Calea licuricilor

Eram la Rohia la tatal calugarului pentru care am venit si care ne-a spus ca ar fi bine sa ajungem la manastire dupa slujba de noapte.Asa ca am dat o mina de ajutor la hranit si adapat animalele,am baut lapte prospat muls,direct din sustar si pe la zece (22) ne-am pornit.

Manastirea se afla in mijlocul unei paduri de fag,la citiva kilometri de sat,aproape de virful muntelui.Atunci era un drum frumos asfaltat si ici-colo  la cite un refugiu cu banci erau becuri.Noi mergeam povestind vrajiti de frumusetea padurii,de linistea tulburata doar de tipatul vreunei pasari de noapte si de sunetele specifice padurii dupa canicula zilei.Si tutul era iluminat de o luna rotunda si mare ,cit sa o cuprinzi cu ambele brate.La un moment dat,opriti sa fumam o tigara ,taceam privind lumina lunii filtrata de frumosii copaci,cind i-am zis lui Florin ca pe partea stinga a drumului sint licurici,iar pe partea dreapta,la fel.Uite,ne arata drumul spre manastire!Nici vorba,zice Florin.Ti se pare.Atunci l-am luat de mina si am coborit in padure,mergind intr-o directie aproximativa.Am stat pe loc pina ne-am obisnuit cu lumina slaba de sub coroanele copacilor si i-am aratat.In dreapta licurici,in stinga licurici francind o cale ingusta,cit sa incapa un om.Muti,am urmat calea licuricilor auzind din ce in ce mai tare si mai clar  un cor venit  parca din alta dimensiune.Corul calugarilor de la manastire,la slujba de noapte.La un moment dat am simtit un miros,pe care,dupa ce am mirosit mai multe recipiente a doua zi,am constatat ca era vorba de smirna.Eram la poarta manastirii,in apropierea cimitirului,iar calugarii iesiti de la slujba se indreptau spre padure,inspre noi.

Dupa ce am fost prezentat,am stat putin in povesti si Florin le-a spus cum am ajuns prin padure,iar unul din calugari a spus ca in drum spre o manastire nu te poti pierde.