Eram a doua oara in Lupeni-Valea Jiului. Era vara, cald, frumos si stateam cu niste prieteni, salvamontisti, pe terasa la Cina-un restaurant din centrul Lupeniului, in apropiere de strada principala.
Toate mesele erau ocupate, lumea era bine dipusa, noi glumeam si ne distram, iar muzica de la un casetofon, amplificata era foarte buna. La un moment dat s-au auzit doua sirene de Salvare si-atunci…, atunci totul a incremenit asa cum era, cu exceptia absolut tuturor mijloacelor de transport de pe strada care au tras pe dreapta.
Era cumplit, nici ciinii nu mai latrau, muzica a fost oprita, parca nici pasarile nu mai zburau, nu mai ciripeau, doar acele strigate de ajutor, chemari, urlete de jelanie a sirenelor.
De prin scarile blocurilor au inceput sa apara femei cu copii de mina, cu priviri incetosate de noduri cumplite in git, a ruga, a tipat, a disperare, intrebind tacut:
Unde?
La care mina? in incercarea de a ghici unde s-a intimplat nenorocirea.
Si-au inceput sa se miste barbatii.Intii la Spital , la Mina, la Salvamont.
Sam a fugit la spital, ceilalti sa-si ia echipamentul de salvare pentru cazul ca trebuie sa aduca pe cineva de pe munte. Un tinar de la o masa invecinata a spus: Sint „salvator” merg la mina!
Tipetele sirenelor , reverberate de munti, se apropiau , iar cei care aveau soti, copii, tati la minele din cealalta parte a orasului parca s-au mai linistit, dar tot se stringeau unii in altii, din ce in ce mai multi in asteptare…
Strada era goala…, sa aiba loc masinile salvarii, pompierilor si cele ce mai trebuie in astfel de cazuri
S-a dovedit a fi fost un accident de circulatie cu mai multi raniti.
Iar oamenii, zimbeau fericiti, cumva cu jena pentru accidentati si familiile lor, dar fericiti ca n-a fost nimic la mina, ca au mai scapat si de data asta.
Inca sub impresia a ceea ce am simtit, ne-am reintilnit pe terasa si am aflat ce inseamna mai multe sirene de salvare. Inseamna accident la mina-prabusire, explozie.
Si am aflat ce inseamna sa fii „salvator” la mina. Sa intri in subteran,in iadul in flacari, sa ricii pamintul si carbunele in cautarea celor care sint striviti, arsi, carbonizati sau raniti si sa-i aduci la suprafata.Vii sau morti. Sa poti fi si tu la rindul tau strivit sau ars de viu din interior si din exterior . Sa te lipeasca o noua explozie de peretii tunelurilor sau de utilajele din subteran si cite alte. Dar ei merg sa-si ajute „ortacii”, prietenii, tatii sau fratii sau oricine altcineva este acolo.
In Valea Jiului sint romani din toate zonele tarii, unguri, secui, sasi, sirbi, toate natiile, toate religiile si toti sint frati. Isi traiesc impreuna toate intimplarile vietii asa cum nu in multe locuri se mai intimpla asa ceva.
Ei pleaca de-acasa cu un „Doamne Ajuta!”, intra in mina cu un „Noroc bun!”, dar nu-i sigur ca se intorc pe picioarele lor acasa.
Si asa este in toate zonele miniere din tara.
Am scris aceasta in amintirea unui mare si bun prieten:
Morar Ionel (Sam)-rugbist, impatimit al cartilor, a muzicii, miner, montagniard, alpinist, speolog, salvamontist, salvator la mina si pe care l-a lasat inima lui mare.
De cite ori se aud mai multe sirene, totul incremeneste in Vale.
N-am reusit sa arat cum se opresc toate inimile din Vale,cind se aud sirenele,sa arat disperarea si groaza.Citi copii sint crescuti de alti tati,care si ei pot sa piara in mina.
Un oras (Lupeni) cu 30 000 de suflete care are trei cimitire atit de pline incit trebuie sa caute inca un loc pentru cimitir.
In Valea Jiului se moare si de inima!
De inima rea,de inima obosita,de inima speriata…
Valea Jiului,Valea Plingerii,Valea Mortii…
Mai multe informatii despre Valea Jiului,despre mine si minerit,despre trairea de zi cu zi gasiti aici:http://cafeauata.wordpress.com/2011/02/06/valea-mea-plange-din-nou/
Filed under: Amintiri | Tagged: Blogul lui Fosile, Lupeni, Mina, Morar Ionel-Sam, munte, salvamont, Salvare, subteran, Valea Jiului |
Fosile şi pietre 
Frumoasa evocare… E bine sa ne oprim din vartejul vietii cotidiene din cand in cand, chiar si pentru o clipa si sa ne amintim de cei ce nu mai sunt, de cei care ar merita sa mai fie.
Am vrut sa redau atmosfera in care se traieste acolo.
La logodna lui Sam am cunoscut-o pe viitoarea -atunci-si de atunci actuala mea nevasta.
Faptul ca „a plecat” nu inseamna ca a lipsit sau ca lipseste.Oricine ii va rosti numele,noi vom spune:Prezent!
Saracii oameni, aia nu e viata…
Asa este,dar ei si-o traiesc pentru ca asa au invatat si pentru ca au trait-o si altii inaintea lor.Dar lasa,ca inchidem noi minele si cumparam carbuni din alta parte,pe bani grei,ca ai nostri sint prea ieftini,iar combinatele miniere,cele care utilau minele,au fost desfiintate.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
cam cu frica asta traiam si noi, erau combinatele chimice cu risc mare de explozie. e drept ca au fost rare, insa cu atat mai ingrozitoare!
In Vale ultimul „eveniment” a fost in februarie.Au murit patru mineri cu virste intre 36-41 ani.
Am vrut sa redau atmosfera de acolo.
Ei coboara in mina si pot sa moara,dar familiile lor mor cite putin cu fiecare „sut” (tura,schimb) in care sotul,tatal,fiul pleaca din casa.
Alexandru, este poate cel mai vibrant articol pe care l/am citit în ultimul timp. Transpare dintre rândurile scrise o nesfârşită dragoste de oameni şi în aceeaşi măsură frumuseţea morală şi spirituală a celui ce a aşternut aceste cuvinte minunat de frumos împletite !
Aurora,n-am reusit sa arat cum se opresc toate inimile din Vale,cind se aud sirenele,sa arat disperarea si groaza.Citi copii sint crescuti de alti tati,care si ei pot sa piara in mina.
Un oras (Lupeni) cu 30 000 de suflete care are trei cimitire atit de pline incit trebuie sa caute inca un loc pentru cimitir.
In Valea Jiului se moare de inima.De inima rea,de inima obosita,de inima speriata…
Frumos scris, daca ma gandesc ca ai asistat intamplator la o zi in care au urlat sirenele.
Toti oamenii de acolo sunt SPECIALI, asa cum am mai spus, atunci cand am plans impreuna cu Valea Mea.
Asa este Cafeluto!
Am scris pentru ca stiu ca oamenii sint speciali.
Si am sa mai scriu,ca poate asa,vor afla si altii ce se intimpla pe ici-colo,alaturi,in vecini.
Asa cum face Bucegistul despre Bucegi.
Am copiat linkul si l-am pus la sfirsitul articolului.
Saru’mina!
In valea jiului se moare din indiferenta. Se inchid spitale in loc sa se construiasca. Acea zona este data uitarii, in loc sa fie cat mai bine dezvoltata. Valea Jiului este o tara a nimanui, unde cei care au puterea isi sporesc averile omorand oameni care lupta pentru o bucata de paine, neagra, neagra de la carbuni.
Costin ai si tu dreptate.Si ce putem noi sa facem este sa aratam cu degetul.Fiecare cum stim,cum putem.A facut-o Cafeauata,am facut-o si eu acum,fa-o si tu cu ajutorul fotografiilor.Poate ca asa ajung tot mai multi sa constientizeze situatia de la noi din tara.
N-am fost niciodata in Valea Jiului, dar sunt convinsa ca numai niste oameni puternici pot face fata situatiei descrise.
Sam ar fi mandru si emotionat de ceea ce scrii tu aici, Alexandru…
Nu oricine poate fi miner,dar sint rare femeile care pot fi sotie de miner,dupa ce a fost fiica si sora de miner.Inimile lor trebuie sa bata in continuare pentru copii lor,dupa ce iubitul,sotul,”omul ei” este salutat pentru ultima data de sirena de la mina.
Sa mergi sa vezi…
Sam ar fi in prima linie!
Desi sunt una dintre categoriile profesionale cele mai demne de respect, paradoxal, dupa 89 au fost cei mai umiliti. Numai situatia pensionarilor o intrece poate in gravitate pe cea a minerilor, atatia cati mai sunt…
Mi-a placut mult articolul, Alexandru! 🙂
Cred ca e mai grav in cazul lor.Sint obligati sa devina pensionari,balnavi si fara nici o perspectiva.
Citeste articolul Cafelutei.S-a nascut si a trait acolo.
L-am citit cand l-a postat. Sotul meu e din Targu Jiu, destul de aproape de mineri si mai stiu si eu cate ceva. Plus ca multi ani din copilarie mi-am petrecut vacantele pe acolo, cu mama, cum iti spuneam aseara.
E foarte trist.
Am inteles.Multumesc!
Partea nestiuta de restul lumii. Trist, dar impresionant.
Se poate si altfel.Sa ai o treaba la…Straja,de exemplu si sa traversezi orasul fara sa vezi,fara sa te intereseze.Si-atunci ramine nestiuta.
Reblogged this on Fosile şi pietre.
Coincidenta face ca:
Ai scris si am citit.
M-am nascut la Lupeni.
Stiu despre ce vorbesti aici.
Si desi sunt o tanti, prietenii buni imi spun Sam.
Poate voi mai ajunge in viata aceasta la Lupeni, sa-i multumesc locului ca m-a primit. Mi-l amintesc deja din burta mamei: o tristete cumplita care m-a insotit aproape toata viata, fara sa stiu de unde vine. Abea cand mi-am amintit am reusit sa o alin.
Trimit iubire orasului Lupeni si Vaii Jiului.
Daca mai vii, gasesti Lupeniul si Valea Jiului tot acolo.Te asteapta si pe tine si pe toti cei care au pornit in viata si in lume.