Un fel de excursie

Era de mult,prin anii de liceu.

Era o iarna plina,asezata cu zapada pina la genunchi,iar noi,citiva prieteni ne ciondaneam in legatura cu mersul prin zapada aceea mare.

Fiind un bun drumar,am zis ca nu-i mare lucru sa mergi  o distanta mai lunga prin zapada,chiar daca nu ai echipament specializat.

Pot sa merg piana la Cheile Turzii prin padure si pe aratura,fara nici o problema!

In spatele nostru era directorul scolii,domnul Bota Valer-profesor de istorie-se pregatea sa ma anunte ca va veni in vizita la parintii mei sa le dea pachetul de tigari pe care mi-l confiscase dimineata,cind m-a prins fumind.

A auzit conversatia noastra si a spus ca n-ar fi corect sa asteptam pina duminica-pina atunci zapada s-ar batatori sau topi.Solutia ar fi sa merg ACUM,urmind sa mearga dinsul la parintii mei sa le spuna de ce voi ajunge mai tirziu acasa.

I-am cerut tigarile,sa am pe drum si am plecat.

Aveam de parcurs 38 km prin zapada.Am plecat de la scoala pe la ora 14.Intr-o ora am ajuns la capatul orasului,pe Dealul Sterp cu directia Sf,Ion,Faget,sa ocolesc cele citeva localitati prin padure si pe aratura-nu era cazul sa ma intrebe cineva ce caut prin zona singur,sa ma legitimize militienii ,c-atunci se incheia totul.

Era frumos.Totul sclipea in jur .Albul imaculat,necalcat de om sau mijloc de transport si linistea,acea liniste specifica imprejurului acoperit de zapada.

Padurea se vedea in straturi-unstrat gros de zapada in partea de jos,un strat cu vedere printre trunchiurile golase si un alt strat de zapada pe coroanele copacilor.

Spre partea de sus a Fagetului,in apropiere de Salicea,era o oaie sfisiata de lupi,dar nu-mi faceam probleme.Daca aveau ce minca,n-aveau treaba cu mine si in plus era aproape satul cu ciinii lui ,iar eu trebuie sa ajung la Chei.

Cel mai greu a fost mersul pe aratura.Nu se vedea ce este sub zapada si-mi mergeau picioarele in toate directiile.

Pentru mine era un vis.Mergeam.Singur cu soarele la apus,fredonind in gind o melodie,bucuros ca sint afara.Ma mai trinteam in zapada sa fumez o tigara.Carpati fara filtru de Sf.Gheorghe.

Doamne,ce buna-i tigara in aerul curat din apropierea muntelui…Trageam din tigara cu atita pofta,ca-mi mergea nicotina pina la degetele de la picioare.

Normal ca din cauza efortului de a merge prin zapada mare eram transpirat,dar la miini imi era frig.Abia puteam sa misc degetele.

Mai aveam inca mult de mers cind soarele era de mult in pijama,iar luna imi arata impreuna cu o gramada de stele pe unde sa merg.

Noaptea linistea parca e mai liniste,mai adinca.Parca inaintam ,cumva,prin lina.Parca lina de la toate oile din tara a fost asternuta in fata mea,iar eu calcam pe ea,prin ea si urmam calea lunii.

Era coplesitor.Parca tot cuprinsul statea cu sufletul la gura sa vada daca ajung la Chei sau cobor in sat-ultimul sat,Petrestii de Jos-sa cer adapost si ajutor.

Am ocolit satul destul de departe sa nu ma simta ciinii si am inaintat spre bezna.Cu cit ma apropiam de Chei,lumina lunii raminea undeva in spatele meu.

Cu greu am ajuns pina la prima pestera,cu greu si cu repetate incercatri am urcat pina la ea si am intrat inauntru.

Mi-as fi dat paltonul jos,dar degetele nu reuseau sa desfaca nasturii.Am facut un foc micut din citeva vreascuri gasite la intrare,am scris cu greu pe o bucata de hirtie luata de la scoala “Am ajuns pina aici!”,pe care am pus-o intr-o sticluta,mi-am mai incalzit un pic miinile cit am mai fumat doua tigari si am pornit spre Turda.N-avea sens sa incerc sa traversez Cheile si sa ajung la cabana-n-aveam nici o sansa.Primul pod suspendat era rupt si probabil la fel erau si celelalte si nu stiam cit de groasa este gheata .

Pina la Turda am mers pe drum.La iesirea din oras am asteptat in speranta unei masini care sa ma duca pina cit mai aproape  de Cluj,dar nici vorba.Nu era nici o masina.

Am pornit pe jos-era mult mai usor pe asfalt si aproape de  ultima casa din oras m-a ajuns un militar,un locotenent care si el mergea acasa.

Noroc cu el,ca eu adormeam mergind si de citeva ori era sa cad in sant.

La intrarea in Feleac ne-a luat un camion si dupa frigul indurat,au inceput sa ma doara miinile din cauza caldurii.Plingeam de durere.

Acasa ma asteptau parintii mei ,domnul director si un militian.Deja pe linie de militie s-a luat legatura cu toate localitatile de pe traseul meu,iar cabanierul,a doua zi a mers , a recuperat sticluta si a adus-o la Cluj.

Normal ca s-a tinut careu ,cu reprezentanti de la Inspectoratul Scolar si de la Militie,iar eu am fost citat si…laudat pentru ca mi-am tinut cuvintul dat,indiferent de consecinte.

De la Liceul 6 am plecat dupa clasa a- X-a,dar cind am terminat cu studiile,dincolo de rude,priteni,invitati si neinvitati,la poarta era Domnul (fost) director Bota Valer.

A dat mina cu mine barbateste,apoi m-a imbratisat si mi-a spus:

Sint linistit,poti sa mergi in lume!

Si-a urmarit si condus toti elevii pe care i-a avut de-a lungul anilor.

Acum este impreuna cu lungul sir de Dascali,care au facut ca Romanii sa fie recunoscuti pentru cultura lor,onestitatea lor,onoarea  si patriotismul lor.

Lor,dascalilor mei le datorez la fel de mult ca si parintilor mei .
Le multumesc!