Sfântul Ierarh Sava Mărturisitorul Mitropolitul Ardealului † 1683

de Florin Mateiu

Sfântul Ierarh s-a născut în localitatea Ineu la 1620, din părinţii Ioan şi Maria, având de la botezul său numele de Simeon. Tatăl său a fost în tinereţe soldat şi a avut patru copii, doi băieţi şi două fete, iar Simeon era cel mai mare dintre cei patru. Familia lui era de origine sârbă, se numea Brancovici, şi avea oarecare proprietăţi în ţinuturile Zarandului şi Timişului.

A învăţat carte la mănăstirea Comana, unde era monah unchiul său Longin Brancovici.

După terminarea studiilor mănăstireşti a revenit în satul său natal, unde şi-a făcut propria familie, căsătorindu-se şi având copii, care au murit însă de mici.

De multe ori tânărul Simeon a îmbrăcat haina militară pentru a-şi apăra casa de atacurile turcilor, ce făceau prădăciuni prin acele locuri pe atunci.

Un alt unchi al său era protopop la Ineu şi întâmplându-se ca acesta să se mute la Domnul, credincioşii l-au sfătuit pe Simeon să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu.

A pleacat la unchiul său care l-a rugat pe vlădica Ştefan, mitropolitul Ungrovlahiei, să-l sfinţească preot, ceea ce ierarhul muntean a făcut.

Întors acasă la Ineu, a aflat că soţia lui s-a mutat la Domnul, iar mama  s-a călugărit. Numit protopop  s-a dedicat total slujirii Domnului Nostru Iisus Hristos.

La 1656 a fost ales mitropolit al românilor din Ardeal.

După alegerea sa a trecut din nou în Ţara Românească, unde este călugărit mai întâi sub numele de Sava, apoi  hirotonit mitropolit în catedrala metropolitană de la Târgovişte de către mitropolitul Ştefan, de către arhiereii munteni şi de alţii străini ce se aflau atunci în Ţara Românească, precum şi de vlădica Longin Brancovici, unchiul său.

A primit  daruri de la domnul muntean Constantin Şerban Basarab.

În 28 decembrie 1656 a primit o diplomă de recunoaştere din partea principelui Gheorghe Rakoczy al II-lea, principele Ardealului, prin care i se dă drept de judecată religioasă peste Transilvania toată, Severin, Zarand, Bihor şi Maramureş.

El nu mai era supus superintendentului calvin şi nici nu i s-au mai cerut acele puncte sau reguli calvineşti. Aceasta datorită şi personalităţii sale şi altor socoteli politice.

Nu înseamnă,însă, că păstoria sa nu a fost lipsită de tulburări. Calvinii mergeau printre români şi căutau să-i atragă la credinţa lor, aşa cum vedem că fac  şi în zilele noastre aşa-zişii creştini. Ba mai mult, pe banii autorităţilor de atunci (a statului cum ar veni astăzi), s-a înfiinţat o şcoală calvină doar pentru români, iar elevii de aici au fost întreţinuţi de săteni şi preoţi, care au fost obligaţi la aceasta. Acest lucru se întâmpla în Ţara Făgăraşului.

Turcii, datorită frământărilor din Ardeal, au atacat de vreo câteva ori, iar într-o expediţie din 1658  au ars şi cetatea Alba Iulia, de foc şi jaf fiind atinsă şi biserica-catedrală a românilor. Apoi viaţa mitropolitului nostru s-a îngreunat şi de alte acţiuni de calvinizare.

A făcut o călătorie la Moscova, unde a slujit alături de patriarhul Paisie al Alexandriei şi Macarie al Antiohiei.

Rusia începea să-şi facă simţită prezenţa în politica europeană, mai ales că aveau  duşman comun, pe turci. În plus, Rusia fiind o împărăţie creştin-ortodoxă s-a vrut şi o protectoare a celorlalţi creştini ortodocşi din Balcani, şi a început să se impună ca o a treia Romă, aşa cum au făcut-o mai înainte nemţii.

După întoarcerea din Rusia, prin Polonia, revenind la Alba Iulia, au început asupririle faţă de ierarhul ortodox al ardelenilor.

I s-a impus din nou ascultare faţă de superintendentul calvin, care îşi dădea acordul în hirotonirea preoţilor şi protopopilor ortodocşi, sau în destituirea celor nevrednici, în suspendarea unora sau în ridicarea sancţiunilor, precum şi în convocarea sinodului general al românilor ortodocşi, adică i-au luat conducătorului ortodocşilor ardeleni dreptul de a-i conduce pe aceştia întru credinţă. I-au impus şcoli de acelea calvineşti şi o tipografie în care să se tipărească cărţi de cele calvineşti în limba română. Prin toate acestea s-a urmărit calvinizarea românilor.

Desigur că pe planul strict spiritual aceasta nu a fost decât o încercare a diavolului de a ne rupe de la dreapta credinţă sau măcar de a rupe o parte din rândul nostru de la credinţa strămoşească.

Mitropolitul Sava făcea acelaşi fapte pe care înaintea sa le săvârşise mitropolitul Iorest cu ceva vreme înainte, călătorind prin Ardeal, mângâind şi alinând suferinţele credincioşilor lui Hristos.

La 1672 este consemnată sfinţirea mănăstirii de la Moisei, din Maramureş, apoi peste doi ani avem consemnată prezenţa lui la Vlădeni, lângă Braşov, iar în 1675 este chiar în Braşov pentru a împăca o treabă la Biserica Sfântul Nicolae de la Şchei.

În 1675 mitropolitul Sava convoacă un sinod la Alba Iulia în care se iau anumite măsuri în mersul treburilor Bisericii din Ardeal, unde printre altele, sub presiunea calvină, se hotărăşte ca slujbele să se facă în limba română, de asemenea să fie scoase cărţi în limba română. Apoi se hotărăsc măsuri pentru disciplina preoţilor, precum şi măsuri şi datoriri impuse creştinilor, printre care cea mai deosebită era catehizarea, ce trebuia să se facă după slujbă.

Calvinii credeau că dacă vor schimba limba de cult în limba celor mulţi, vor reuşi să strecoare şi învăţături ereticeşti de ale lor. Faptul că la noi, pe pământul românesc, cărţile de cult, de slujbe religioase adică, erau în slavonă ori în greacă,  nu dovedeşte decât o anumită erudiţie pe care o aveau preoţii ortodocşi, fie ea şi minimă.

Cu aceasta trebuiau să se apropie de ţărani şi oamenii simpli, ca nişte adevăraţi păstori ce erau.

Că aceşti preoţi proveneau din acei oameni simpli, ţărani iobagi de multe ori, nu înseamnă că ei erau neinstruiţi, ci aceea că trebuiau să cunoască si mai real viaţa credincioşilor, fiind legaţi de aceştia, aceasta spre lauda Bisericii cea Lucrătoare în mijlocul poporului binecredincios.

La fraţii catolici slujba se făcea în latină pe vremea aceea.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici era un mare cărturar al Bisericii, înzestrat cu înţelepciune, care trebuia să facă faţă atacurilor la credinţa drept măritoare, căci a suferit mari provocări şi atacuri.

Aşa bunăoară ca mitropolit era poftit la masă unde se aflau mai marii demnitari din Ardeal şi meseni de altă lege care se uitau cu dispreţ la el. Erau acolo calvini, reformaţi, catolici. Toate acestea se întâmplau pe vremea principelui Mihail Apaffy.

Ştiau că este Postul Sfintelor Paşti, care se ţine cu stricteţe la ortodocşi şi că ierarhul este hotărât să-l urmeze, aşa că nu au scăpat ocazia unei provocări. Ceilalţi meseni priveau cum mitropolitul nu gustă din mâncările ce nu erau de post. S-au apropiat de el şi i-au spus cu prefăcută voie bună:

– Bune bucate ni s-au dat de mâncare!

– Foarte bune încuviinţă mitropolitul, ca tot ce ne dă Dumnezeu!

– Dacă sunt bune, de ce nu serviţi? Sau poate acestea nu sunt făcute pentru oameni? au continuat aceia.

Atunci sfântul Ierarh le-a răspuns, văzându-i cum caută pricină:

– Ba pentru oameni, domnilor, dar vrea să zică nu numai pentru oameni.

– Dar cum aşa? A întrebat unul.

Atunci mitropolitul ia din acele bucate de dulce, cu carne, şi cheamă la el pe nişte căţei, ce umblau prin sala aceea unde mâncau. Şi venind căţeii, mitropolitul le aruncă din acele bucate cu carne, pe care căţeii le înghiţiră pe dată.

– Vedeţi domnilor că sunt şi pentru câini, le-a spus mitropolitul. Apoi luă o ridiche şi nişte salată verde, bucate din care mânca el, şi strigând aceiaşi căţei le aruncă zarzavatul, pe care acei căţei îl mirosiră dar nu-l mâncară. Sfântul Sava le-a răspuns acelora:

– Vedeţi, acestea sunt numai pentru oameni!

Tot pe vremea lui Apaffy l-au chemat în timpul postului la masă şi tot cu gând de a-l provoca, nescăpând ocazia de a-şi bate joc de credinţa ortodoxă a Sfântului Sava. Dar Sfântul ştia de acelea, şi însoţit de diaconul său, a mers cu hotărârea de a ţine postul şi de a fi foarte atenţi la provocările celorlalţi meseni. Pentru a-l lua în râs pe mitropolitul care mânca altă mâncare decât ceilalţi, cei de lege reformată au îmbrăcat în haine de copil un câine şi l-au adus la Sfântul Sava zicându-i:

– Ţi-am adus un copil la domnia ta să-l botezi în legea ta ortodoxă.

Sfântul le-a răspuns acelora:

– Să vedem mai înainte de ce lege este adus copilul şi atunci de a cui lege este, acela să-l boteze! A luat câinele şi l-a dus cu botul la mâncărurile lui, dar acesta nu a vrut să le atingă. Apoi l-a dus la bucatele reformaţilor şi a celorlalţi şi, când a văzut câinele cărnurile acelea, s-a repezit la ele.

Sfântul le-a zis zâmbind:

– Vedeţi că din bucatele mele nu a vrut să mănânce, deci este de al vostru, căci de-ale voastre a mâncat, deci luaţi-l şi botezaţi-l în legea voastră! Din acel moment nu au mai îndrăznit să-l ispitească. Văzând şi principele Ardealului că nu poate să-i întoarcă pe români de la credinţa ortodoxă, mai ales din cauza Sfântului, care le-a dejucat toate iţele cele ereticeşti, şi-a propus să-l scoată din scaun cu orice preţ. Au născocit tot felul de pricini şi în 1680 l-au scos din scaunul de mitropolit şi l-au aruncat în închisoare, unde l-au bătut vreme de 3 ani. Au crezut aceia că îl vor înmuia şi vor lua pe români de la ortodoxie. Nu au făcut decât că aceştia şi-au întărit mărturisirea dreptei credinţe, împotrivindu-se crezului calvin şi altor eresuri ce bântuiau pe atunci în Europa.

Un pastor luteran sas, Andrei Gunesch din Petreşti, scria despre bătăile la care a fost supus Sfântul: „Scos din temniţă în cămaşă şi bătut până se rupea cămaşa şi carnea de pe trupul lui [… ]”.

La 1683 a fost scos din închisoare, dar la foarte scurtă vreme  a trecut la Hristos, fiind foarte slăbit şi bătrân.

S-a mutat la Domnul la 23 aprilie 1683, dar pomenirea sa se face la 24 aprilie, după canonizarea sa din 1955.

Sfinte Ierarh Sava, roagă-te pentru noi!

Reclame

4 răspunsuri

  1. „Că aceşti preoţi proveneau din acei oameni simpli, ţărani iobagi de multe ori, nu înseamnă că ei erau neinstruiţi, ci aceea că trebuiau să cunoască si mai real viaţa credincioşilor, fiind legaţi de aceştia, aceasta spre lauda Bisericii cea Lucrătoare în mijlocul poporului binecredincios.„

    Unde sunt acele vremuri??

  2. Da … adevarat, noi le-am lasat sa se piarda .
    Ma intreb … oare vor exista generatii viitoare care vor regreta timpurile noastre ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: