera pianina mea!… 🙂 Oricum, eram pentru majoritatea dintre ei ciudata din turn (de la ultimul etaj) care „banganea” zi de zi aceleasi melodii: separat rar, apoi impreuna rar, apoi in tempoul original…
    Imi place mult concertul lui Ceaikovski, si in special partea a doua, cu flautul e speciala pentru mine, caci are o istorie aparte!… 😉

    • Am sugerat alegerea primei parti (si profesorul a fost de acord) pentru ca se putea aplica ce a studiat in timpul anului.In partea intii a examenului a a cintat ceva Chopin, si citeva studii specifice de pian pentru tehnica.
      A avut norocul sa locuiasca intr-o casa si nu deranja pe nimeni din vecini.

  7. O interpretare pe care eu o iubesc:

    • E foarte frumos.
      O interpretare majestuoasa.
      Pe vremuri aveam discuri rusesti cu interpretari remarcabile rusesti.
      Aici,pe tub inca n-am gasit stilul acela de interpretare,dar mai caut.

  8. ce poveste sensibila ai scris, alexandru. ai transmis exact emotiile si incarcatura speciala a momentului. mi-ar fi placut sa spui ca verisoara a ajuns o solista apreciata…

  9. trait maestrul, nu am vazut in jurul dinsului decit fete zimbitoare. Se uita de la cei mai amariti scriitorasi, pina la laureati ai premiului Nobel, care ii promiteau marea cu sarea. Am intilnit si o serie de demnitari romani a caror nume nu conteaza, nu si demnitari din noua Romanie, care l-au vizitat si care i-au promis, ca maestrul vroia sa fie publicat si in tara, dar n-au facut nimic pentru el.

  10. Știu… știu cum un copil se uita mirat la corzile înroșite de sânge… știu cum, pe scenă, se uita în sală după un chip din familie… în van. Știu când un copil își cânta improvizațiile și era certat de profesor pentru indisciplină… știu cum a pus într-o zi instrumentul pe dulap, aruncându-și sufletul în întuneric.
    Mai știu când, ani mai târziu, și-a readus aminte și a început să asculte pe ascuns tot ce îi era drag inimii altădată. „Aburul” pe care îl vede în oameni îl recunoaște doar el… și tace.Și mai știu când a văzut pe cineva pictând a căzut în genunchi, urlând de durere în el…
    Mai ține copilul minte ceva? Cred că ar mai recunoaște câteva note… Acum? Și-a găsit un alt copil ca ea și cântă amândoi cu rândul la un Korg…

    • Imi pare rau ca si tu ai trecut prin asa ceva.
      Ca in lacrimi de durere si insingurare erai departe de cei de-o virsta cu tine,care se jucau.
      Ca…
      Oricum,kongul poate suplini o orchestra intreaga si poate sa te ajute sa uiti…frumos.

      • Da de unde… mă aducea mama cu bățul în casă uneori, când venea seara de la servici. Singurele lucruri care mă făceau să uit de tot și de toate erau culorile, mandolina și, mai târziu, cărțile. Fiind ultimul copil și făcut la o vârstă destul de înaintată, am crescut cu cheia la gât. Unul dintre marile avantaje era că puteam să fac tot ce vreau… cu condiția să las pereții în pace și mobila. Le-am folosit pe post de șevalet… în fine!
        Am plâns pentru că m-am oprit din toate astea. Am fost un copil tare emotiv… era suficient doar să ridice tonul la mine și paralizam. M-am vindecat de asta lucrând direct cu oamenii… ORICE LUCRU SE POATE VINDECA DACĂ VREI!
        Refuz să uit, Alexandre. Tocmai pentru asta am cumpărat Korgul. Dacă uit, atunci o voi lua din nou de la capăt într-o altă viață…

      • Ei,atunci ma bucur.
        Am un prieten care plingea cintind la vioara in timp ce noi ne jucam pe-afara.Pina intr-o zi cind a lasat vioara si-a luat un caiet de desen si un creion si a iesit si el afara.A umplut pina seara caietul cu desene.
        L-au lasat in pace,a intret la Andreescu cu zece si a iesit cu zece.Un mare pictor.
        Norocul lui a fost ca parintii nu erau timpiti.

  11. Alexandre, credeam că știi… doar cei care au ceva de dat își pot îndeplini rolul de cetățean al acestei planete. Ceea ce se știe mai puțin e că, odată cu caracteristicele corpului fizic, copii preiau toate gândurile, sentimentele și visele abandonate din diverse motive. Am verificat asta pe câteva zeci de familii, inclusiv cea din care provin.
    Mie îmi este greu să spun despre un om că este tâmpit… îmi zic în sinea mea că mai are multe de învățat. Și eu la fel, din moment ce mai sunt încă în viață.
    Copii? Da, ne dorim. Dacă vrea Dumnezeu sunt bine primiți.
    Notele sunt irelevante când e vorba de viață, Alexandre. Important e ca omul să fie fericit. Dacă unii oameni au sărit peste copilărie e bine să-și aducă aminte de ea, să facă ceea ce le făcea altădată plăcere. Asta facem noi acum,,, ne readucem aminte și facem…
    Uite, un cadou de la noi:

  12. Cât de frumos! Am trăit fiecare cuvânt şi imaginându-mi atmosfera m-au trecut fiori pe şira spinări!
    Mulţumesc mult pentru link-ul către acest articol 🙂

    • Multumesc, M.C.!
      Desi am avut pian acasa,n-am avut sansa sa invat sa cint.Am cintat la vioara,viola,contrabas,corn,flaut,percutie-xilofon,chitara si chitara bas, dar nu pian si cumva, ma doare.Cred ca m-as fi exprimat mai usor si mai bine cu ajutorul clapelor decit cu celelalte.Dar m-am bucurat mult pentru verisoara mea si pentru toti cei care iubesc pianul.
      Sa-ti fie bine!

  13. Reblogged this on Fosile şi pietre.

  14. Intrebarea pusa este doar pe jumatate, cealalta jumatate ar fi : „dar stii ce satisfactii magice are un instrumentist?!”
    Acum cercul este inchis…si ramane CREATORUL.

  15. Eu am simtit emotia ta , asa de bine ai transcris in pagina momentele acelea…Absolut superb!
    Tchaikovski este in inima mea… 🙂 Cand am diverse stari sufletesti ma delectez cu fragmente din operele sale… Sufletul meu este concertul pentru vioara si orchestra , ma duce in Rai…

  16. Viața are suișuri, uneori și coborâri nedorite.
    Monica spunea de mandolină? Apoi a fost o chitară. Nimic profesionist, doar sunete interpretate, uneori trăiri transpuse în melodii nicicând cântate de altcineva. Și mai era tinerețe. Acum au rămas doar urechile ce mai încearcă să fure din „aroma” sunetelor. Nu a existat profesor, nu au existat portative sau note, doar urechea ce se spunea că era, la acea vreme, perfectă.

    Amintirile au rămas. Încă mă bucură existența lor, îmi mai arată că am avut și trăire, nu numai trecere prin viață.

    • Nici eu nu mai am instrumentele care m-au insotit o bucata de timp, nici sculele pentru inregistrari.
      Doar amintirile, frumoase si dragi ale trecerii timpului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: