Piciu’

Dupa nenumarate ture prin centru in cautatrea a nu mai stiu ce,in drum spre casa ,m-am oprit in parcul din spatele Teatrului National.

Stateam pe  o banca incercind sa fac abstractie de zgomotul masinilor care treceau fara intrerupere si de copii care urlau ca descreieratii pe topogane,nesupravegheati de mame sau doici care aveau de lucru cu gura.

Printre cei care traversau parcul apare un grup de trei barbati  care se plimbau si povesteau.Vocea unuia din ei imi parea cunoscuta,dar cumva,altfel de voce.M-am uitat mai atent la el.Un tip inalt,slab,aplecat putin,cu parul aproape alb,cu niste ochelari din aia mari a caror rama e gratuita si care vorbea,vorbea,vorbea si gesticula.

Mi-am amintit de tinarul care era in urma cu peste 35 de ani si  l-am salutat: Servus,Piciule!

Omul a tacut,s-a uitat de jur imprejur si cind,vazindu-ma i-am repetat salutul,s-a uitat luuung la mine,apoi cu lacrimi in ochi s-a repezit la mine,m-a imbratisat zicindu-le celor care erau cu el:de mai mult de 35 de ani nu mi-a mai spus nimeni asa si-mi era atit de dor.El este S…,unul din colegii si prietenii mei din liceu si omul care m-a facut sa cint.

Rizind in hohote,cei doi-coristi in corul Operei-au cerut explicatii.

Piciul-i se spunea asa in familie,pentru ca era cel mai mic.Una din familiile istorice din Cluj,cu preoti,literati de renume.Piciul,la rindul lui,era un urmas demn si de valoare .In clasa a noua vorbea franceza si engleza si citea,in afara de cele doua limbi si in latina si deslusea si greaca veche.

A ajuns ce si-a propus,fara ajutorul numelui.

Eram la liceu,si vine la mine un prieten care transporta niste cintareti de nunta,pe la nuntile de prin satele din judet.Oamenii vroiau sa-si diversifice repertoriul si vroiau sa invete…July Morning.Aveau acordeon in loc de orga,chitara,chitara bass,toba si vioara.Nu-i vorba ca erau buni la ce faceau ei-cintece de petrecere,muzica usoara contemoprana,romante  pe care mai mult le mormaiau,dar orchestra cinta tare.Extrem de tare si cum marea majoritate se imbatau repede,nu era important textul…

Pe om l-am lamurit ca are posibilitatea sa culeaga folclor de la fata locului,unde oamenii isi dai in petec,zic  fara perdea si mai cistiga si niste bani.

Baietii deja stiau linia melodica si cind s-a apucat a ‘nost sa raga  in engleza-afon total si fara voce-ne-am tavalit pe jos de ris.Am crezut atunci ca o sa murim de ris.Era sa luam bataie,dar l-am lamurit sa recite textul,iar baietii sa-l interpreteze dupa ureche.Iar ne-am tavalit de ris cu Piciu’ in frunte,ca nu suna nicicum ce ziceau ei…

L-au mai chemat de citeva ori sa lerecite texte si l-au si platit pentru asta,iar el dupa ce si-a mai achizitionat niste carti ne-a platit noua cite un coniac la Chios din ce i-a ramas.

Coristii s-au dus rizind,iar noi am ramas in povesti…

 

 

Reclame

11 răspunsuri

  1. Aseară am fost la concertul filarmonicii noastre. Doi tineri-Matei Ioachimescu- flaut și George Popescu- chitară , constituiți în „Dot.Duo„, ne-au oferit o două ore de muzică trimisă din suflet!
    Am mare admirație pentru oamenii talentați!
    Mare păcat că societatea nu-i prețuiește , așa cum ar merita..
    O zi bună!!

  2. o poveste extraordinara, se pare ca inca mai sunt oameni printre noi…daca statul nu este interesat de talente, atunci sa existe prieteni adevarati…o zi excelenta!

  3. Cred că e plăcut să-ţi poţi întâlni prietenii vechi, Alexandru.
    Citind ce-ai scris, mă gândeam că suntem la vârsta când trecutul are o întindere tot mai mare, prezentul se scurge cu repeziciune, iar linia viitorului se tot îngustează.
    De aceea amintirile trezite împreună cu prietenii de demult sunt preţioase.

  4. Vorbind despre prietenul tău, ai vorbit, indirect despre artă și artiști..asta am vrut să spun.
    Într-un fel, să-mi exprim gândurile despre soarta artistului, nu doar astăzi, totdeauna..

  5. De fapt, cred că trebuie să-mi cer scuze- textul tău avea un mesaj clar- bucuria revederii cu un prieten, după atâția ani..m-am luat cu vorba și, încercând să exprim altceva, am spus despre mine.
    Scuze1

  6. Interesantă poveste…

  7. e placut sa revezi oameni dragi si sa-i regasesti aproape neschimbati sufleteste. ai atatea amintiri, e placut sa te ascult cum depeni!
    numai bine, alexandru!

    • Multumesc,Red!
      Poate ca mi-ar place sa am multe amintiri,dar sa fiu muult mai tinar si sa pot sa ma mai joc,sa mi se filfiie de viata si de tot si toate…
      Saru’mina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: