Curiozitati casnice

Desi am mers de multe ori pe munte, „A Mea ” nu venea sus. Raminea la baza de fiecare data. Zicea ca are „frica si rau” de inaltime.

Nu puteam sa pricep. Noi locuiam la etajul patru si nu parea sa aiba probleme. Am fost si pe la alti prieteni care locuiau la  opt sau noua si tot nu parea ca ar avea ceva probleme.

Cum sa pricep asa ceva?

Si am hotarit (singur) sa o duc undeva la inaltime si sa vad rezultatul.

Ocazia s-a ivit relativ repede. Era vreme frumoasa, iar cu o zi inainte am fost la Cheile Turzii si am uitat acolo lesa catelului nostru, asa ca, am mers din nou, dupa lesa.

Am gasit-o si am pornit in plimbare prin padurea de pini de pe unul din versanti.

Mergeam de mina bucurosi de fiecare imagine, de fiecare  petec de cer vazut printre crengi, de joaca pechinezei noastre, fericita ca iar sintem afara si e libera sa mearga unde vrea.

In urcus lent, fara sa-si dea seama , am ajuns la „riul de pietre” pe care trebuia sa-l  traversam cu mare grija sa nu alunecam, sa nu cadem si sa nu rostogolim vreun bolovan spre cei care circulau prin Chei.

Copacii de la marginea „riului de pietre” ne-au distras atentia pentru ca erau rasuciti, culcati de pietrele cazute peste ei, dupa care se ridicau in alta pozitie, in alta directie.

Am luat catelul in brate, ca nu se putea catara pe bolovani si mai erau citiva metri de parcurs. Am trecut rizind si glumind si ajunsi dincolo ne-am uitat la panorama.

Eram la mai mult de jumatate  din inaltimea  Cheilor.

Adica, eu ma uitam la panorama, incintat si fericit ca sintem impreuna.

Ea?

Simplu, cind a vazut cit de departe sint oamenii de la baza peretelui, s-a albit la fata si s-a lasat incet, ca in desene animate, la pamint si s-a agatat cu miinile de o tufa. Era clar ca va trebui sa luam si tufa cu noi, ca n-avea de gind sa o lase din mina.

Au!

Cum duc eu nevasta-cu picioarele moi-, catelul si tufa aferenta sigurantei , peste „riul de pietre” , inapoi  prin padure pina la masina?

Ce sa-i spun sa nu se uite in jos, sa nu se uite in sus, ca statea cu ochii inchisi strins.

Ce sa-i spun sa tina catelul ca o iau in brate, ca nu lasa tufa.

Nu mai stiu ce i-am spus – ca-mi mergea gura fara intrerupere – pina am lamurit-o sa fumeze o tigara. Dupa tigara, parca i-a mai revenit culoarea in obraji, dar tufa era absolut necesara.

Cu greu a lasat tufa si am pornit intr-un fel de semi-tiris peste „riul de pietre”, pas cu pas, adica centimetru cu centimetru. Dupa ce am reusit sa traversam s-a hotarit sa luam cu noi un pin . Era unul mai solid, care ne putea sustine pe amindoi.

Dupa inca o tigara, am traversat cu pasi tremurati si padurea. Am spalat-o cu apa rece din piriu pe fata si pe miinile care-i tremurau si ne-am asezat pe mal cu picioarele in apa.

Apunea soarele cind noi inca admiram curgerea apei, dar macar dupa ce am adus cafeaua si cola din masina s-a mai linistit si i s-a desclestat gura.

Nu cred ca ar interesa pe cineva ce am auzit eu atunci, in masina pina acasa si inca o vreme dupa aceea?!

M-am lamurit, are „frica si rau” de inaltime!

Oameni buni, cind nevasta zice ceva ascultati-o!

47 răspunsuri

  1. Misto! Mi-a placut cum ai povestit, am ras pana m-a apucat iar tusea :)… asa e, cand nevasta zice ceva, trebuie s-o credeti… nevasta aer intotdeauna dreptate!

    • Cind imi amintesc nu-mi vine sa rid.
      Daca intepenea de frica?
      Sau alte mai rele?..

      • si eu am frica de inaltime si o cred pe sotia ta, dar sunt mai tare, reusesc sa ma adun… stii care e culmea? nu am probleme in avion… si ma zgaiesc tot zborul pe geam si vad totul foarte mic 🙂

  2. Subscriu la ultimul indemn! 🙂
    Cu fobiile nu-i de glumit, sunt greu de stapanit !
    Am vazut un documentar in care frica de inaltime era vindecata prin realitatea virtuala: subiectul era dus, in virtual, pe niste blocuri inalte si pus sa priveasca in jos; se obisnuia cu imaginea si cand o intalnea si in realitate nu-i mai era frica.

  3. La noi e invers. Nu stiusem pana cand intr-o vara ne-am hotarat sa facem traseul Ranca-Galcescu. In momentul in care ajunsesem pe sub Mohoru, l-am vazut ca s-a ghemuit si se tinea de panta, mergea de pamant… La intoarcere insa parca a fost mai acomodat…

    • Da,dar nu ti-a spus,iar tu sa-l pui la incercare.
      S-a intimplat,ti-ai dat seama si mai departe veti ocoli situatii asemanatoare.

  4. Draga de ea. Incerc sa-mi imaginez prin ce a trecut. Of, nu-i de gluma, dar nici tu nu aveai probabil cum sa stii ce inseamna o fobie.
    Acum stii si sigur o sa ai grija de Tunde.
    Bine ca s-a terminat cu bine.
    Va pup dulce.

    • Nu am spus bine in articol,dar am modificat.
      Habar nu aveam ce inseamna sa-ti fie frica de inaltime,iar despre rau ,stiam ca la unii li se face rau in avion cind se scutura si cade in goluri de aer,ori pe munte nu era vorba de asa ceva.
      Am vazut cit a fost ea de speriata,dar si eu m-am speriat si o vreme am fost fericit ascultind-o cum ma toaca marunt.
      De atunci am mai fost pe munte,dar am ocolit situatii care sa o sperie.
      Saru’mina!

  5. Culmea e ca mai fusesem si alte dati in munti, in Piatra Craiului chiar a facut o drumetie de o zi cu un alt baiat si atunci nu s-a vaitat de rau de inaltime deloc… 🙂 Iar muntii aceia sunt mult mai dificili.

    • Probabil ca sint anumite situatii in care se manifesta,dar asta numai cel in cauza poate sa-si dea seama.Si daca nu s-a vaitat,nu inseamna ca n-a fost crispat,ca n-avea stomacul in git si miinile inclestate pe bastonul pe care-l avea in mina sau pe bricheta din buzunar.

  6. bine ca ai reusit pana la final sa gasesti o cale sa-si revina in simtiri. daca nu se poate, nu se poate, fiecare avem limitele noastre, iar cand celalalt are rabdare nu poate iesi decat ceva bun!

    • Cum sa n-am rabdare,ca si eu eram speriat rau cind am vazut cum arata,cum se manifesta.Cu atit mai mult cu cit n-am intilnit pina atunci asa ceva si nici nu stiam ce sa fac.

  7. Eu in chestia asta as vedea un indemn pentru cei neinsurati.
    Dragilor, daca vreti sa aveti momentele voastre de liniste in care nu va f.te nimeni la cap, luati-va neveste cu rau de inaltime.

    • Esti pe faza,dar cine are probleme din astea poate sa mai aiba frica si de spatii inchise,sa nu poata sta singur si multe alte si-atunci…

  8. Raul de inaltime nu se manifesta oriunde, este determinat de mai multi factori…am patit si eu exact aceiasi poveste ca a ta. Prin 2003, de atunci urca pe munte, interesant…doar cu telecabina, unde nu-i este rau de inaltime. Femeile au dreptate intotdeauna sau aproape intotdeauna.
    Ce haz ai in a povesti :))))

    • S-a convins de-a lungul timpului ca e in siguranta cu mine,dar oricum,trebuie sa hotarasca singura cum procedam.Asa poate fi pregatita.Sa nu fie pusa in fata faptului implinit.Am mers la Straja cu telescaunul si n-a fost nici o problema,atita doar ca a studiat cerul in amanunt.Ea a ales .
      In ce priveste povestitul,prin viu grai e mai fain.Nu pot reproduce multe nuante,unele injuraturi contextuale,mimica si gestica specifice unor astfel de situatii,dar incerc.

  9. Stiu cum e 😦
    Si eu am rau si frica de : inaltime,apa,intuneric……….:)))
    Groaznic.

  10. draga de ea… meritai o bataie, să ştii! 😀 sper că ti-a dat-o! 😀

  11. Parca ai descris frica mea de inaltime si (uneori) de lift (adica si de spatiile inchise). Si nu este de ras!
    Un sfarsit de saptamana cum ti-l doresti!

    • Imi pare rau ca si tu ai problemele astea.Imi inchipui ca nu-i tocmai placut.Dar sper ca n-ai avut si experiente de genul descris de mine.
      Multumesc pentru gindul bun!

  12. Mi-am imaginat decorul pe unde ati mers de mana…si noi am colindat padurile ;mie mereu imi era rau si frica in telecabina…si ai dus-o prea aproape de perete…

    • Imi era greu sa inteleg ca cineva care iubeste muntele si e nascuta la poalele Retezatului si Paringului poate avea rau de inaltime.
      M-am lamurit!

  13. Tocmai păţaniile acestea dau farmecul acestor drumeţii! Bine că s-a terminat cu bine! 🙂

  14. 😀 O inteleg cumva,nici eu nu-s mereu breaza cu inaltimile. Dar cu tufa,zau ca m-am amuzat 😀 Ca in desene animate ,la asta m-am gandit 😀

    • Pai,cam asa a fost.
      A durat destul de mult timp pina a lasat tufa,dar cind am ajuns in padure s-a indragostit de un pin mai solid si l-a luat in brate.
      Acum intelegi de ce a fost o adevarata realizare ca am ajuns impreuna acolo sus?

  15. Da, si cu pinul m-am amuzat,dar mai mult cu tufa.Ori unde o fi cuvantul mai nostim 😀 .Acum am inteles,da,placerea s-a dublat deci 😉

  16. Reblogged this on Fosile şi pietre.

  17. 🙂 🙂 Curioasă-i frica de înălţime. Mie mi-e frică de înălţimea urbană, cea din munţi îmi place. 🙂

    • In urban sint spatii incadrate-balustrade, ferestre- si se simte mai in siguranta.Oricum, nici in cladiri inalte nu se apropie de margine.
      M-am lamurit si am avut grija de atunci sa nu se mai intimple.

  18. Of , biata doamna! 😦
    Vezi , e asa de frustrant cand cineva spune ca are rau de inaltime sau frica de caini sau orice alta fobie si ceilalti nu inteleg asta 😦
    Bine ca ai rezolvat cu bine , coborarea!

    • Pai, de unde sa inteleg?
      Nascuta la poale de Retezat si Paring.
      Am cunoscut-o pe munte, in Retezat.
      Trebuia sa rezolv.Mai ales ca eu am fost mai speriat decit ea.
      Numai, stii cum e, cind este o problema e insotita de inca altele.
      In cazul nostru, faptul ca aveam si catelusa cu noi si ca nu era de acord sa lasam tufele sau alte verdeturi in locul in care erau.

      • Da , am inteles….Probabil ca toate s-au pliat pe acele altceva probleme adiacente….si s-au marit in timp… 😦

      • Nu stiu ce i-a determinat frica si raul de inaltime,dar n-am mai adus-o in situatia relatata.
        Daca stie despre ce e vorba si hotaraste ca putem merge, cu asigurarile de rigoare privind apropierea de margine, mergem.Daca nu,nu.Fara nici o suparare.
        Si uite ca am reusit pina acum, in cei 32 de ani de cind sintem impreuna, desi iubim amindoi muntele.

  19. Fobiile oamenilor sunt diverse, pe masura amintirilor reziduale aflate in inconsrient, acolo unde se afla „nenorociri” petrecute in nenumaratele vieti pe care le-am petrecut pe acest Pamant…De asemeni pot exista si fobii generate de traume din copilarie si chiar din mometul nasterii. Eu m-am nascut cu cordonul ombilical strans infasurat in jurul gatului. Spunea mama ca eram umflat si vanat la fata…Ei bine, de atunci si pana astazi, fara nici o alta explicatie, nu suport sa mi se puna mana in jurul gatului. Tin minte cum atunci cand faceam „tranta” cu ceilalti copii, si ma prindea careva in „cravasa”, adica de gat, reactionam cu o disperare si o forta imposibil de contracarat…

    • Chiar daca as sti ce anume a determinat frica ei, tot nu e cazul sa hotarasc in locul ei.
      Nu poti sti cum reactioneaza in fata faptului implinit.
      M-am lamurit si nu voi repeta „experienta”.

      • Corect, stiu pe pielea mea cum este sa nu tii cont de o fobie…Este „peste” tine in acele momente.

  20. :)) am un fost coleg de munca care si-a dus nevasta in Ceahlau, dupa multe rugi fierbinti. Numai ca i-a prins o ploaie…..din acel moment, omul meu, de cate ori aude ceva de Ceahlau, altceva nu stie sa zica decat cum a urlat nevasta la el vreo saptamana, din cauza ploii care i-a prins :))

    • Si pe noi ne-au prins ploi, dar n-am avut treaba.
      Una e sa-ti fie vremea impotriva si alta sa ai o fobie.
      Oricum, m-am bucurat ca si-a dat drumul si s-a descarcat.
      In urma cu doi ani am fost la Cheile Turzii si a urcat cu mine pe versantul impadurit si s-a apropiat de un punct de belvedere.
      Deja a fost o mare realizare si ne-am simtit bine amindoi-trei, ca era si catelusa cu noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: