Era prin 19…

Aveam un loc al nostru,in apropierea Gradinii Palacsai-Institutul de Cercetari Pomicole-ii ziceam „La Rachiti” pentru ca erau acolo o rachita necajita si un plop care desi rupt,se chinuia totusi sa creasca.

Puteam sa stam cu picioarele in apa,sa facem din tulpini de trestie mori de apa,si povesteam,povesteam,visam,puneam lumea la cale sau daca veneam toata gasca (vreo opt) faceam poze,jucam macao si normal,ne distram fara probleme pentru ca era departe de zona locuita ,vedeam  la distanta mare daca venea cineva si nu deranjam pe nimeni nici cu muzica noastra,nici cu glumele,ris in hohote,chiuit sau fluierat-ca aveam tot felul de concursuri .

Eram acolo cu Nonu si Tavi si ne intreceam in argumente si contraargumente pe ceva subiecte  muzicale.Cum toti ne pricepeam,discutia era aprinsa rau cind vine Nonu si zice:

-Mai baieti,voi ati vazut ce pere fantastice sint in gradina?

Ne-am dus la gard si dind crengile de salcim pitic la o parte am vazut minunatiile.Cred ca erau de cite un kg.bucata si erau coapte.

Gardul din jurul gradinii era de 2,5 m inaltime si avea plantat in apropiere salcim pitic cu care se acoperea gardul si ce era dincolo de el si care avea o gramada de tepi extrem de lungi.

Am gasit o gaura,facuta probabil de ciini si ne-am strecurat inauntru,cu ochii numai la pere.Nici n-am ajuns linga peri,ca zice Tavi:PAZNICUL!

Tavi si cu mine am reusit sa ne inghesuim prin gaura aceea,in timp ce Nonu a inceput sa se catere,in incercarea de a trece peste gard.

Era sa murim de ris la ce manevre facea Nonu in incercarea de a ajunge in virful gardului si striga,sau sarea de fiecare data cind se intepa in spinii intilniti.Degeaba i-am spus sa sara jos si sa vina prin gaura,el continua sa se catere,sa-si desprinda hainele din tepi,sa calce cumva pe gardul din plasa si sa alunece din nou pina jos.

Intr-un tirziu a reusit sa ajunga sus si a sarit linga noi,cercetindu-si hainele daca s-au rupt ,in timp ce noi ii numaram zgirieturile vizibile , rizind in continuare, cind ceva mai incolo de noi se dau crengile la o parte si auzim o voce blinda ca zice:

-Haida-ti mai coptii p-aici,ca vi-ti rupe hainele si i-a costa o gramada de bani pa parintii vostri.Luati-va cite puteti minca,da’ aveti grija sa nu rupeti crenjile,ca taare mult le-o trebuit sa creasca asa frumoase!…

L-am servit cu tigari,am intrat si ne-am luat cite doua pere-sa ducem si la ceilalti prieteni- si ne-am dus sa-l pirim pe Nonu.

Ce distractie a fost cind am povestit si ce hohote dementiale s-au stirnit cind a aparut din baie in slip,cu zgirieturi pe tot corpul…

Tot a avut un pic de noroc,ca nu i s-au rupt hainele decit intr-un singur loc,iar de ranile lui s-au ocupat fetele…

19 răspunsuri

  1. Ha, ha! Ce amintiri frumoase! Care copil nu a râvnit măcar o dată la bunătăţile zărite în …grădina altuia? Parcă erau cele mai bune, mai ales când erau culese pe furiş. Ţin minte că am mâncat odată cele mai bune caise într-un…cimitir! După ce ne-am înfruptat, unul din grup şi-a pus întrebarea dacă nu cumva caisele sunt atât de bune pentru că pomul se hrănea din…morţi? 😀 Dar cui i-a mai păsat de acest aspect?
    O zi frumoasă! 🙂

    • Alex,fructele de la Gradina Palacsai erau speciale.Rezultatul a multi ani de munca,de studii,de incrucisari.Perele de care ziceam erau atit de mari incit,cu cele sase pe care le-am luat ne-am hranit 10 oameni.Opt tineri de aprox.19 ani-adica virsta cind nu te saturi- si doi adulti (parintii fetelor unde aveam „sediul”).
      Ne era frica de paznici pentru ca un alt prieten din gasca a fost impuscat cu sare si cam patru luni nu a putut sa stea asezat.

  2. Alex (fosile) și Alex (Alex): m-am amuzat de ambele povești, copios! :)))) N-am putut să nu mă gândesc la povestea lui Creangă, aia cu cireșele 😀 Frumoase amintiri 🙂

  3. Toti cei care au crescut in Gheorgheni au amintiri din astea… cu prieteni de o viata…cu palacsai, aproape ca va invidiez… si mare lucru ca nu avem cunostinte comune 🙂
    De rachiti nu am mai auzit niciodata acum, imi place mult cum ai descris locul…. doamne ce atmosfera o fi fost acolo!

    • Nu-i exclus sa avem cunostinte comune,desi „contemporanii mei” sint cam…”fosile”.
      N-am mai fost de tare mult timp in zona pentru ca s-a construit mult.Este o strada acolo cu o gramada de case,teren de fotbal.
      Nu-mi place sa vad ceva care poate sa intunece,sa altereze aspectul amintirii.

  4. …si zgarieturile si-au avut frumusetea lor 😀
    Faine amintiri mai aveti 😀 Ale mele sunt legate de Dunare si betoane….si de firele albe scose mamei mele 🙂

    • Pai iti dai seama ca fetele numai de el s-au ocupat o vreme si-i placea la nemernic.
      Avem amintiri frumoase pentru ca….am cam lasat friu liber imaginatiei si am si aplicat ce ne trecea prin cap.

  5. faine amintiri… in curand si pomii fructiferi de pe acolo or fi de domeniul trecutului daca lucrurile „evolueaza cum trebuie.”

  6. Ha ha… întotdeauna fructele de la vecini erau mai dulci şi mai gustoase. Noroc că la final s-a terminat bine şi pentru Nonu, atfel cine ştie când îi mai treceau lui zgârâieturile. 😀 Faină poveste!

    • Carmen,acolo era un institut de cercetari si toate fructele,florile,legumele erau speciale.
      Ei,una din nenumaratele intimplari la care am participat activ.
      Acum,o placuta amintire.

  7. Mi-a placut istorisirea ta pentru ca s-a terminat delicios . Acum ai da insa timpul inapoi pentru a te urca pe gard si apoi sa primesti ingrijirile fetelor?

  8. Reblogged this on Fosile şi pietre.

  9. Frumoase amintiri ! 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: