Sfântul Mărturisitor Visarion Sarai † secolul al XVIII-lea

de Florin Mateiu

Marele apărător al credinţei ortodoxe din Banat şi Transilvania care a luptat în contra acelei nedreptăţi ce a fost săvârşită de autorităţile habsburgice din Transilvania, adică unirea forţată a credincioşilor ortodocşi cu Roma.

Sfântul Visarion este de origine sârbă şi s-a născut acolo unde este astăzi Bosnia, în anul 1714.

Fiind foarte evlavios şi râvnitor la viaţă pustnicească, s-a călugărit în 1738 la Mănăstirea Sfântului Sava din Palestina.

Revenind în Serbia natală s-a nevoit ca sihastru intr-o peşteră unde pentru sfinţenia sa, a primit de la Dumnezeu harul facerii de minuni. Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Karlowitz de sfinţenia acestui pustnic, l-a cheamat la el şi l-a hirotonit preot şi l-a trimis în Banat şi Transilvania, unde era atunci acea tulburare cu trecerea forţată a românilor la Roma.

În anul 1744, la vârstă mesianică,a pleacat în Banat unde a fost primit de credincioşi ca un adevărat sfânt şi nu l-a chemat un om în Ardeal, ci însuşi Hristos. Era întâmpinat ca un eliberator de cete de oameni călare sau pe jos, toţi doreau să-l însoţească sau să-l atingă măcar cu evlavie.

Asemeni ca la un înger păzitor alerga poporul la el şi, deşi era în lume, soldatul lui Hristos ţinea la rânduiala cea călugărească, trăind în înfrânare nu mânca decât hrană slabă de legume şi nu primea nimic de la nimeni.

Pe când venea din Banat spre Ardeal, a făcut un popas la Lipova, unde a înălţat pe un deal o cruce, de unde predica mulţimilor. Crucea s-a păstrat până în zilele noastre. La aceasta s-au făcut mulţi ani pelerinaje mari şi dese, încât autorităţile, ce stăpâneau atunci, au fost nevoite să le întâmpine şi să le împrăştie de frica altor tulburări mai mari.

În primăvara anului 1744 a pleacat de la Lipova spre Valea Mureşului, la Dobra Hunedoarei, unde a povăţuit pe credincioşi să nu primească în mijlocul lor pe preoţii numiţi cu forţa prin uniaţie, întrucât prin aceasta li se schimbă vechea credinţă şi rânduială pe care o aveau din timpul Apostolilor Domnului. Autorităţile habsburgice, nereuşind prozelitismul pe faţă, au folosit două mijloace să-i desprindă pe românii din Ardeal de credinţa strămoşilor şi de ceilalţi români.

O metodă a fost aceea că pe unii preoţi i-au înşelat că nu se schimbă nimic, doar că trec sub autoritatea papei de la Roma şi ies de sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol, care oricum se află sub turci.

Cealaltă metodă a fost cea a terorii, când prin bătăi, ameninţări s-au închis bisericile ce nu acceptau preoţii uniţi. Ca urmare au fost închişi preoţi şi credincioşi.

Dacă au rezistat şi aşa, mai ales mănăstirile ortodoxe, atunci habsburgii au dărâmat sistematic, cu tunurile, ziduri şi clădiri, dând foc. Nici măcar turcii nu au făcut aşa ceva.

Aceasta era starea de fapt atunci când părintele nostru parcurgea Transilvania cercetându-şi fraţii. Plin de Duhul Sfânt, predicile sale au întărit poporul binecredincios, aprinzându-i credinţa în suflete. A fost o adevărată catehizare a românilor, care veneau cu miile prin localităţile prin care trecea.

Episcopul unit Inochentie Micu Klein scria atunci în acel an: „La îndemnul lui, în unele locuri, poporul nu merge nici la biserică (unită). Nu se serveşte de preoţii uniţi, morţii şi-i îngroapă fără prohod şi fără mângâieri duhovniceşti, copiii şi-i botează prin femei bătrâne şi se întâmplă şi alte pagube duhovniceşti de felul acesta”.

După ce a stat câteva zile la Sălişte s-a îndreaptat către Sibiu, unde a predicat din nou mulţimilor.

Aici, la Sibiu, a fost arestat de armata austriacă, împreună cu  trei negustori români, care îl însoţeau. Întrebat de cei care l-au arestat, Visarion Sfântul le-a răspuns că este din părţile Sloveniei, aparţine Mănăstirii Praka, sub egumenul Gavriil şi că a fost călugărit de patriarhul Ierusalimului.

Consiliul de Război Imperial l-a întreabat pe patriarhul de Karlowitz despre paşaportul dat lui Visarion, iar patriarhul sârbesc le-a răspuns că el i-a îngăduit să predice Cuvântul lui Dumnezeu, conform cu obiceiul şi privilegiile obţinute, între ortodocşi, dar nu l-a făcut misionar.

Patriarhul a adăugat că din informaţiile sale Visarion predica doar între ortodocşi. Autorităţile scriau oficial despre Visarion: „Un amăgitor pribeag, pripăşit acum în ţara aceasta a sedus întru atâta valachimea proastă, că unele sate întregi nu mai merg la biserică şi numai vor să recunoască preoţii uniţi” şi se mira guvernul „cum pot românii să se agite atât de mult la cuvântul unui atât de ticălos şi mizerabil Vântură-Toacă”.

Aşa ne vedeau şi ne descriau autorităţile Habsburgice la vremea lor, pe noi, cei din Ardeal.

Este adevărat că în urmă cu 1700 de ani de la acea dată Mântuitorul şi-a trimis ucenicii în lume tot cu o traistă, un rând de haine şi o pereche de încălţări.

La vremea lor Apostolii erau tot nişte „Vântură-Toacă” fără bani şi averi, dispreţuiţi de „civilizaţii” epocii lor.

Îndată după arestarea lui, autorităţile l-au închis într-o casă din Sibiu pe Sfântul Mărturisitor Visarion Sarai, dar temându-se că va scăpa de acolo l-au închis în cetatea Devei. Din porunca împărătească expresă a fost dus în temniţă la Timişoara şi, temându-se că nu este îndeajuns nici acest chin, l-au dus aceşti călăi la Raab şi apoi la faimoasa închisoare de la Kuffstein din Munţii Tirolului,închisoare de unde şi alţi mărturisitori şi ucenici ai ortodoxiei şi ai neamului au adus slavă Împăratului lor, Hristos Domnul, de la care au primit cununile veşniciei.

Duhul aprins al Sfântului a luminat pe mai departe pe români.

Pe la 1745 un funcţionar din Sibiu a fost trimis într-un oarecare sat să împartă o anume pomană. Acesta povesteşte cum românii îl ascultară rezemaţi în nişte beţe lungi. După ce-şi termină ce avea de spus, unul dintre bătrâni i-a zis:

– Acest cojoc pe care îl am acum pe mine este al meu, dar dacă ar vrea să mi-l ia crăiasa i-l dau. Cu aceste slabe mâini şi picioare şi cu trupul meu am lucrat zi şi noapte ca să plătesc porţia. Ele sunt ale crăiesei, de ar vrea să mi le ia nu am ce face. Dar nu am decât un suflet pe care îl păstrez pentru Dumnezeu din cer, şi nici o putere omenească nu-l poate îndoi.

În anul 1746 se mai găseşte o menţiune în care se zice că poporul românesc ţine foarte mult la vechiul său rit „grecesc” pe care nu-l schimbă pe nici un preţ din lume.

Nu a predicat în zadar Sfântul Mucenic Visarion întorcând zeci de sate la Biserica Mamă, care l-a canonizat în 1950, declarându-l Sfânt Mărturisitor. Şi iată cum Sfântul Visarion, sârb de origine, s-a simţit chemat să-l mărturisească pe Hristos în mijlocul alor noştri, aşa cum şi noi românii ne simţim onoraţi pentru că am putut să-l mărturisim pe Hristos laolaltă cu el, în vremea când, aici la noi, era atacată ortodoxia neamului.

 

Prea Sfinte Mărturisitor Visarion, roagă-te pentru noi!

4 răspunsuri

  1. Mi-am amintit cu admiraţie viaţa acestui erou al credinţei şi mare apărător al legii strămoşeşti. Oameni minunaţi, care ştiau să lupte şi să-şi apere valorile.
    O lecţie minunată! Ce bine ar fi dacă şi cei mai tineri ar lua aminte…

    • Nu numai cei mai tineri,toti ar trebui sa luam aminte si sa nu uitam ce-i al nostru in favoarea altora mai noi,dar care nu ne reprezinta.

  2. Ce vremuri erau atunci si noi ne vaitam de cele de acum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: